Statul de drept şi democraţia

În zgomotul mediatic infernal produs de luptele din Ucraina sau de alte evenimente, precum manifestaţiile de stradă din Franţa legate de reforma sistemului de pensii, problema statului de drept pare să fi trecut pe un plan secundar. Dar încă odată aparenţele înşală! Dacă ar fi aşa de ce ar mai fi nevoie de şantajul deschis şi permanent al Ungarei în privinţa susţinerii militare şi economice a Ucrainei sau a aderării la NATO a Suediei şi Finlandei? Sau de tentativele permanente ale Poloniei de a pune problema securităţii europene, profitând de tragedia ucraineană, înaintea criteriilor privind democraţia? Cele două state iliberale, între care Ungaria seamănă din ce în ce mai mult cu o dictatură, sunt, de fapt, în defensivă. Războiul din Ucraina, care începea câteva zile mai târziu, a făcut ca cele două decizii istorice ale Curţii europene de justiţie de la Luxemburg din 16 februarie 2022 să treacă aproape neobservate.

Or, atunci, Curtea de Justiţie a UE a adoptat două hotărâri semnificative în privinţa contestaţiilor depuse separat de Ungaria şi Polonia - care, de altfel, s-au susţinut şi reciproc ca intervenienţi în fiecare din aceste procese - în privinţa aşa-numitului mecanism de condiţionalitate care guvernează bugetul UE. Or, acest mecanism are menirea de a pune primirea fondurilor europene în relaţie cu respectarea statului de drept de către statele membre. Ceea ce au făcut cele două state când, însă, amiciţia faţă de Rusia putinistă a lui Viktor Orban nu impietase asupra colaborării în Grupul de la Visegrad, a fost o provocare prin care întregul proiect european era pus în discuţie. Ceea ce cereau cele două state era anularea Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2092 privind "Regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii Europene; Protecţia bugetului Uniunii în cazul încălcării principiilor statului de drept într-un stat membru" în numele pretinsei eludări ale unor articole din Tratatul Uniunii Europene (articolului 7 din TUE şi 269 din TFUE) şi a încălcării altora (articol 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (2) şi articolul 13 alineatul (2) din TUE), precum şi ale principiilor securităţii juridice, proporţionalităţii şi egalităţii statelor membre în raport cu tratatele. Or, verdictul CJUE a fost fără echivoc: a respins acţiunile introduse de Ungaria şi Polonia.

În acest sens, CJUE a insistat asupra faptului că statele membre nu au aderat necondiţionat la UE, ci au convenit mai întâi asupra unor valori comune pe care s-au angajat să le aplice.

În acest fel, explică CJUE în decizia sa, Uniunea europeană a evoluat permanent devenind "o Uniune a statelor democratice, care constituie şi o democraţie proprie". Astfel, prin hotărârea CJUE, UE este considerată o democraţie de sine stătătoare care a dezvoltat un model distinct. Acest modelul presupune aplicarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept convenite într-o organizaţie internaţională. Aşa că UE nu mai este doar o simplă uniune de state democratice, ci o democraţie proprie, de sine stătătoare. Prin această hotărâre, CJUE dă un răspuns clar şi categoric acuzei atât de des folosite, inclusiv de anti-europenii din Romania, în privinţa aşa numitului deficitului democratic al Uniunii.

În ultimele trei decenii, după ce UE a luat locul Pieţei Comune, dezbaterea asupra deficitului democratic a fost exacerbată de diferenţele ideologice dintre federalişti - care a fost curentul fondator al UE - şi interguvernamentalişti cu privire la tipul de democraţie care ar trebui să fie pus în aplicare. Pentru federalişti, integrarea europeană trebuia să ducă la crearea Statelor Unite ale Europei, în vreme ce interguvernamentaliştii - care s-au impus mai ales la sfârşitul secolului trecut prin tratatele de la Nisa şi Amsterdam - urmăreau doar formarea unei Europe a statelor naţionale. De aici a apărut dilema de care au profitat iliberalii din Ungaria şi Polonia, dar şi brexitarzii din Marea Britanie - o democraţie europeană fără suveranitate naţională sau suveranitatea naţională fără democraţie europeană.

Or, Istoria nu putea fi oprită să-şi urmeze inexorabil cursul. Europa s-a dezvoltat pas cu pas către un model democratic pe două nivele. Aceasta a constat CJUE în cele două hotărâri: existenţa unei democraţii duble, una de sine stătătoare la nivelul Uniunii şi alta la nivelul statelor membre. De aceea hotărârile din 16 februarie 2022 nu pot fi considerate doar simple argumente juridice abstracte, ci ca o reparaţie istorică. Europenizarea a fost şi rămâne un proces în care democraţia s-a consolidat reciproc, şi la nivel european, şi la nivel naţional. Mai întâi în Vest, unde existau premieze democratice, mai apoi în Est, unde democratizarea s-a împotmolit. Pentru state iliberale deja cu ceva vechime, precum Ungaria şi Polonia, dar şi pentru altele noi precum Italia, această situaţie nu e confortabilă şi vor încerca în continuare să inverseze procesul. În interesul cui?