STUDIU:  Aproape jumătate din consumatori ar prefera să-şi încălzească locuinţele cu energie solară

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 ianuarie 2017

Aproape jumătate din consumatori ar prefera să-şi încălzească locuinţele cu energie solară

Utilizarea energiei solare drept sursă principală de încălzire a locuinţei este o opţiune preferată de 49% dintre români, care consideră că astfel ar contribui la protejarea mediului înconjurător, relevă un studiu realizat în opt ţări europene şi publicat vineri de grupul energetic german E.ON.

"Doar 1% dintre respondenţi au indicat că, în prezent, folosesc energia solară pentru încălzirea casei şi tot 1% au menţionat că au dezvoltat sisteme bazate pe energie geotermală", arată rezultatele studiului "Trăind în Europa", în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de persoane din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria în luna decembrie 2016.

Însă trecerea la un astfel de sistem de încălzire, indicat drept ideal, ar presupune o transformare radicală într-o ţară precum România, unde, potrivit studiului menţionat, majoritatea locuinţelor sunt încălzite de centrale pe gaze naturale sau sunt dependente de sistemele de termoficare locale.

"Energia solară este indicată drept variantă ideală pentru încălzirea caselor şi de către respondenţii din alte ţări. Italienii şi ungurii sunt cei mai favorabili acestei resurse, 60% dintre cei chestionaţi arătând că ar opta fără rezerve pentru un astfel de sistem de încălzire", arată studiul.

Cel mai puţin interesaţi de căldura de la soare sunt britanicii. Doar 38% dintre aceştia ar dori să-şi încălzească locuinţele pe baza energiei solare, iar alţi 36% ar prefera în continuare încălzirea pe bază de gaze naturale.

În multe ţări europene, lemnul continuă să fie utilizat în mare măsură drept combustibil. Aproape o treime (31%) dintre cetăţenii maghiari folosesc lemnul pentru încălzirea caselor, aceştia fiind urmaţi de cehi (20%) şi de români (19%).

De asemenea, 10% dintre românii intervievaţi au declarat că folosesc dis-pozitive electrice de tipul radiatoarelor/caloriferelor electrice pentru încălzire, ponderea utilizatorilor din Româ-nia a acestui tip de încălzire fiind sub cea a celor din Marea Britanie (18%), dar mult peste cea a celor din Italia, unde doar 1% au declarat că folosesc surse de încălzire alimentate cu energie electrică.

"Cărbunele şi combustibilii petrolieri au un rol mai degrabă neglijabil pe piaţa de încălzire a locuinţelor din Europa Centrală şi de Est, ceea ce vine să contrazică percepţia comună conform căreia respectivele resurse ar fi utilizate pe scară largă în această zonă", mai relevă studiul menţionat de News.ro.

E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat distribuitorul regional de energie electrică din zona Moldovei, unul dintre cei opt la nivel naţional, şi unul din cei doi distribuitori de gaze naturale.

E.ON desfăşoară în prezent activităţi de furnizare în 20 de judeţe situate în jumătatea de nord a ţării şi are circa 3,1 milioane de clienţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb