Anticorupţie

5 martie 2016
Omul de afaceri Remus Truică rămâne în arest la domiciliu

Omul de afaceri Remus Truică rămâne în arest la domiciliu

Anticorupţie / 5 martie 2016

Curtea de Apel Braşov a respins astăzi propunerea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, cerută joi de procurorii DNA pentru Remus Truică, şi au admis propunerea de prelungire a arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru cei trei inculpaţi, Remus Truică, Prinţul Paul şi avocatul Robert Roşu, cercetaţi în dosarul Ferma Băneasa, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Răzvan Dicu, potrivit Agerpres.

Sursa foto: captură Youtube

SURSE:Florian Walter, patronul Romprest, urmează să fie adus în această seară în ţară

S.A.Anticorupţie / 5 martie 2016

Florian Walter, patronul Romprest, a ajuns în custodia Poliţiei Române şi urmează să fie adus în seara aceasta în ţară, potrivit unor surse din poliţie citate de Agerpres.

Acesta a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai 2015, iar IGPR a anunţat ulterior că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite şi că autorităţile au demarat procedurile în vederea extrădării sale în România.

La jumătatea lui ianuarie 2016, Tribunalul Prahova, ca instanţă de fond, a dispus începerea judecăţii în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cristian Borcea, audiat la DIICOT

Cristian Borcea, audiat la DIICOT

Ioana DogaruAnticorupţie / 29 februarie 2016

Fostul finanţator al clubului de fotbal Dinamo, Cristi Borcea, şi fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, au fost aduşi, în această dimineaţă, la sediul DIICOT pentru a fi audiaţi în dosarul...

Nicolae Păun, arestat preventiv pentru 30 de zile

Nicolae Păun, arestat preventiv pentru 30 de zile

Ioana DogaruAnticorupţie / 28 februarie 2016

Nicolae Păun s-a prezentat sâmbătă la sediul instanţei supreme şi a asistat la citirea deciziei prin care judecătorii au admis cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a deputatului, în dosarul în care este urmărit...

Deputatul Nicolae Păun, arestat preventiv

Ioana DogaruAnticorupţie / 27 februarie 2016

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis sâmbătă cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a deputatului Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor...

Senatoarea Doina Tudor a fost reţinută

Senatoarea Doina Tudor a fost reţinută

Ioana DogaruAnticorupţie / 25 februarie 2016

Actualizare 18:08 Doina Tudor va fi prezentată mâine la ICCJ cu propunere de arestare preventivă

Senatoarea Doina Tudor va fi prezentată vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu propunere de arestare...

Audierile continuă în dosarul fraudei de la FRF

Adina LateşAnticorupţie / 25 februarie 2016

Ştefan Stana, reprezentantul cluburilor de Liga a 2-a în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, s-a prezentat joi dimineaţă la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul legat de...

Sursa foto: captură Youtube.com

Nicolae Păun, reţinut de DNA

Andrei StanZiarul BURSA #Anticorupţie / 25 februarie 2016

Actualizare 18:51 Deputatul va fi prezentat mâine la ICCJ cu propunere de arestare preventivă

Nicolae Păun, reţinut astăzi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, va fi prezentat mâine magistraţilor Înaltei...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo