O doză din vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 oferă un răspuns imun similar cu cel generat de infecţie şi poate asigura totodată protecţie împotriva variantelor pentru persoanele care au contractat anterior virusul, conform unui studiu britanic publicat vineri, informează Reuters, citat de Agerpres.
Marea Britanie a optat în decembrie pentru extinderea decalajului dintre doze până la 12 săptămâni, oficialii arătându-se încrezători în analiza lor conform căreia dozele iniţiale din vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca au generat un nivel de protecţie.
Studiul, condus de universităţile Sheffield şi Oxford cu sprijin din partea Consorţiului de Imunologie la Coronavirus din Marea Britanie şi lansat vineri în variantă preliminară, a constatat că 99% dintre persoane generează răspunsuri imune puternice după o doză de vaccin Pfizer-BioNTech.
Cercetarea susţine datele din lumea reală asupra vaccinării din Marea Britanie cuprinse într-un studiu numit SIREN care a constatat că o singură doză administrată din unul dintre aceste vaccinuri reduce riscul de formă gravă de boală.
"SIREN demonstrează o eficacitate foarte mare a vaccinului împotriva spitalizării după o singură doză, majoritatea acestor oameni nefiind infectaţi anterior. Aşadar, ceea ce încercăm să facem este să analizăm mecanismul în acest caz", a declarat reporterilor Susanna Dunachie de la Departamentul de Medicină Nuffield al Universităţii Oxford.
"Observăm răspunsuri ale celulelor T şi anticorpilor după o singură doză la persoanele care nu au fost infectate anterior. Aşadar, găsim acest lucru destul de liniştitor", a adăugat specialista.
Studiul, cel mai mare efectuat în lumea reală asupra răspunsurilor celulelor T şi anticorpilor după lansarea vaccinării în Marea Britanie, a analizat lucrători din domeniul sanitar, în special femei, cărora li s-a administrat o doză din vaccinul Pfizer.
Cercetătorii au analizat probe de sânge colectate de la 237 de persoane şi au constatat că răspunsurile anticorpilor şi celulelor T la subiecţii care nu au avut anterior COVID-19 erau asemănătoare cu cele generate în mod natural de infecţie.
Persoanele care fuseseră infectate anterior au generat un răspuns imun mai puternic şi mai extins; răspunsul celulelor T a fost de aproximativ şase ori mai mare decât în cazul persoanelor care nu fuseseră infectate anterior.
Thushan de Silva, autor al studiului de la Universitatea Sheffield, a declarat la rândul său că stimularea anticorpilor preexistenţi poate oferi protecţie împotriva variantelor de coronavirus, inclusiv faţă de cea descoperită iniţial în Africa de Sud, despre care s-a demonstrat că reduce eficacitatea vaccinurilor existente, notează Reuters.