PROGNOZA METEO (24.08.2024 - 25.08.2024)
Ştiri utilitare / 24 august 2024
• Prognoza pentru Romania
Valorile termice vor creşte în vest, nord şi centru, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii mai restrânse în Crişana şi Dobrogea continentală. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 38 de grade, iar cele minime între 8 grade în estul Transilvaniei şi 23 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral.