Steen Jakobsen, Saxo Bank: "Avem creştere zero, inflaţie zero, speranţă zero"

Steen Jakobsen, economist şef al Saxo Bank, consideră, într-o analiză intitulată "Marele Nimic", că avem creştere zero, inflaţie zero, speranţă zero, combinaţie care a lăsat multe ţări într-o stare de totală apatie, pentru că această creştere zero e interpretată drept un semn că nu ar fi nevoie de reforme

Redăm mai jos analiza lui Steen Jakobsen:

"«Epoca tergiversărilor, a jumătăţilor de măsură, a paliativelor înşelătoare şi atenuatoare, a întârzierilor, se apropie de sfârşit. Vom intra în era consecinţelor.» - Churchill

Am constatat un lucru foarte îngrijorător în ultima vreme: oriunde merg, eu sunt optimistul. Asta mă tulbură - şi ar trebui să vă tulbure şi pe dumneavoastră - din moment ce sunt prezentat ca economistul care a prezis cinci din ultimele... două crize.

Scriu acest material în avionul care mă aduce acasă, în Copenhaga, dintr-o vizita în Slovenia şi Croaţia, unde toată lumea pare să fi abandonat viitorul. Am avut acelaşi sentiment în Hong Kong şi Australia, chiar şi în Turcia, cu puţin înainte.

Avem creştere zero, inflaţie zero, speranţă zero. Această combinaţie a lăsat multe ţări într-o stare de totală apatie, pentru că creşterea zero e interpretată drept un semn că nu ar fi nevoie de reforme. Inflaţie zero înseamnă că nu există noi marje, deci nu există negocieri pentru salarii, iar speranţa zero înseamnă că alegerile pot schimba culoarea politică a liderilor care conduc statele, dar nu şi doctrinele sau viziunea lor pentru viitor.

Este una dintre consecinţele nedorite ale economiilor şi politicilor legate de cifra zero. Această apatie a atins, totuşi, un prag care trebuie depăşit, cumva. Media şi politicienii continuă să vorbească despre ceea ce nu putem face, nelăsând loc pentru ceea ce am putea face. Am ajuns să caracterizăm aspiraţiile drept basme: ceva potrivit pentru copii, mai degrabă.

Acest «mare nimic» creează o generaţie tânără, un sistem politic şi un peisaj economic care se construieşte mai degrabă mental, decât real. Toate ţările pe care le-am vizitat au politici macro teribile şi o clasă politică interesată să menţină acest status quo (şi o micro economie dinamică). Sunt mereu oameni de afaceri şi studenţi care vor să facă mai multe - să ţintească mai sus, mai departe, mai bine - dar sunt sufocaţi de această realitate a «marelui nimic».

Iată soluţia mea care ar trebui să funcţioneze. Şi va funcţiona.

În primul rând, toată lumea ar trebui să respecte motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat două urechi şi doar o gură: ar trebui să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!

În al doilea rând, fiecare trebuie să fie mai ambiţios. Pentru noi înşine, pentru companie, pentru ţară... să vorbim mai mult despre ceea ce putem face, nu despre ceea ce nu putem face.

Iar acum vă prezint platforma mea politică şi economică (sau, mai bine zis, non-platforma mea, având în vedere că nu candidez pentru niciun post); este simplă şi nu costă nimic pentru a o implementa:

Promisiunea nr.1: Promit să nu fac nimic în calitate de preşedinte al vostru, cu excepţia efortului de a sprijini ţara în tot ceea ce face.

Macro economia ucide productivitatea, libertatea personală şi aspiraţiile, prin alocarea greşită a capitalului şi resurselor şi prin limitarea ideilor şi formelor de expresie. O societate se îmbogăţeşte de jos în sus, nu de la cap.

Promisiunea nr.2: Sectorului public nu-i va mai fi permis să crească în structură pentru următorii 10 ani.

Nimeni nu va fi dat afară, dar sectorul privat trebuie să fie capabil să-l depăşească pe cel de stat, în vreme ce sectorul public trebuie să-şi asume obiective mai ambiţioase. Sectorul public trebuie să exceleze în ceea ce face: nimic mai puţin, nimic mai mult. El are un rol în orice societate, iar rolul său este să facă doar ceea ce poate face.

Promisiunea nr.3: Pentru fiecare lege nouă introdusă, o lege trebuie să dispară.

Trebuie să existe un orizont de "expirare" în orice lege legată de mediul de afaceri, taxe şi beneficii. Complexitatea administrativă atinge noi cote, în fiecare săptămână, creând control de cost care nu are nicio utilitate şi e contraproductiv.

Promisiunea nr.4: Tot creditul şi capitalul politic trebuie investit în firmele mici şi mijlocii.

