TIM WILKINSON, CUSHMAN & WAKEFIELD ECHINOX: Reticenţa băncilor să finanţeze proiecte a influenţat negativ investiţiile

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 12 septembrie 2019

Tim Wilkinson

Tim Wilkinson

"Anticipăm că volumul investiţional din acest an va depăşi substanţial nivelul de 1 miliard de euro".

Prima jumătate a anului în curs a înregistrat, în general, o evoluţie bună pentru piaţa imobiliară, conform lui Alexandru David, Research Analyst JLL Romania.

Specialistul ne-a transmis: "Pe termen scurt, 2019-2020, nu vedem dezechilibre care să genereze o bulă imobiliară pe segmentele de birouri, spaţii industriale şi de retail. Dar evoluţia pieţei imobiliare cunoaşte o anumită ciclicitate, este firesc să existe creşteri şi descreşteri.

În prezent, piaţa în ansamblu trece printr-o perioadă favorabilă, cu o cerere sănătoasă. Cu toate acestea, putem să ne aşteptăm că va exista, mai devreme sau mai târziu, o reaşezare sau o uşoară corecţie, dar asta nu înseamnă neapărat formarea, respectiv spargerea unei bule.

Important este că aceste inflexiuni în evoluţia pieţei să fie de o cât mai mică amploare, astfel încât să nu apară şocuri, să nu crească volumul de spaţii comerciale neocupate sau de insolvenţe în piaţă etc".

Reprezentanţii JLL subliniază că, în contextul în care în ultima perioadă se vehiculează informaţii despre o încălzire accentuată a pieţei de investiţii imobiliare locale, datele privind primul semestru arată că au fost finalizate doar patru tranzacţii de peste zece milioane de euro în acest interval, iar peste 70% din volumul de 340 de milioane de euro a fost generat de doar două tranzacţii (The Office şi portofoliul de centre comerciale al Prime Kapital).

"Este adevărat că există un număr crescut de tranzacţii în diverse stadii de negociere pe piaţa de investiţii, care este posibil să ducă piaţa la cel mai mare volum de după 2014, spre 1,2 miliarde euro. Cu toate acestea, cumpărătorii rămân foarte atenţi şi procesele de due-diligence sunt foarte detaliate", a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox, subliniază: "Cu privire la activitatea din prima jumătate a anului, considerăm că un factor important ce a influenţat negativ volumul investiţional a fost reticenţa băncilor de a finanţa astfel de achiziţii, din cauza incertitudinilor provocate de măsurile fiscale anunţate de guvern la sfârşitul anului trecut. Ulterior, Guvernul a reanalizat şi a revizuit măsurile, astfel că impactul asupra sistemului bancar a fost mult mai redus decât se estima iniţial, lucru ce a deblocat creditarea segmentului corporate şi va permite accelerarea tranzacţiilor în cea de-a două parte a anului. Astfel, anticipăm că volumul investiţional din acest an va depăşi substanţial nivelul de 1 miliard de euro".

Prima jumătate din 2019 a demonstrat că există lichiditate în oraşele secundare pentru produse de calitate, instituţionale, fapt susţinut atât de cea mai mare tranzacţie din acest interval de timp, respectiv vânzarea The Office din Cluj Napoca, cât şi de faptul că 70% din volumul total de investiţii s-a îndreptat spre alte oraşe decât Bucureştiul.

Peste jumătate din investiţiile din primul semestru au vizat clădiri de birouri, tendinţă care ne aşteptăm să continue şi în perioada următoare, birourile rămânând cea mai lichidă clasă de active imobiliare, în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb