Suprasubscriere masivă a tranşei micilor investitori, în oferta Premier Energy

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 13 mai

Suprasubscriere masivă a tranşei micilor investitori, în oferta Premier Energy

Romcarbon subscrie acţiuni ale companiei energetice de până la 1,6 milioane de euro

Operaţiunea de piaţă se încheie la mijlocul acestei săptămâni

Micii investitori au suprasubscris masiv tranşa care le este destinată din oferta Premier Energy, în condiţiile în care, pentru primele trei zile de la demararea operaţiunii de piaţă au putut beneficia de un discount de 5% din preţul la care se va încheia oferta.

Astfel, la finele săptămânii trecute, retailul lansase ordine de cumpărare pentru circa 47 milioane de acţiuni ale companiei energetice, echivalentul unei suprasubscrieri de circa 550% faţă de numărul de titluri pe care le-ar primi în scenariul de bază, ce presupune vânzarea a aproape 7,19 milioane de acţiuni către micii investitori. Deoarece subscrierile au fost făcute la preţul maxim din ofertă, de 21,5 lei, valoarea ordinelor lansate până acum de investitorii de retail se ridică la circa un miliard de lei.

În ofertă, Premier Energy vinde până la 31,25 milioane de acţiuni (25 milioane de acţiuni noi şi 6,25 milioane de acţiuni existente) plus încă cel mult 4,68 milioane de acţiuni pentru stabilizare, 20% din titluri fiind destinate retailului şi 80% investitorilor instituţionali. Astfel, oferta se ridică la aproape 35,94 milioane de acţiuni. De asemenea, în cazul unui interes crescut din partea investitorilor, intermediarii pot suplimenta oferta cu 6,25 milioane acţiuni, conform informaţiilor din prospect.

Intervalul orientativ al preţului ofertei a fost stabilit între 19 lei şi 21,50 lei pe titlu, dar investitorii de retail subscriu la preţul maxim. Preţul final al operaţiunii va fi stabilit de instituţionali, care de obicei subscriu în ultimele zile ale ofertei. Perioada de subscriere se va încheia miercuri, 15 mai.

La finele săptămânii trecute, procesatorul de plastic Romcarbon Buzău a anunţat că boardul a aprobat subscrierea de acţiuni Premier Energy în valoare de până la 1,6 milioane de euro.

Potrivit informaţiilor din prospect, societatea va utiliza fondurile obţinute în cadrul Ofertei pentru a achiziţiona active de energie regenerabilă în România şi în Moldova, precum şi în vederea acoperirii cheltuielilor de capital realizate cu dezvoltarea de active de producere a energiei regenerabile.

În cazul în care oferta se va încheia cu succes, data estimată pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti este 27 mai, sub simbolul PE.

Premier Energy Group este una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creştere din Europa de Sud-Est şi unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din regiune. Grupul are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România şi Moldova, împreună cu una dintre afacerile cu cea mai rapidă creştere în furnizarea de energie electrică din surse regenerabile în ambele ţări.

În România, Grupul este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie electrică din Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum şi peste 840.000 de clienţi, deservind aproximativ 70% din populaţia Moldovei. În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group deserveşte în total un număr de aproximativ 2,4 milioane de clienţi de energie electrică şi gaze naturale în România şi Moldova (o creştere de aproximativ 1,4 milioane), majoritatea fiind clienţi casnici şi întreprinderi mici.

Premier Energy Group a fost înfiinţată în 2012, a intrat pe piaţa gazelor naturale din România în 2013, iar pe piaţa energiei electrice din Republica Moldova în 2019. Compania este deţinută integral de EMMA Capital, care are una dintre cele mai experimentate echipe de investiţii din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est, cu o creştere puternică şi o tradiţie în crearea de valoare, precum şi un model consacrat de operaţiuni în domeniul investiţiilor.

În anul încheiat la 31 decembrie 2023, grupul a generat venituri consolidate de 912 milioane de euro, profit net de 78,8 milioane de euro şi EBITDA ajustat de 127,7 milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Bani bagati aiurea in loc sa cumpere TLV. Sau BRD.

    1. sau SFG

    graunte o sa ramana retailul? dar costul banilor blocati?

    1. cu putine, asta e clar ... asa au facut si la DIGI si la Electrica, au subscris pe retail la una 8X, 12X sau 16X si dupa listare pretul a mers fix in jos .... ciudat, nu ? ... oricum, PE anul acesta va avea profit in scadere, asta e sigur. Nimeni nu se gandeste ca au avut cheltuiala mare cu cumpararea CEZ, precum si scaderea pretului la energie, ambele vor afecta profitul net pe anul asta. In 2022 au avut 180 mil EUR, in 2023 doar 78 mil EUR profit net, anul asta estimez maxim 50 mil EUR. Pune dividend de 30 % din aia 50 mil EUR si vezi daca merita luata la pretul din IPO. Eu zic ca dupa o perioada de hype in primele zile, va incepe sa scada pe masura ce publica datele pe T1 2024 - pe care noi inca nu le stim, apoi pe S1 si tot asa ... Peste un an va fi 15-16 lei actiunea, asta in situatia fericita.

      Probabil ca rezultatele pe T1/2024 nu vor fi tocmai grozave. Asta poate fi unul din motivele pentru care s-au grabit cu listarea inaintea rezultatelor si nu au asteptat pana in iunie cand vor intra in piata dividendele pe BVB

      asa ati latrat si despre hidroelectrica ,dupa un an profit per actiune 30%

      H20 a beneficiat de super ploi in 2023.Plangeau pescarii prin iulie ca sunt prea mari raurile si nu se prinde nimic. stai sa vezi anul asta.

      De la plus 30% o sa treaca la -15%

      hidroelectrica va fi folosită drept tampon în sistemul energetic. Pe termen lung, cine s-a ferit a făcut o megaafacere. :

      Corect, rezultatele vor fi nașpa, de ceea se grăbesc să scape de,, chetroi,,

      Evident ... piata se misca in valuri..... din cauza asta se face o mare euforie pt cumarare ....regula e ff clara ...cand toata lumea spune cumparat tu vinzi ...si invers..:)

      Vrabia malai visează!

      Stai tu și o așteaptă la minus 15, că au mai stat și alții înaintea ta  

    IPO-ul se incheie2la 15 mai, nu martie, desigur.

    Se va termina oare cu 1000% suprasubscriere pe retail? 

    1. Sigur... !

      Oamenii au spart deja saltelele, au gaurit conturile, au spart depozitele...

      Numa eu stau ca prostu si o astept la cotitura in primele zile dupa listare. 

      EXACT CAND RAPOPRTEAZA H2O si romgaz profitul :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb