SZENTES (CFR CĂLĂTORI): "Din noiembrie 2011, nu am mai primit fonduri de la bugetul de stat pentru investiţii"

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 24 octombrie 2017

CFR Călători a reuşit să modernizeze, în 2016, din surse proprii, 15 vagoane de tren, în condiţiile în care, din noiembrie 2011, compania nu a mai primit fonduri de la bugetul de stat pentru investiţii, a declarat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, Iosif Szentes, director general al societăţii de transport feroviar, potrivit Agerpres.

Domnia sa a spus: "CFR Călători poate realiza un serviciu public feroviar de pasageri, de calitate, în condiţiile în care acestui domeniu de activitate i se vor aloca resurse necesare. Este o realitate faptul că sistemul feroviar românesc are nevoie de o schimbare radicală a paradigmei de funcţionare fără de care România nu-şi poate atinge obiectivele de dezvoltare. Felul în care vor evolua căile ferate ţine de o viziune strategică, despre cum vrem să arate România modernă, adică interconectată, competitivă şi eficientă din punct de vedere economic, energetic, tehnologic, centrate pe nevoile cetăţeanului. Pentru creşterea calităţii serviciilor de transport feroviar este imperios necesară achiziţionarea de material rulant nou, ţinând cont că, la sfârşitul lunii martie, anul viitor, vom înregistra un deficit de peste 300 de vagoane. În acest sens, suntem şi noi obligaţi să facem o serie de investiţii. Avem proiecte mature care pot fi oricând puse în valoare dacă vor exista şi sumele necesare pentru asigurarea necesarului de fonduri. Trebuie să vă comunic şi pe această cale că, din noiembrie 2011, CFR Călători nu a primit fonduri de la bugetul de stat pentru investiţii. Toate investiţiile pe care le-am realizat şi o investiţie înseamnă de la 2.500 de lei în sus, deci un calculator mai performant, se realizează din surse proprii. În aceste condiţii, anul trecut am reuşit să modernizăm 15 vagoane, dar acest trend este oprit în acest moment".

Acesta a adăugat că, din totalul de 47 de miliarde de lei alocat domeniului transporturilor, segmentul feroviar beneficiază de 17 miliarde de lei, fără să acopere, însă, achiziţia de material rulant nou.

Directorul general al CFR Călători a atras atenţia: "În această perioadă de programare de şapte ani 2014 - 2020, sunt alocate 47 de miliarde de lei în domeniul transporturilor, din care 17 miliarde revin zonei feroviare. Din păcate, proiectele noastre de achiziţie de material rulant nu sunt prinse în aceste proiecte. Vreau să vă mai semnalez încă un aspect: firmele constructoare şi firmele reparatoare nu vin la licitaţiile pe care le organizăm pentru modernizarea materialului rulant, vagon, respectiv de tracţiune. S-a înfiinţat Autoritatea de Reformă Feroviară care va avea, astfel, ca sarcină să achiziţioneze material rulant nou din fondurile europene unde sunt alocate pe două axe prioritare circa 300 de milioane de euro, în momentul de faţă. Noi suntem «condamnaţi» să modernizăm acel parc mai vechi de 35 de ani, dar care cuprinde şi automotoare de 81 de ani".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb