Tată, tu ce ai făcut pe timpul pandemiei?

În 1915 a apărut, în Marea Britanie, unul dintre cele mai cunoscute afişe din istoria propagandei moderne. Într-un fotoliu, în sufragerie, stă aşezat un domn. Alături, un băieţel se joacă, pe podea, cu soldăţeii de plumb. În braţele domnului, o fetiţă care îl întreabă: "Tată, tu ce ai făcut în timpul războiului?". Bărbatul priveşte în gol, cu o expresie vinovată.

Când afişul a fost tipărit, Regatul Unit era deja anagajat într-o luptă titanică cu Germania. Pe Frontul de Vest pierderile se acumulau. În Septembrie 1914 britanicii au pierdut 13.000 de soldaţi doar în prima bătălie de pe Marne. În luna Octombrie a aceluiaşi an a început bătălia de la Ypres, unde germanii au folosit gaze toxice. În 1915, a venit rândul britanicilor să folosească gaz de luptă în bătălia de la Loos, în Belgia, unde au pierdut aproape 60.000 de soldaţi şi ofiţeri.

În tot acest timp, armata britanică a fost formată din voluntari. Recrutarea obligatorie a fost introdusă abia în 1916. Asta ne spune ceva despre spiritul civic din Anglia de acum 100 de ani. Vinovăţia bărbatului din afiş este magistral dezvăluită de întrebarea fetiţei. S-a sustras datoriei faţă de ţara sa. Este împietrit când realizează că a fost descoperit.

Mă întreb cum ar arăta astăzi un asemenea afiş. Noi ce am făcut pe timpul pandemiei?

Ar fi câteva schimbări - cum ar spune Caţavencu - pe ici, pe colo, anume în "punctele esenţiale". În 1915, o femeie britanică năştea, în medie, 2.84 copii. Astăzi acest indicator este 1,75. În România, 1,84. Mulţi oameni pur şi simplu nu ar înţelege ce este cu acei doi copii din imagine.

Dar dacă totuşi s-ar încăpăţâna să deseneze doi copii, artistul s-ar vedea imediat atacat pentru "sexism". Poate că Consiliul pentru Combaretea Discriminării l-ar amenda pe un asemenea "duşman al poporului". Cum adică, să prezinţi o fetiţă cu fustiţă? Şi un băieţel care se joacă de-a armata? Acestea sunt "stereotipuri discriminatorii" pentru Stânga extremă care s-a instalat la butoanele societăţii. Probabil afişul ar arăta cam aşa. Fata, o puştoaică cu un tricou găurit, îi cere bani "babacului" pentru un festival de "rave". Iar fiul îşi aplică fond de ten pentru o petrecere "transgender".

Costumul personajului masculin ar fi altul. Spre deosebire de domnul din 1915, la costum, el ar fi îmbrăcat într-un trening de poliester. Ar sta tolănit pe canapea, mâncând cartofi prăjiţi din pungă şi uitându-se la un meci de fotbal.

Probabil nici nu ar fi tatăl copiilor. Dacă în 1915 ar fi fost de negândit ca o femeie să aibă doi copii în afara căsătoriei, acum acest lucru este normal. Presupunând că termenul "normal" mai are un sens. La nivelul Uniunii Europene, în 2016, aproape jumătate (43 la sută) dintre copii se năşteau în afara căsătoriei. Aşa că domnul din afiş ar fi fost, de fapt, un "prieten" al mamei. Iar copiii din imagine ar fi avut vânătâi. Datele arată că frecvenţa cu care sunt bătuţi copiii de partenerii mamelor este de 100 (o sută) de ori mai mare în cazul în care aceştia nu sunt copii biologici ai bărbatului.

Ce l-ar întreba fetiţa pe bărbat? Poate despre cum a petrecut în vreme de pandemie. După ce guvernele lumii democratice au fost, decenii întregi, paralizate în faţa ofensivei lansate de Partidul Comunist Chinez, acum am ajuns cu toţii să "luptăm" din sufragerie, în faţa ecranelor, cu plictiseala.

Tot aud că acum este "ca în vremea pandemiei din 1918". Aceasta este o mistificare. Situaţia, acum circa 100 de ani, era cu totul diferită. Rata mortalităţii în pandemia de gripă spaniolă era mai mare, peste de 2 la sută (Covid-19, în schimb, probabil ucide ceva mai puţin de 1 la sută dintre cei infectaţi). Gripa spaniolă ucidea mai degrabă indivizi tineri şi sănătoşi. Virusul chinezesc afectează fatal mai mult bătrâni sau persoane cu probleme, care nu ar fi avut, în medie, mulţi ani de viaţă înainte.

Departe de mine să pretind că flagelul pornit din China comunistă este "o simplă gripă", cum spun unii. Franţa a pierdut, în cel de-Al Doilea Război Mondial, 600.000 de oameni (militari şi civili). O cifră înspăimântătoare. Dar care reprezintă abia 1,44 la sută din total. Imaginaţi-vă ce înseamnă, aşadar, o mortalitate de 1 la sută din populaţia Uniunii Europene de acum. Unu la sută din 513 milioane...

Liderii noştri, însă, au reuşit să transforme totul într-un circ. Ce am făcut în timpul pandemiei? Ne-am îngrăşat cu junk-food, ne-am uitat la spectacolul lamentabil al achiziţiilor publice fără licitaţie, şi am primit amenzi pentru că nu am ascultat ordinele lui Arafat. În timpul acesta, autorităţile au cumpărat măşti defecte din RP Chineză şi s-au închinat la moaşte.

Era o vreme când oamenii se simţeau vinovaţi pentru greşelile pe care le-au făcut. Guvernanţii, dar şi oamenii simpli precum domnul din afişul din 1915. Astăzi, regretă cineva ceva?

Cel puţin în 1915 exista cineva care să îi tragă de mânecă. Acum suspectez că mulţi nu doresc decât să uite şi să meargă mai departe. Care pandemie?...