STUDIU: Companiile de la noi vor să crească salariile angajaţilor

A.P.
Ziarul BURSA #Companii / 9 august 2018

Companiile de la noi vor să crească salariile angajaţilor

Aproape trei sferturi dintre companiile din ţara noastră (71%) intenţionează să facă angajări pentru posturi permanente, în timp ce, la nivel de salarizare, acestea sunt dispuse să ofere, în 2018, creşteri de până la 15% ale remuneraţiilor angajaţilor din vânzări, Resurse Umane, IT, producţie şi marketing/comunicare, arată rezultatele primei ediţii a studiului Randstad HR Trends, România 2018, citat de Agerpres.

Conform analizei, aproximativ jumătate dintre operatorii economici (47%) au declarat că plănuiesc să recruteze angajaţi pentru posturi temporare, iar majoritatea respondenţilor (94%) au declarat că se confruntă cu lipsa de calificare a candidaţilor. În acelaşi timp, aproape 53% dintre cei chestionaţi spun că le oferă salariaţilor programe de formare, ca soluţie la lipsa de calificare a acestora.

Studiul citat arată: "Un pachet salarial competitiv este considerat cel mai important factor în atragerea de talente de top de către 74% dintre angajatorii chestionaţi. Este urmat îndeaproape de un bun echilibru între viaţa profesională şi viaţa personală şi un nivel ridicat de siguranţă a locului de muncă. Elementele soft, precum un brand puternic de angajator şi o misiune clară, cu un scop profund, sunt, de asemenea, apreciate ca fiind importante de peste 35% dintre respondenţi. Un pachet salarial necompetitiv este considerat principalul motiv pentru care companiile nu reuşesc să atragă talentele potrivite. Acesta este urmat de un leadership slab şi de lipsa oportunităţilor de dezvoltare a carierei în cadrul companiei".

În plus, majoritatea respondenţilor dis-puşi să mărească pachetul salarial pentru a atrage talente spun că sunt gata să ofere un salariu cu până la 15% mai mare, în top fiind companiile din sectorul calculatoarelor/serviciilor software/internetului, urmate de către cele din B2B & producţie.

Totodată, peste o treime (34%) dintre companii au planuri active de a angaja persoane sub 25 de ani şi doar 28% dintre companii caută studenţi.

La capitolul provocărilor pentru departamentul de Resurse Umane se află gestionarea aşteptărilor privind pachetul de compensaţii şi beneficii (în 33% dintre cazuri). Astfel, managerii de companii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru a păstra sau a atrage talente pentru departamentele de vânzări (18%), HR/formare/dezvoltare (16%), IT/tehnologie (15,4%), producţie (13,5%) şi marketing/comunicare (10,3%).

De asemenea, mai mult de jumătate dintre respondenţi (51%) declară că păstrarea performerilor de top este principala provocare a resurselor umane în 2018, urmată de creşterea performanţei şi a productivităţii (39%). Aproximativ 55% dintre companiile chestionate sunt de părere că descoperirea unui candidat care se potriveşte cu valorile şi cultura firmei este importantă.

Pe de altă parte, cele mai importante motive pentru schimbarea locului de muncă sunt ofertele mai bune (62,3%), mai multe oportunităţi de avansare în carieră în altă parte (34%) sau dorinţa de a urma o carieră diferită (31,6%).

Studiul Randstad HR Trends, Româ-nia 2018, a fost realizat în perioada martie-mai 2018, pe baza unui chestionar la care au răspuns 244 de factori de decizie şi manageri de HR din diverse industrii din România.

Grupul Randstad, specializat în soluţii în domeniul serviciilor flexibile de muncă şi resurse umane, deţine unul dintre primele trei locuri în Argentina, Belgia şi Luxemburg, Canada, Chile, Franţa, Germania, Grecia, India, Italia, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia şi SUA, precum şi poziţii importante în Australia şi Japonia. La sfârşitul anului 2017, compania avea 38.331 de angajaţi corporativi, 4.858 de sucursale şi birouri Inhouse în 39 de ţări din întreaga lume şi a generat venituri de 23,3 miliarde de euro.

Compania, fondată în anul 1960, cu sediul în Diemen (Olanda), este listată la NYSE Euronext Amsterdam, unde sunt tranzacţionate şi opţiuni pentru acţiuni ale companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb