SUPLIMENT TABAC Câinii care se "joacă" în Vamă

Ziarul BURSA #Companii / 5 noiembrie 2020

Câinii care se "joacă" în Vamă

"Câinele de Vamă trebuie să fie jucăuş şi vesel. Pentru că metoda de antrenament se bazează pe joacă. Câinele nu caută ţigări, droguri sau bani, ci jucăria pe care a fost instruit să o găsească şi care a fost impregnată cu mirosul respectiv", spune Alexandru Ioniţă, şeful Serviciului Echipe Canine din Vama Română.

În prezent, în punctele vamale de la graniţe sunt activi 43 de câini specializaţi în depistarea tutunului, a drogurilor şi a banilor cash. Pentru mai multă eficienţă, aproapre toţi au dublă sau triplă specializare.

Scriem astăzi, pe scurt, poveştile a două dintre vedetele serviciului.

Unul dintre cei mai eficienţi câini de Vamă este Ruby, un exemplar din rasa shar-pei, mic, nu foarte arătos, dar încăpăţânat şi hotărât să-şi gă­sească "jucăria" cu orice preţ. Ruby nu stă nicio clipă, dă din coadă puternic şi vesel şi face echipă excelentă cu instructorul lui în aeroportul din Oradea şi în mai multe puncte vamale din cadrul Direcţiei Vamale Cluj. Specializat pentru detecţia de tutun şi droguri, Ruby a devenit recordmen absolut în această vară, după ce a contribuit decisiv la rezultatul unei acţiuni coordonate de poliţişti şi procurori, prin capturarea a 8 kg de heroină şi 4,5 kg de cocaină, în PTF Borş, "marfă" estimată la circa două milioane de euro!

Thor, un câine ciobănesc belgian musculos şi plin de energie, a fost cap de afiş în presă datorită rezultatelor sale. Concret, nasul infailibil al lui Thor a dus la descoperirea a peste 110.000 pachete de ţigări, într-un tir care transporta oficial cărămidă şi vată minerală. Se întâmpla pe 20 mai, în punctul de trecere Porţile de Fier 1. Captura, în valoare de peste 1,3 milioane lei, a fost una dintre cele mai mari înregistrate anul acesta.

Ruby şi Thor au intrat în sesiunile de pregătire organizate de Direcţia Generală a Vămilor în toamna anului 2017 şi au devenit operaţionali fiind incluşi în serviciul Vămii în primăvara anului 2018. Aceştia sunt demni continuatori ai lui Dinner sau Donna, "pensionaţi" de curând. Aceştia din urmă nu mai vin la serviciu, ci se bucură în continuare de o binemeritată odihnă acasă, în familiile agenţilor vamali cu care au lucrat.

Echipele canine, formate din câine şi lucrătorul vamal sunt instruite în trei etape: de formare, care durează 10-12 săptămâni, de perfecţionare, pe durata a cinci săptămâni, după care, anual, fiecare echipă participă obligatoriu la o sesiune de întreţinere a abilităţilor dobândite, timp de două săptămâni.

Rezultatele bune ale echipelor canine se datorează, pe lângă instruire, şi legăturii strânse dintre câine şi instructor. "La finalul unei zile de muncă, câinele pleacă acasă cu instructorul. Deci face parte din familia lucrătorului vamal", precizează Alexandru Ioniţă.

Valoarea mărfurilor confiscate şi a amenzilor aplicate cu ajutorul echipelor canine depăşeşte un milion de euro anual. Potrivit reprezentantului Vămii, suma este de aproape zece ori mai mare decât investiţia în aceste echipe.

Până anul acesta, sesiunile de instruire ale câinilor şi ale lucrătorilor vamali s-au desfăşurat la Giurgiu. În prezent, pregătirea are loc la noul Centru de formare a echipelor canine din Pantelimon, care urmează să fie inaugurat oficial. În momentul de faţă, în cadrul Centrului, unul dintre cele mai moderne din Europa, se află la antrenament 13 lucrători vamali. "Instructorii care se află aici, veniţi din toată ţara, au ales să facă parte din structura de echipe canine în mod voluntar. Cine face o astfel de alegere trebuie să iubească animalele şi chiar să fie dispus să-şi schimbe felul de a fi", adaugă şeful Serviciului Echipe Canine.

Echipele canine funcţionează cu sprijinul JTI România care, din 2010 şi până în prezent, a donat administraţiei vamale peste 50 de câini, contribuind continuu la susţinerea logistică a activităţii de pregătire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb