Strategia dezvoltării României - sau despre cum bat unii cîmpii cu graţie despre avîntul prelucrării industriale a cîrnaţilor, şoriciului şi caltaboşilor, adunaţi în jurul coteţului în care purceaua e moartă... hăt... de multişor vreme!

Documentele conferinţelor anuale organizate de ziarul BURSA în anii originalului nostru post-decembrism, dedicate temei dezvoltării României, ar trebui declarate monumente ale patrimoniului naţional şi universal, puse sub protecţia UNESCO, conservate şi exhibate public la praznicele mari şi celelalte răspîntii ale anului, pentru ca generaţiile viitorimii să poată constata, din sursă primară, cum politicienii unei ţări sunt capabili să abereze incontinent, ani, decenii la rînd, în marginea unei realităţi cu care discursul lor politic a pierdut orice urmă de contact. Beţia de cuvinte, lipsa de proprietate a termenilor folosiţi sau utilizarea lor într-o ceaţă deasă de inexactităţi şi "metafore" fără obiect şi referenţial generează şi astăzi un discurs care se vrea important, doct şi pătrunzător despre ceva care în spaţiul social al României nu există şi, fără radicale schimbări sociale, nici nu poate exista: dezvoltarea. Pînă atunci, cursul accelerat al subdezvoltării a pus stăpînire pe toate domeniile esenţiale ale activităţilor sociale din România, economice, administrative, politice, educaţionale, ştiinţifice, culturale etc. şi sapă canioane adînci care au îngropat deja o generaţie şi jumătate şi vor mai îngropa, aproape sigur, cel puţin alte două de acum înainte.

Să începem cu lucrurile simple. Orizontul conceptual al oamenilor noştri politici nu este capabil nici azi, după trei decenii în care se presupune că au fost expuşi unui proces de absorbţie a elementelor constitutive, esenţiale, ale "culturii democratice" să iasă din schemele ideologice ale propagandei de partid tip "România pe calea făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate" sau să acceseze izvoarele unor altor tipuri de perspective teoretice şi politice asupra dezvoltării, mai slab sau deloc ideologizate. Dacă vorbim despre "dezvoltarea Româ­niei" suntem deja alături cu drumul! Conceptul de dezvoltare are sens şi obiect în legătură cu un set articulat de activităţi umane care organizează un domeniu social sau o reţea de astfel de domenii. În esenţă, dezvoltarea înseamnă, corelat, creşterea în volum, intensitate, eficienţă economică şi socială, dar mai ales în complexitate a unui set de activităţi sociale. Aşa putem înţelege fără dificultăţi şi fără neclarităţi sintagme cum ar fi: dezvoltarea comerţului, dezvoltare industrială, dezvoltare educaţională, dezvoltare a culturii vizuale, teatrale, plastice sau urbanistice, dezvoltare rurală sau urbană, dezvoltare agricolă, dezvoltare intelectuală, ştiinţifică etc. Nu România se dezvoltă, ci diferitele dimensiuni şi arii ale activităţilor sociale. Nu este deloc de la sine înţeles şi nici obligatoriu ca toate domeniile sociale să se dezvolte în acelaşi timp şi în acelaşi ritm, după acelaşi model. Dimpotrivă, este foarte probabil ca unele arii să se dezvolte diferit, în timp ce altele stagnează sau involuează. Dezvoltarea este în esenţă un proces negentropic. Acolo unde se instalează, temporar sau pentru perioade mai mari de timp, însă, el produce şi relevă tensiuni, fracturi şi probleme sociale noi care pot opri temporar sau definitiv cursul dezvoltării, dacă nu primesc oportun soluţii adecvate. Dezvoltarea are drept coordonată esenţială creşterea gradului de organizare şi eficienţă atît a proceselor de interacţiune socială, cît şi ale rezultatelor/produselor acestora. Acest efect nu se obţine niciodată de la sine, "natural". Cel puţin în domeniul social, el este determinat de "prefigurarea intenţională" prin obiective, proiecte şi programe de dezvoltare. La rîndul lor, ele presupun noi resurse şi/sau formule noi de alocare a resurselor sociale existente, de la capitalul uman, zestrea educaţională, profesională şi de inovaţie, la infrastructurile industriale, de transport, de comunicaţii, pînă la resursele financiare disponibile şi la zestrea resurselor naturale accesibile. Dezvoltarea socială determină, de regulă, apariţia unor modele sociale noi, de la cele comportamentale, la cele de organizare instituţională şi de la cele de gîndire, la cele expresie culturală. Cu alte cuvinte, dezvoltarea nu creşte singură în pom şi nici nu cade de acolo ca para mălăiaţă în gura nătăfleţilor care s-au aşezat sub pom şi dau din gură despre cît de bine o să fie cînd o să mănînce pere nu doar ei, ci "tot poporul".

