Tibet or not Tibet

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 10 aprilie 2008

Cristian Pîrvulescu

Ca niciodată, flacăra olimpică, simbolul păcii şi sportivităţii, a ajuns să fie protejată de forţe poliţieneşti. La Londra, la Paris, la San Francisco, militanţii pentru drepturile omului şi protestatarii protibetani au reuşit să preia controlul mediatic, ba chiar să provoace, pentru prima dată, stingerea flăcării olimpice. Atotputernicele autorităţi chineze au fost obligate la defensivă. Presiunea protestatarilor asupra comitetelor olimpice naţionale şi guvernelor a transformat un subiect tabu într-unul de dezbatere publică: boicotarea jocurilor olimpice. Să se fi politizat oare fenomenul olimpic în 2008 de o manieră intolerabilă?

Întrebarea este superfluă. Jocurile olimpice au avut dintotdeauna şi obiective politice. Şi au fost de foarte multă vreme politizate. Căci politcă nu poate fi separată de societate. Încă din antichitate jocurile olimpice aveau funcţii religioase şi politice: ele federau, odată la patru ani şi pentru câteva zile, cetăţile greceşti. Jocurile olimpice moderne, inaugurate în 1896 de Pierre de Coubertin, aveau de asemenea un scop politic: asigurarea păcii. Şi totuşi, două războaie atroce s-au desfăşurat fără ca olimpiadele să fi reuşit să le împiedice. La Berlin în 1936, la Melbourne în 1956, la Munchen în 1972, la Moscova în 1980, la Los Angeles în 1984, la Atlanta în 1996, politica a fost la ordinea zilei. Chiar şi alegerea Beijingului a avut o sem-nificaţie politică.

Nici boicotul jocurilor olimpice nu e o noutate. În 1936, ca replică la Olimpiada de la Berlin au fost organizate jocurile olimpice antifasciste de la Barcelona. La Melbourne, în 1956, nu au participat Olanda, Spania şi Elveţia, care protestau astfel contra represiunii sovietice din Ungaria, dar nici Cambogia, Egiptul, Irakul şi Iranul, care dezaprobau poziţia Franţei şi Angliei în criza Suezului. Între 1968 şi 1976, mai multe state africane au boicotat Olimpiada pentru a protesta contra apartheidului sud african (la Montreal, Olimpiada etalon pentru români, 21 de state africane nu au fost prezente). Ca să nu mai vorbim de Olimpiada de la Moscova, când 65 de state nu au participat datorită intervenţiei militare a URSS în Afganistan, sau la Los Angeles unde, în contra-partidă, 15 delegaţii din Europa de Est au absentat.

Aşa că sloganul "să lăsăm olimpiada sportivilor" se cere serios amendat. Pe de o parte, pentru că Olimpiada nu a fost niciodată doar a sportivilor, pe de altă parte, pentru că sportivii sunt cetăţeni ca toţi ceilalţi. Un bun exemplu: pentru a protesta împotriva regimului de la Beijing, activiştii americani au purtat simbolic pe străzile din San Francisco o "flacără a drepturilor omului", dusă de sprinterul american de culoare John Carlos, care câştigase medalia de aur la jocurile olimpice din Mexic, în 1968. Sportivii îşi doresc cu siguranţă performanţe, dar nu construite pe suferinţele altora.

Oricum, care ar fi alternativa? Să tăcem, să acceptăm inacceptabilul numai pentru că jocurile olimpice "trebuie" să se desfăşoare? Ceea ce deosebeşte 2008 de alte Olimpiade e sensibilitatea democratică crescută. Iar în cazul Tibetului, campania privind autonomia şi respectarea drepturilor omului are o istorie atât de lungă încât am putea spune: dacă Tibet nu e, nimic nu e.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb