TANCZOS BARNA: "Vom analiza la nivel naţional toate deteriorările de arii naturale"

S.B.
Politică / 12 aprilie 2022

"Vom analiza la nivel naţional toate deteriorările de arii naturale"

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunţat, marţi, că va analiza la nivel naţional toate deteriorările de arii naturale, iar până la sfârşitul anului va face împreună cu Comisia şi ONG-urile o listă de zone deteriorate pentru a le reabilita folosind banii din PNRR, informează news.ro.

Măsura de împădurire este pregătită şi astfel poate fi prioritizată refacerea acestor arii naturale.

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, a avut, marţi, o întâlnire de lucru cu Virginijus Sinkevièius, comisarul european responsabil pentru mediu, oceane şi pescuit. La întâlnirea care a avut loc la sediul MMAP au participat secretarii de stat Sorin Ionuţ Banciu şi Robert Szep, precum şi reprezentanţii Federaţiei "Coaliţia Natura 2000". Au fost discutate stadiile de soluţionare ale procedurilor de infringement din domeniul mediului deschise la adresa României, precum şi paşii pe care ţara noastră trebuie să îi urmeze, pentru a închide aceste proceduri.

În prima parte a întâlnirii, ministrul a prezentat progresele înregistrate în combaterea tăierilor ilegale, odată cu implementarea sistemului informatic de monitorizare a trasabilităţii lemnului - SUMAL 2.0.

"Am început discuţiile cu pădurile, cu exploatarea ilegală şi tăierile ilegale, pe care România le va opri prin măsurile luate în 2021 şi 2022, în acest sens. A fost o discuţie detaliată, aplicată, despre toate măsurile pe care le-am luat pentru a proteja pădurile din reţeaua Natura 2000, din parcurile naturale şi din parcurile naţionale. Am prezentat un studiu de caz din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, am făcut o analiză detaliată cu privire la deteriorarea anumitor zone şi am agreat un calendar în care vom extinde aceste abordări la nivel naţional. Totodată, vom analiza la nivel naţional toate deteriorările de arii naturale, iar până la sfârşitul anului vom face împreună cu Comisia şi ONG-urile o listă de zone deteriorate pentru a le reabilita folosind banii din PNRR. Avem pregătită măsura de împădurire şi, astfel, putem să prioritizăm refacerea acestor arii naturale", a declarat ministrul Barna Tanczos.

Un alt subiect al discuţiei despre păduri s-a referit la dezvoltarea sistemului informatic SUMAL şi integrarea acestuia cu monitorizarea prin intermediul imaginilor satelitare şi a camerelor video.

"Mi-am luat angajamentul ferm că vom folosi sumele prevăzute în PNRR pentru a extinde aceste capacităţi de prevenţie şi reacţie în SUMAL, prin imagini satelitare şi camere video, care vor fi instalate în zone de risc", a precizat ministrul.

La rândul său, comisarul Sinkevièius a apreciat progresele realizate de România în ceea ce priveşte întărirea capacităţii instituţionale şi a modificărilor legislative finalizate sau în curs de finalizare şi a solicitat eforturi suplimentare pentru a respecta termenele agreate cu structurile Comisiei.

La finalul discuţiei despre păduri, cei doi oficiali au agreat un calendar de implementare până la finalul acestui an.

"Sunt convins că acest dialog ajută foarte mult în înţelegerea fenomenului, întelegerea paşilor şi agrearea unui calendar comun, prin care să arătăm Comisiei că suportul politic este foarte puternic în acest domeniu şi că România nu va face nici un pas înapoi în ceea ce priveşte oprirea tăierilor ilegale", a spus ministrul Mediului.

În continuarea întâlnirii, au fost abordate şi stadiile celorlalte proceduri de infringement care vizează ţara noastră, printre care amintim închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, calitatea aerului din marile aglomerări urbane, dezvoltarea reţelelor de apă şi apă uzată, precum şi managementul riscului la inundaţii.

Participanţii au convenit ca specialiştii din cadrul MMAP şi altor structuri ale administraţiei din România să lucreze îndeaproape cu serviciile Comisiei Europene, pe fiecare speţă în parte, astfel încât termenele asumate să poată fi respectate. De asemenea, în cazul procedurilor cu o componentă investiţională majoră, au fost identificate sursele de finanţare pentru începerea lucrărilor şi a fost agreată intenţia de a identifica fonduri suplimentare, la nivel naţional şi european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb