Actualizare 16:43
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: "În cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul Ionescu Cezar Liviu Radu, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a pretins şi primit de la un om de afaceri (denunţător în cauză) un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, în scopul de a sprijini societatea acestuia din urmă referitor la derularea unor contracte de lucrări încheiate cu Consiliul Judeţean Prahova şi efectuarea la timp a plăţilor aferente.
Autovehiculul în cauză a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 - 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăţi".
Inculpatului Radu Ionescu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolului 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Prahova.
(S.A.)
----------
• Vicepreşedintele CJ Prahova, Radu Ionescu, adus cu mandat la DNA
Vicepreşedintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost adus, marţi, cu mandat, la sediul DNA Ploieşti pentru a fi audiat în legătură cu fapte de corupţie care ar fi fost comise în mandatul pe care acesta l-a deţinut anterior, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Potrivit acestora, Radu Ionescu ar fi suspectat că a primit cu titlu de mită un autoturism în valoare de 26.000 euro pentru a acorda în mod preferenţial contracte unei anumite firme de construcţii.
Sursele citate au precizat că maşina respectivă ar fi fost primită de Ionescu în 2007, când era vicepreşedinte al CJ, ratele de leasing pentru achitarea autoturismului fiind încheiate în 2009, iar în această perioadă Ionescu s-a folosit de respectivul autoturism.
Radu Ionescu a fost vicepreşedinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, el deţinând şi în prezent aceeaşi funcţie în care a fost numit în primăvara anului 2015 din partea UNPR Prahova.