Telekom şi Ericsson au organizat o demonstraţie live a tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est

A.C.
Companii / 12 iunie 2017

Telekom şi Ericsson au organizat o demonstraţie live a tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est

Telekom Romania şi Ericsson au organizat astăzi, la Bucureşti, prima demonstraţie a capabilităţilor tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est, potrivit unui comunicat de presă.

În sursă se precizează că oficiali ai statului român şi reprezentanţi mass-media au avut ocazia să experimenteze progresele în domeniul tehnologiei 5G şi să afle, prin intemediul soluţiilor prezentate, beneficiile pe care această tehnologie le va oferi diferitelor industrii.

Reprezentanţii companiei susţin în sursă că odată ce tehnologia va deveni disponibilă comercial în 2020, în conformitate cu agenda internaţională actuală, este de aşteptat ca noile capabilităţi, caracteristici şi soluţii ale tehnologiei 5G să accelereze procesul de transformare digitală a industriilor şi tranziţia la societatea interconectată.

Demonstraţia live din cadrul evenimentului a evidenţiat capabilităţile tehnologiei 5G prin intermediul unei platforme de testare prototip, inclusiv testarea vitezei, latenţa şi directivitatea de radiaţie controlată (beam forming), atingând viteze agregate de până la 24 Gbps, adică de peste 60 de ori mai mari decât cea mai mare viteză comercială locală 4G din prezent, cu o latenţă orientativă de cel puţin jumătate din ceea ce se înregistrează, în prezent, la reţelele mobile actuale, se mai arată în comunicat.

Miroslav Majoros, CEO al grupului de companii Telekom a spus: "Tehnologia 5G este aşteptată cu entuziasm nu numai aici, la nivel local, dar şi la nivelul Grupului. Pe lângă atributele sale superioare, mai important este faptul că această tehnologie va crea o schimbare de mentalitate la nivelul întregii societăţi şi va deschide uşa unor noi posibilităţi adecvate nevoilor clienţilor noştri, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la birou. Viteza mare, mobilitatea, securitatea, dispozitivele inteligente, toate au astăzi unele limitări, însă 5G va oferi noi perspective şi soluţii la aceste provocări actuale. Testăm această tehnologie acum, înainte de lansarea sa comercială, deoarece atunci când va veni momentul vrem să fim pregătiţi să le oferim clienţilor noştri toate aceste noi experienţe, astfel încât ei, la rândul lor, să poată beneficia din plin de această tehnologie, la momentul oportun".

La rândul său, Arun Bansal, SVP şi Director Ericsson pe Europa şi America Latină, a adăugat: "Demonstraţia de astăzi, prima de acest gen din Europa de Sud-Est, oferă o privire în viitor asupra modului în care 5G va permite oamenilor, industriilor şi lucrurilor să se conecteze la o scară fără precedent, aducând cu ea o lume nouă de dispozitive şi servicii. Este, de asemenea, un reper în cadrul colaborării extinse dintre Telekom Romania şi Ericsson de a asigura locuitorii şi industriile româneşti că în curând se vor putea bucura de beneficiile 5G ".

Reprezentanţii companiei transmit: "5G reprezintă baza în Societăţii Interconectate. Această tehnologie va permite organizaţiilor să penetreze noi pieţe şi să construiască noi fluxuri de venituri în baza unor modele de afaceri şi a unor soluţii noi, inclusiv aplicaţii de tipul Internet of Things (IoT). Noile capabilităţi 5G acoperă mai multe dimensiuni, inclusiv o flexibilitate extraordinară, nevoi reduse de consum de energie, o capacitate mai mare, lăţime de bandă, securitate, fiabilitate, viteze, cât şi o latenţă mai mică, dar şi costuri foarte scăzute ale dispozitivelor în cazul aplicaţiilor Machine to Machine (M2M)".

Din punct de vedere tehnologic, reţelele 5G vor fi scalabile, versatile şi flexibile, pentru a putea susţine o variaţie foarte mare de cerinţe care permit de la viteze foarte mici pentru comunicaţiile M2M, până la viteze foarte mari de bandă largă mobilă pentru aplicaţii multimedia şi realitate virtuală, totul la o latenţă minimă, de aproape 1 milisecundă sau chiar mai puţin, s-a mai afirmat în comunicat.

În acelaşi timp, 5G va permite conectarea a miliarde de dispozitive Internet of Things, permiţând, de asemenea, apariţia unor noi tipuri de servicii, pentru care este nevoie de noi niveluri de latenţă, de fiabilitate şi de securitate, conform sursei.

Scopul demonstraţiei efectuate astăzi de către Telekom Romania şi Ericsson a constat în instalarea dedicată a unei platforme prototip 5G, prin care au fost obţinute viteze foarte mari, de până la 24 Gbps, folosind o tehnologie avansată de construcţie a antenelor. În plus, au fost prezentate o soluţie de robotică în cloud, un robot autonom, o soluţie bazată pe senzori montaţi pe un vehicul în mişcare pentru a obţine o monitorizare dinamică a mediului şi o demonstraţie live de transport urban conectat, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb