Timpul şi vremea

Cum trece vremea! Fără să ne dăm seama am ajuns deja în pragul alegerilor prezidenţiale din 2019. Şi parcă cei cinci ani care s-au scurs de la precedentele alegeri au trecut mult prea repede. În tot acest interval, preşedintele Iohannis nu a avut nici măcar o clipă majoritatea parlamentară necesară pentru a-şi pune în lucru programul. Din contră, PSD şi aliaţii săi au dominat toată perioada. Iar eroarea care a fost fructificată de PSD la alegerile parlamentare din decembrie 2016 a constat în promovarea unui guvern tehnocrat lipsit de sprijin politic care a oferit cel mai bun camuflaj pentru revenirea la putere. Dacă am avut pentru prima dată în istoria noastră un preşedinte condamnat la o continuă coabitare, am avut şi cinci prim miniştri şi o instabilitate guvernamentală cronică. Iar cei cinci prim miniştri care s-au perindat la Palatul Victoria (Victor Ponta, Dacian Cioloş, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi de un an şi opt luni, cea mai longevivă, Viorica Dăncilă) au şubrezit şi funcţia de şef al guvernului. Astăzi, prim ministrul nu este un şef de orchestră, ci un simplu delegat al clanurilor locale.

În tot acest interval, societatea românească şi-a irosit energiile în funcţie de urgenţele induse de politicienii aflaţi în derivă liberă. Mereu pe fugă, românii nu au mai putut discrimina între alternative! Aşa că pentru prima dată de la căderea comunismului, drumul spre Vest a fost - cu mai multă sau mai puţină discreţie, dar cu foarte multă propagandă - pus sub semnul întrebării. Şi aşa a rămas! Căci efectele cumulative ale atacurilor orchestrate împotriva valorilor occidentale şi-au făcut efectul! Astăzi, drepturile omului sunt depreciate, iar statul de drept pare o fantoşă. Iar în ultimii trei ani, sub efectul ofensivei pentru politizarea justiţiei (care continuă şi astăzi prin nominalizarea Danei Gârbovan pentru Ministerul Justiţiei), drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au fost deturnate de la scopul lor iniţial: protejarea individului atât în faţa statului, cât şi în raport cu "dictatura majorităţii".

De aceea, poate că n-ar strica să facem un mic popas istoric. Acum 230 de ani, pe 26 august 1789, la Versailles, unde fusese convocată Adunarea Constituantă, se adopta Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. După ce Statele Generale fuseseră convocate la Versailles pentru a găsi o soluţie fiscală la deficitul bugetului de stat, aceasta s-a transformat începând cu 17 iunie 1789 în Adunarea Naţională, care, la rândul său, a convocat Adunarea Constituantă care a decis să instituie o declaraţie privind principiile fundamentale din care se va inspira noua Constituţie. Declaraţia pune baza unei noii legitimităţi. Pe de o parte fiecare articol condamnă instituţiile şi practicile Vechiului Regim (absolutism, administraţie centralizată) şi promovează principiul suveranităţii naţionale ("Principiul întregii suveranităţi rezidă esenţial în naţiune"), care va deveni axa republicanismului şi democraţiei în următoarele două secole. Declaraţia Drepturilor Omului şi a Cetăţeanului conţine un preambul şi şaptesprezece articole, care conţin dispoziţii privind drepturile mai multor categorii juridice de persoane, dar, în principiu, se referă la trei mari tipuri de drepturi: 1. "drepturile oamenilor" (privind deopotrivă francezii şi străinii), care reflectă prevederile legii naţiunilor, 2. "drepturile cetăţenilor" (privind doar cetăţenii francezi), care definesc drepturile civile şi consolidează libertăţile civile şi 3. "drepturile naţiunii" (am spune astăzi ale societăţii), care privesc suveranitatea şi organizează raporturile dintre cele trei puteri.

Declaraţia adoptată pe 26 august 1789 a inspirat, în secolele următoare, atât mişcări politice progresiste, cât şi un număr mare de texte constituţionale din întreaga lume, ajungând să devină un pilon al multor ţări din Europa şi America Latină. Tradiţia sa se regăseşte inclusiv în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, astăzi, în plin iliberalism, toată această tradiţie este pusă sub semnul întrebării. Să fi devenit drepturile omului, precum Declaraţia care le-a consacrat acum 230 de ani, istorie?