Aşa cum s-au aşezat deja temeinic lucrurile în România, generaţia actuală şi cel puţin încă una şi jumătate după ea au ca provocare istorică nu dezvoltarea, ci îndiguirea, blocarea şi oprirea definitivă a cursului spre subdevoltare. Abia în faza a doua a proiectului ar putea veni vremea pentru generarea şi susţinerea condiţiilor necesare obţinerii reorientării trendului în direcţia dezvoltării. Nu în timpurile noas­tre, ci abia ale urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor noştri... asta dacă noi, cei de astăzi, ne apucăm temeinic de lucru. Nu de azi, ori de mîine ci de... ieri!!! Nu de alta, dar orizontul de timp al realizării unui astfel de proiect este de cel puţin jumătate de secol.

Lucru puţin probabil, spre deloc. Din nefericire, în modelele sociale ale României, din zorii modernităţii ei şi pînă azi, dezvoltarea, atunci cînd a fost prezentă, a fost un efect de antrenare al unor proiecte iniţiate şi puse în operă în afara României, în centre de putere la care noi am fost remorcaţi, de regulă, cu întîrziere de circa jumătate de secol. Dezvoltarea noastră, de tip periferic, este indusă de macro proiectele puse în operă de alţii, în zonele nucleu ale structurilor de putere continentale şi/sau globale. Chiar şi atunci cînd au existat încercări culturale sau politice de sincronizare timpurie, au lipsit resursele strategice interne pentru reuşită. A doua caracteristică, de aceea, a fost sincoparea dezvoltării la noi, unde relativ scurte perioade de plus au fost urmate de mult mai lungi perioade de recesiune şi reîntoarcere la condiţiile subdezvoltării şi supravieţuirii. Adică, exact ceea ce se întîmplă în România de trei decenii încoace, unde efectele cumulate ale proiectelor promovate de alţii şi golurile imense generate de lipsa proiectelor interne au dat un impuls masiv trendului de subdezvoltare, de tip periferic. Iar punctul de start, să ne înţelegem, nu a fost un pisc, ci un minus substanţial, o cotă a gropii istorice în care ne-a abandonat experimentul eşuat al "dezvoltării socialiste".

Cam de pe aici ar trebui să înceapă dis­cuţiile serioase despre ce-i cu dezvoltarea şi cum s-ar mai putea întîlni vreodată societatea României cu aerul ei proaspăt. Pînă atunci, ne îngropăm în gunoaiele altora... de, ce să-i faci, activitate economică cu mare marjă de profit!!! În restul timpului, ascultăm discursurile unui prim-ministru care vorbeşte aiurea în plopi despre "economia României" şi marile ei succese în depăşirea recesiunii, fără să ştie, să vadă sau să înţeleagă că economia României este doar o ficţiune ideologică. Cele mai multe şi cele mai importante activităţi economice care se desfăşoară pe teritoriul României nu sunt cîtuşi de puţin ale României şi nici ale cetăţenilor săi, ci alte altor centre de putere economică şi politică care le-au organizat şi/sau deplasat aici, le exploatează şi dispun aproape discreţionar de redistribuirea efectelor lor economice şi sociale. După model şi ca de obicei, remorcă la carul altora, dar problema acum este că el nu merge cîtuşi de puţin zglobiu în direcţia dezvoltării, ci se tîrăşte prin nisipurile mişcătoare ale stagnării şi crizelor sistemice. Nu pare deloc că ar putea să ajungă prea curînd la destinaţia "dezvoltare" să ne mai molipsim şi noi oleacă, vreme de vreun deceniu, două!