Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat luni, la întâlnirea cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, că România continuă să fie un contributor activ la consolidarea securităţii colective şi la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO, relatează News.ro.
"În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. Stadiul şi perspectivele acordării asistenţei internaţionale multidimensionale pentru susţinerea Ucrainei au fost, de asemenea, pe agenda celor doi oficiali.
Ministrul Angel Tîlvăr a evidenţiat principalele linii de efort ale României pentru Ucraina, cu accent pe dimensiunea instruirii", informează MApN.
De asemenea, oficialii au discutat despre Summitul NATO de la Washington, din luna iulie, unde este de aşteptat să fie adoptate decizii cruciale pentru securitatea Alianţei, în general, şi pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre şi a flancului sud-estic, în particular.
"Summitul va fi un moment definitoriu pentru viitorul Alianţei. Suntem pregătiţi să contribuim activ la consolidarea securităţii colective şi la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO", a conchis Angel Tîlvăr.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2024, 17:25)
Domnule.
La o viitoare intalnire cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Excelenta Sa Kathleen Kavalec, sa solicitati Excelentei Sale sa transmita Administratiei Americane rugamintea de a aproba partii romane sa acorde militarilor romani din rezerva si retragere soldele de grad, in conformitate cu cele prevazute de lege pentru cei in activitate.
Ca, aceasta masura pe care, asa cum ati afirmat si Dv-stra si cei doi Presedinti ai partidelor din coalitie o agreati si o aveti in vedere spre rezolvare, mai ales ca alegerile se apropie, nu pare sa aiba alt obstacol real.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de credinciosul în data de 01.07.2024, 17:42)
da ca pensionarii de 50 de anisori au facut razboi dupa razboi cu plictiseala!
am facut armata in1985,la infanterie TR LA Piatra Neamt!
comandantul de companie,cand era ofiter de serviciu era ranga,ranga de bautura!
pt invoiri si permisii de 3 zile erau abonati copii directorilor ,procurorilor care dadeau din ce primeau,muritorii de rand au vazut casa o data in 9 luni!
iar acum,acesti eroi pensionari,mananca o pensie calduta ca au servit patria!
ma apuca nebunia !
2. Se pare ca ieri au fost livite 5 avioane in UKR?!
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2024, 11:46)
Nato face eforturi uriase si livreaza avioane si rachete numai ca sa aflam ca se pierd in raiduri ale adversarului. D ministru, Romania nu e intr o pozitie sa doneze multe acum pt ca am donat deja enorm :bani, energie, combustibile etc. Razboiul de acum foloseste munitie f distructiva si armament sofisticat iar cele 2 armate inclestate in lupta perfectioneaza tehnicile de razboi din mers. Pe cale de consecinta, vecinii UKR din alianta care nu au tehnica si personalul armatei aduse la zi si mai si doneaza devin inca si mai expuse in caz ca linia frontului se rupe brusc, problema asta ati pus o in CSAT?! Sa nu cumva sa va aventurati si sa adapostiti guverne in refugiu, sa acceptati sa plece avioanele si trupele din Romania la actiuni in est pt ca populatia nu e de acord! Alegerile din Franta asta au aratat, angajamentele crescute ale pres Macron pro razboi l au costat alegerile! Si noi avem alegeri asa ca cam gata cu entuziasmul pt UKR!