Temu, Shein au devenit o ţintă a Bruxelles-ului

A.F.
Companii / 6 februarie

Temu, Shein au devenit o ţintă a Bruxelles-ului

Comisia Europeană a anunţat miercuri că platformele de comerţ online Temu şi Shein vor fi responsabile pentru vânzarea de produse nesigure şi periculoase pe teritoriul Uniunii Europene, în cadrul unei acţiuni de combatere a afluxului de importuri ieftine din afara blocului comunitar, transmite CNBC.

Executivul UE a mai precizat că va coordona o investigaţie comună a Reţelei de Cooperare pentru Protecţia Consumatorilor asupra companiei Shein, pe baza unor suspiciuni că retailerul de modă rapidă încalcă regulile de protecţie a consumatorilor din UE.

Aceste măsuri reflectă acţiuni similare adoptate de guvernul SUA, care a eliminat recent o prevedere comercială ce permitea retailerilor precum Temu şi Shein să trimită colete de valoare mică în Statele Unite fără taxe vamale.

Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu volumul uriaş de importuri de produse ieftine, precizând că în 2024 au fost introduse în UE aproximativ 4,6 miliarde de articole cu o valoare sub 22 de euro, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi, dintre care 91% proveneau din China. Această valoare este dublă faţă de cea din 2023.

"În anumite condiţii, pieţele online pot fi trase la răspundere pentru vânzarea de produse neconforme sau periculoase. Ele sunt scutite de răspundere pentru comportamentul ilegal al vânzătorilor, dar numai sub anumite condiţii", a precizat Comisia în noile sale ghiduri.

Executivul european a argumentat că importurile ieftine şi nesigure creează o concurenţă neloială pentru comercianţii europeni care respectă regulile, în timp ce numărul mare de colete expediate are un impact negativ asupra mediului şi climei.

Comisia Europeană va propune, de asemenea, statelor membre introducerea unei taxe de manipulare pentru importurile din comerţul online, pentru a acoperi costurile de supraveghere a acestor produse.

Totodată, instituţia a cerut guvernelor UE să adopte rapid propunerea din 2023 privind eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare sub 150 de euro, ca parte a reformei regulilor vamale ale blocului comunitar.

Prin noua măsură numită "controlul de siguranţă al produselor", autorităţile statelor membre vor putea verifica digital, înainte ca produsele să fie expediate, dacă acestea sunt periculoase sau nu.

"Ne dorim un sector de comerţ electronic competitiv, care să protejeze consumatorii, să ofere produse convenabile şi să fie respectuos faţă de mediu", a declarat comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunnen.

Shein a transmis că va colabora cu autorităţile europene şi Comisia pentru a răspunde îngrijorărilor legate de protecţia consumatorilor.

"Împărtăşim obiectivul Reţelei CPC de a asigura că europenii pot face cumpărături online în siguranţă şi ne propunem să lucrăm îndeaproape cu CPC şi Comisia pentru a aborda orice preocupări", a declarat un purtător de cuvânt al Shein.

Temu, care este deja investigată de UE în temeiul Legii Serviciilor Digitale din octombrie anul trecut, nu a oferit încă un răspuns oficial. Oficialii Comisiei au precizat că analizează reacţia companiei la aceste măsuri şi la îngrijorările exprimate de organizaţiile pentru protecţia consumatorilor.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. In loc sa ajute economia/competivitatea/inovat ia in UE,

    Bruxelles-ul umbla cu sanctiuni/taxare/razboi comercial... 

    este inutil,contrabanda va inflorii si produsele ieftine chineze

    tot vor fi cumparati din tarile din afara UE 

    1. Multe din aceste produse vin prin Olanda sau Suedia unde sunt vopsite ca produse UE.

      Sau cum ai zis, pot să vină în Moldova, vopsite, și vândute ca produse moldovenești. Cam așa se făcea cu cerealele ucrainiene. 

      Adica e ok sa cumparam marfuri nesigure?

      Bine zicetzi domnule tiraspolean, suntetzi liber sa cumparatzi marfurile chineze de proasta calitate!

      Da,

      sunt ieftine si culmea de calitate, 

      cumpar de peste 8 ani si nu am avut 

      probleme de calitate, 

      pret - calitate foarte OK, 

      bineinteles cine vrea branduri mari,

      sa cumpere la preturi inacesibile majoritatii populatiei  

    UE si CE sunt niste institutii totalitare, care acum vor sufoca clientul final european. Punct. Asta este. Daca nu ii dam jos, ne meritam soarta. Vom plati totul mai scump. Vom pierde din banii nostri.

    1. nu mai cumparati de pe temu, luati de pe e-mag

      Jumătate din vânzătorii de pe eMag sunt revânzători temu.

      Românii așa știu să facă business, să cumpere ieftin și să vânda scump. 

      Da da, shi marmota e angajata temu. Nu ca ai fi cumparat tu vreodata de pe eMag.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5677
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9066
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.9177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb