Liviu Negoiţă, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 26 februarie 2016

Liviu Negoiţă, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Actualizare 16:05

Liviu Negoiţă, fost primar al sectorului 3, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal, pentru aceleaşi fapte, Ştefan Dumitraşcu şi Marius Mihăiţă, arhitect şef şi, respectiv, secretar al Primăriei sectorului 3.

Din ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii anterior menţionaţi, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: "În perioada 2008 - 2009, suspecţii Negoiţă Liviu, Mihăiţă Marius şi Dumitraşcu Ştefan, în calităţile menţionate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea legalităţii actelor întocmite, au eliberat 4 autorizaţii de construire şi certificatele de urbanism aferente acestor autorizaţii, referitoare la un imobil situat pe Calea Dudeşti, sector 3, cu nerespectarea normelor de urbanism şi protecţie a zonelor în care se găsesc monumente istorice. Acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcţiei nelegal autorizate. De asemenea, a fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcţii în zona de protecţie a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale".

Procurorii precizează: "Prin emiterea autorizaţiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcţia, constând în obţinerea autorizaţiilor de construire şi supraetajare a imobilului, prin evitarea desfăşurării demersurilor necesare în vederea obţinerii:

- derogării de la planurile de urbanism pentru depăşirea regimului de înălţime al zonei,

- acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan precum,

- avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găseşte un monument istoric.

În cazul uneia dintre autorizaţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului sectorului 3 şi a arhitectului şef al sectorului 3, să solicite instanţei de contencios administrativ anularea autorizaţiei anterior menţionate.

Anularea autorizaţiei nu a fost cerută în instanţă, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcţii, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii.

Ulterior, în acelaşi context, în anul 2009, au fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competenţa materială de emitere, alte două autorizaţii pentru supraetajarea imobilului respectiv. Mai mult, certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate menţiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum şi cele privind situarea imobilului în zona de protecţie a unui monument istoric.

În anii 2010 respectiv 2014, prin două hotărâri instanţele de judecată au dispus anularea celor patru autorizaţii de construire.

Mai mult, una dintre instanţe a dispus obligarea pârâţilor, între care se numără şi Instituţia Primarului sectorului 3, la desfiinţarea construcţiei respective".

Suspecţilor Liviu Negoiţă, Marius Mihăiţă şi Ştefan Dumitraşcu li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolului 307 Cod de procedură penală, menţionează procurorii.

(S.A.)

----------

Actualizare 14:20 Fostul primar al sectorului 3 Liviu Negoiţă, la DNA

Fostul primar al sectorului 3 Liviu Negoiţă s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul privind construcţia ilegală a unor blocuri în zone protejate istoric, informează Agerpres.

----------

ACTUALIZZARE 12:30 Arhitectul-şef al Primăriei sectorului 3, la DNA

Arhitectul-şef al Primăriei sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privind construcţia ilegală a unor blocuri în zone protejate istoric, informează Agerpres.

Tot la DNA a fost vineri Marius Mihăiţă, secretarul Primăriei sectorului 3, pentru a fi audiat în aceeaşi cauză. La ieşirea din sediul DNA, el a declarat că are calitatea de suspect, iar acuzaţia este de abuz în serviciu.

(I.D.)

-----

Secretarul Primăriei sector 3, la DNA, într-un dosar privind construcţii de blocuri în zone protejate

Marius Mihăiţă, secretarul Primăriei sectorului 3, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat, potrivit unor surse judiciare, într-un dosar privind construcţia ilegală a unor blocuri în zone protejate istoric, transmite Agerpres.

Sursele citate au precizat că procurorii fac cercetări în legătură cu construcţia unor blocuri în zone protejate istoric, fără avize şi pe bază de autorizaţii care ar fi fost emise illegal.

Conform surselor citate, casele din împrejurimi ar fi fost distruse din cauza acestor construcţii.

La DNA ar mai fi citate şi alte persoane în acest caz, transmite Agerpres.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De când așteptam să îl luați pe Livache la Beciul Domnesc. Hai, curaj.

    Na sfantu sfintilor.

    ma bucur ca DNA intra in sfarsit si in zona asta a constructiilor dubioase, dezvoltatori care au luat aprobari pentru blocuri de 2 etaje si au facut 5, finantati de banci. sper sa iasa la iveala cum s-au construit apartamente care nu respecta legile de numar minim de metri patrati, in mod ilegal, si cu finantari cel putin dubioase, dar scoase apoi la vanzare la peste 100.000 de euro

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb