Tăcerea "pieţelor"

Datele financiare publicate miercuri, 1 decembrie 2010, de Comisia Europeană (Ajutoarele de stat: tendinţa către ajutoare mai mici şi mai bine ţintite continuă, în ciuda depăşirii vârfului crizei), nu au beneficiat (oare de ce?) de o primire mediatică pe măsură. Comunitatea financiară şi celebrele "pieţe financiare", ce se cer, mereu şi mereu, asigurate că lucrurile vor merge "bine" în ceea ce priveşte deficitele publice şi datoria suverană a statelor, au tăcut asurzitor. Ori, a bănui tocmai Comisa Europeană, această citadelă a neoliberalismului, că a folosit statistica pentru a destabiliza aşa zisele "pieţe" ar fi o exagerare! Oricum, datele sunt elocvente: potrivit statisticilor Comisiei, "volumul ajutorului public pentru sectorul financiar, aprobat de Comisia Europeană între octombrie 2008 şi octombrie 2010, s-a situat la aproximativ 4.589 miliarde euro". Adică echivalentul PIB-ului celor doi "mari", Germania şi Franţa, la un loc. Chiar dacă banii nu au fost toţi cheltuiţi, suma este impresionantă.

Raportul Comisiei apare chiar în momentul în care presiunile speculative ale "pieţelor" asupra monedei euro sunt mai mari ca oricând. Profitând de criza irlandeză - ea însăşi rezultat al deciziei susţinerii sectorului financiar falimentar de către guvernul de la Dublin, care a dus la un deficit de 32% - "pieţele" atacă statele "slabe" în numele unei "logici" economice decretată ca "lege naturală". În numele acestei "legi" necruţătoare, statele din zona euro sunt împinse, măcar demonstrativ, spre marginea prăpas­tiei. Pentru a face demonstraţia cât mai elocventă, "pieţele" nu doar că dau lecţii guvernelor în privinţa necesităţii economice a promovării celor mai dure programe de austeritate şi a reducerii bugetelor sociale care ar fi, conform tezelor la modă, la originea actualei crize, dar susţin că "adevărul" economiei (iar nu subiectivitatea şi lăcomia speculatorilor) obligă la mai multă rigoare bugetară. În fond, după cele câteva momente de derută din 2008 şi de la începutul lui 2009, "greed is good again" (lăcomia e din nou bună).

Ori, raportul Comisiei privind ajutoarele de stat pentru lumea bancară, chiar dacă nu avea această intenţie, arată cum statele europene au asigurat deja stabilitatea "pieţelor" când au decis să sprijine sistemul financiar aflat în pragul colapsului pe seama contribuabililor de la începutul crizei. Dar, pentru "pieţe", contribuabilii nu par a fi şi cetăţeni, căci "logica economică" de la care se revendică nu recunoaşte necesitatea asigurării drepturilor sociale. În această logică, economia ar fi un scop în sine şi nu un instrument prin care se realizează bunăstarea generală.

Deşi Comisia încearcă să demonstreze că efectul ajutoarelor de stat este limitat şi valoarea lor este relativ mică, cei aproape 1000 de miliarde euro cheltuiţi în 2008 şi 250 de miliarde în 2009 reprezintă cele mai importante sume acordate. Spre comparaţie, ajutoarele de stat pentru restul economiei europene în 2009 nu au depăşit 73 de miliarde euro. Dar logica Comisiei, conform căreia costul operaţiunilor de resuscitare a sistemului financiar a fost mic, este invalidată de experienţa irlandeză. În toamna anului 2008, garanţiile oferite de guvernul irlandez pentru stabilizarea sistemului financiar reprezentau doar 1,5 miliarde euro, pentru ca în 2009, în conformitate cu statisticile europene, guvernul irlandez să mai fi cheltuit încă 11 miliarde euro. Însă, odată ce "pieţele" au reacţionat, această datorie a crescut galopant la peste 50 miliarde euro. Aşa că "pieţele" tac în privinţa Raportului Comisiei şi îşi continuă ofensiva împotriva statului social. Doar că demonstraţia pe care îşi jus­tificau acţiunea se dovedeşte simplă ideologie.