Ultimele atacuri din partea PSD încearcă să discrediteze Alianţa PNL-PD şi oamenii ei, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL, Theodor Stolojan, co-preşedinte al Alianţei D.A.. Liderul liberal a spus că Adrian Năstase şi conducerea PSD nu au fost descurajaţi de rezultatele cu care s-a soldat campania electorală negativă pe care au dus-o la alegerile locale şi continuă să atace "sub limita decenţei".
Theodor Stolojan susţine că, prin acest tip de comportament politic, Adrian Năstase a dat startul "campaniei murdare" pentru alegerile generale şi prezidenţiale. Potrivit lui Stolojan, cetăţenii României nu au nimic de cîştigat dintr-o astfel de campanie, ei aşteptînd soluţii şi politici pentru viitorul lor. Liderul PNL a spus că poporul aşteaptă din partea candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat ca aceştia "să fie un model de înţelepciune, seriozitate şi echilibru".
Nici un pretendent la funcţia de preşedinte al României n-ar trebui "să coboare ştacheta şi să transforme dezbaterea politică într-o luptă a orgoliilor şi a atacurilor sub centură", a spus liderul liberal. Theodor Stolojan a precizat că se va concentra în continuare "pe căutarea celor mai bune soluţii şi măsuri care să asigure tuturor românilor dreptate socială şi bunăstare".