Studiile arată că, în Uniunea Europeană, 85% din totalul locurilor de muncă nou create sunt în cadrul IMM-urilor. Mai mult, 100% din inovaţie şi productivitate se regăsesc în IMM-uri. Majoritatea contribuţiei acestui sector vine de la firmele noi, motiv pentru care trebuie să ne concentrăm pe o structură de facilitarea fiscală pentru cei care încep o nouă afacere.

Sugerez o renunţare la taxe pentru primii 3 ani - majoritatea companiilor oricum nu fac profit în primii 5 ani! - iar capitalul sau profitul investit în startup-uri să fie neimpozabil şi deductibil, chiar şi pentru persoane fizice.

Cam asta e... Totul e de fapt un revers al teoriei mele «Triunghiul Economic al Bermudelor» care explică faptul că, azi, 20% dintre companii (companii listate la bursă, bănci şi întreprinderi de stat) controlează 100% din credit şi capitalul politic. Asta înseamnă că ratele lor de finanţare sunt cu 300-400 puncte de bază mai jos decât un ciclu normal de business.

Între timp, IMM-urile (şi celelalte companii, până la 80%) au zero credit şi zero capital politic.

Acţiunile cresc pentru că fluxul de cash a fost întrerupt (300-400 puncted e bază sub valoarea normală) şi valoarea lor creşte. Şomajul şi inechitatea - fenomene în creştere şi nu avem creştere: nu e productivitate, nu e nicio schimbare politică, nu există speranţă.

E un motiv pentru care speranţa e... zero. Eşecul sistemic al politicienilor de a înţelege şi inversa cel mai falimentar experiment monetar din istorie a creat o situaţie în care avem nevoie de o criză profundă pentru a ne dezbăra de această realitate a «marelui nimic».

Sunt optimist - foarte mulţi oameni inteligenţi, capabili, bine educaţi, aşteaptă să contribuie la ceva măreţ, dacă li se va da şansa. Cei 80% ne pot aduce înapoi pe drumul cel bun în mai puţin de 5 ani dacă vom o creştere exponenţială, nu lentă.

Călătoriile mele mi-au dovedit că lumea e blocată la «punctul mort», cum se spune. Sau, dacă vreţi altfel, doar «jumătate însărcinată», mulţumindu-se cu ideea că ar putea fi mai rău, în loc să se confrunte cu realitatea. Consecinţele pentru piaţă sunt teribile: companiile nu mai pot creşte la fel, când 80% dintre clienţi câştigă mai puţin. În acest moment, un mediu economic de tip «zero peste tot» este unul în care inovaţiile financiare şi-au atins limitele, momentul de glorie al creatorului softului Excel (cash flow aproape zero = valoare infinită).

Şi, altceva? Zero venituri aşteptate de pe pieţele de acţiuni, o normalizare a dobânzilor - dar nu bazate pe creştere, ci pe nevoia de a normaliza relaţia cu zona zero - şi o mişcare tectonică: trecerea de la investiţiile în bani de hârtie, la productivitate şi locuri de muncă printre cele 80% dintre companii.

Să ne aşteptăm de la Rezerva Federală să emită o marjă pe inflaţia asseturilor, la un Grexit şi la un dolar mult mai puternic (EURUSD la 1.10), într-o evoluţie finală favorizată de lipsa lichidităţilor şi acces limitat la finanţare în USD, lucruri care vor genera o "mini-criză".

Lumea şi-a schimbat direcţia după fiecare criză, iar schimbările macro «fierb» la presiunea greşelilor politice. 2015 e un an pierdut. 2016 ne va aduce o schimbare: anul în care vom lăsa «marele nimic» în urmă. Acum sunt mai optimist ca niciodată. De ce?, veţi întreba.

Pentru că nu a fost niciodată mai rău!".

Steen Jakobsen a fost numit în funcţia de Economist Şef al Saxo Bank în Martie 2011. Dl. Jakobsen s-a întors la bancă după o absenţă de doi ani. În acest timp a fost Chief Investment Officer pentru Limus Capital Partners. Înainte de plecarea sa de la începutul lui 2009, dl. Jakobsen a fost timp de aproape nouă ani Chief Investment Officer la Saxo Bank. Dl. Jakobsen are peste 20 de ani de experienţă în domeniul tranzacţiilor particulare şi investiţiilor alternative. În 1989, după terminarea studiilor de economie la Universitatea din Copenhaga, şi-a început cariera la Citibank N.A. Copenhagen de unde s-a mutat la Hafnia Merchant Bank ca Director,şef al Departamentului de Vânyări şi Opţiuni. În 1992, s-a alăturat Chase Manhattan în London ca VP, Head of Scandinavian Sales, şi apoi la Chase Manhattan Proprietary Trading Group. Între anii 1995-1997 a lucrat ca Trader şi Head of Flow Desk la Swiss Bank Corp., Londra. În 1997 a devenit Global Head of Trading, FX and Options la Christiania (acum Nordea) la New York până când s-a alăturat UBS din New York în 1999 ca Director Executiv la Global Proprietary Trading Group.