Teama de Europa

Reacţiile de presă şi politice la recenta semnare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, de către România şi Bulgaria, continuă să arunce o umbră apăsătoare asupra bucuriei noastre dunărene. Mai mult, aceste prime ecouri, deosebit de negative, sînt urmate şi întărite de sondajele de opinie, mai ales cele din Franţa şi Germania.

În Franţa, bătălia nu s-a concentrat în mod particular asupra ultimelor noi venite, ci asupra alegerii dintre DA şi NU, la referendumul care ar trebui să facă din Constituţia Europei un complement la Constituţia Franţei. Ponderea celor care anunţau un vot negativ a crescut pînă la 58%, ceea ce a speriat probabil multă lume, nu doar în Franţa, ci peste tot în Europa. Consecinţele unui vot negativ în hexagon sînt incalculabile, iar efectele lor ar putea să se extindă pe decenii, dacă nu chiar pe întregul secol. Francezii ar avea o şansă să-şi răzbune frustrările, pe seama politicienilor care şi-ar vedea statuile prăbuşite, dar, cu siguranţă, Franţa ar pierde mai mult decît piedestalul pe care se află acum statuia Marianei în Europa. Rolul de lider politic, de locomotivă a trenului care duce popoarele bătrînului continent nu doar într-o nouă gară, ci într-un viitor complet diferit de cel pe care istoria ultimelor două secole l-a croit, ar putea fi complet ratat. Nimeni n-ar mai da nici măcar "2 Euro" pe promisiunile şi angajamentele politicienilor francezi, mai ales pe pretenţia lor de a arăta celorlalţi direcţia pe care trebuie să se mişte. Sesizînd uriaşa miză a bătăliei, politicienii au ieşit din amorţeală şi s-au aruncat în arenă. Fiecare, în felul lui. Extrema dreaptă defilînd arogant pe străzile principale ale Parisului, cu bandiere şi lozinci cît casa, pe care se răsfăţau toate propoziţiile imaginabile sugerînd logica implacabilă a unui vot negativ! Greşeala de a fi scufundat tema referendumului constituţional european în ciorba bătăliilor politice interne a fost în sfîrşit sesizată, iar acum discursul susţinătorilor lui DA a căpătat mutaţii semnificative. "Vă e frică de Europa aşa cum e ea acum: cu instituţii greoaie, nu prea democratice, cu politici nu prea sociale, cam birocratică şi autocrată? NU înseamnă să o lăsaţi aşa cum e! Dacă vreţi o Europă mai bună, votaţi DA şi mai avem o şansă să schimbăm lucrurile!" Cam aceasta este traducerea argumentelor risipite zilele acestea pe toate posturile de televiziune şi prin paginile majorităţii ziarelor de mare influenţă din Franţa de partizanii Consituţiei Europene.

Dacă în Franţa discursul şi bătălia politică sînt oarecum cantonate în zona opţiunilor filosofico-politice, în Germania predomină abordările "la firul ierbii". Tema dominantă este teama! Teama germanilor de a-şi pierde încă şi mai abitir locurile de muncă, datorită "invaziei noilor barbari". Teama de "delocalizarea" locurilor de muncă şi a activităţilor productive. Teama de fuga investiţiilor spre Est. Teama de "instalatorul polonez" şi, desigur, de "hoţii" din România. Nu este nici o exagerare! Toate aceste fantasme ameninţătoare se răsfaţă în subconştientul şi conştientul colectiv al germanilor, iar proba o vedem fără putinţă de tăgadă în sondajele de opinie publicate tot mai des. Desigur, şi în Germania, tema aderării României şi a Bulgariei este sub tirul presiunii alegerilor generale şi a scadenţelor de care actuala echipă politică de la putere are de ce să se teamă. Cel mai semnificativ element al acestor sondaje este discrepanţa dintre două generaţii. Generaţia celor care acum sînt la maturitate sau dincolo de pragul ei, unde predomină "votul negativ" şi opiniile deloc încurajatoare cînd este vorba despre România. De cealaltă parte este generaţia tinerilor, pînă în 30 de ani, care este mult mai favorabilă lărgirii, chiar şi cînd este vorba de "proscrişii" România şi Bulgaria. Dincolo de posibila influenţă a vîrstei asupra caracterului "conservator" al opiniilor, bine cunoscută, poate că este aici şi o veste bună. Poate că tinerii din Germania s-au întîlnit mai des cu tinerii din România şi Bulgaria, Ungaria şi Polonia, Slovenia sau Lituania şi bilanţul este cu mult mai pozitiv. Poate că între cetăţenii acestei noi generaţii de europeni sînt mult mai puţine bariere psihologice şi politice, decît între combatanţii activi şi supravieţuitorii "războiului rece"! Viziunea atît de negativă a germanilor şi a clasei politice actuale din Germania, cînd vine vorba despre România, ar putea avea cauze imediate. Puţine ţări s-au bucurat de o "imagine" mai neagră în presa germană decît România şi mai ales "românii". Bande de hoţi "dirijate din umbră de vechea Securitate", exportate pe teritoriul Germaniei, vaste operaţiuni de "infestare" a mediului social local cu "reţele de cerşetori", "mîncători de lebede", crunta înapoiere în standardele de civilizaţie, de la "spălat şi igienă personală", la "corupţie instituţionalizată" sînt numai cîteva dintre temele care au circulat cu insistenţă în Germania, în legătură cu România şi cetăţenii săi! Nu e de mirare că însuşi ministrul de externe al actualului guvern declara fără să ezite, zilele acestea, că, după opinia sa, 2007 este o dată prea apropiată pentru aderarea României la UE. De cealaltă parte, Angela Merkel, lider al opoziţiei creştin-democrate, cere pur şi simplu redeschiderea negocierilor de aderare cu România şi Bulgaria pentru că dosarele au fost neglijent tratate de actuala putere. Desigur, există în peisajul mediatic şi de analiză voci mai echilibrate, care vorbesc germanilor de cîştigurile pe care le realizează pe seama extinderii Europei spre Est. Nota dominantă rămîne însă, deocamdată, cea negativă, dominată de temerile şi ameninţările difuze ale unui rău de care te-ai putea lipsi fără să eziţi.

Teama "europenilor" de România şi Bulgaria este, în realitate, teama lor de o Europă care se află în mişcare, ale cărei direcţie şi viteză de înaintare rămîn de stabilit! Nu în doi, nu în cinci, nici măcar în doisprezece sau în cincisprezece, ci în douăzeci şi şapte, ori în treizeci, curînd!

Poate că n-ar fi rău ca germanii să-l citească pe ilustrul lor compatriot Ulrich Beck şi scrierile sale despre "societatea de risc". Ar înţelege mai uşor că nu România ori românii sînt cauza problemelor lor, ci noua structură a valului istoric în care sîntem cufundaţi cu toţii, de la un capăt la altul al continentului, ba chiar mult dincolo de limitele sale!