TradeVille: Nike - Just missed it

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 iulie

TradeVille: Nike - Just missed it

Nike a depăşit estimările în ceea ce priveşte profitul net pe acţiune din al patrulea trimestru fiscal, dar vânzările şi previziunile pentru primul trimestru au fost sub aşteptări, pe fondul unei cereri mai slabe din partea consumatorilor din America de Nord şi China, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Nike Inc., corporaţie americană specializată în producţia şi comercializarea de articole sportive, operează în trei domenii principale: încălţăminte, îmbrăcăminte şi echipamente sportive. Divizia Converse se ocupă de producţia, comercializarea şi licenţierea pantofilor de stradă, a îmbrăcămintei şi a accesoriilor sub marca respectivă. Divizia Global Brand Divisions se ocupă de activităţile de licenţiere a mărcii Nike. Principalele pieţe de desfacere sunt în America de Nord şi Europa.

Fondată în 1964 de către William Jay Bowerman şi Philip H. Knight, Nike are sediul central în Beaverton, Oregon, SUA. Mark G. Parker este directorul executiv al companiei. Acţionariatul Nike este format din investitori instituţionali în proporţie de 83%, cei mai importanţi fiind Vanguard - cu o deţinere de 9%, BlackRock Fund Advisors - cu 7,36% şi State Street Corp. - cu 4,61%.

Marca Nike se află printre cele mai preţuite din întreaga lume, fiind clasată în top 15 al celor mai valoroase branduri, conform Forbes, şi ocupând locul întâi în categoria "îmbrăcăminte" la nivel global. Puţini cunosc că logo-ul brandului a fost creat în 1971 de către Carolyn Davidson, o studentă la design grafic la Portland State University, pentru suma de 35 de dolari. Un fapt interesant este că după mai mult de zece ani, în 1983, fondatorul Phil Knight, realizând valoarea adăugată pe care logo-ul său a adus-o companiei, a răsplătit-o pe Carolyn cu un cadou special şi un plic care conţinea acţiuni Nike.

Prudenţă în rândul consumatorilor

În SUA, nivelurile excesive de stocuri al retailerilor de articole sportive au dus la comenzi mai mici pentru companii precum Adidas şi Foot Locker, manifestând prudenţă în răspunsul lor la tendinţele fluctuante de cheltuieli ale consumatorilor. Vânzările Lululemon în primul trimestru au avut un început lent în America de Nord, în timp ce Nike a prognozat venituri în prima jumătate a anului fiscal 2025 la niveluri scăzute, deoarece se aşteaptă la un impact din reducerea unor francize cheie şi din sentimentul slab al consumatorilor.

În ceea ce priveşte evoluţia brandurilor de echipamente sportive în China, a doua piaţă că mărime, după Statele Unite, este prognozată să crească cu 7% în acest an, ajungând la 59 de miliarde de dolari, depăşind creşterea estimată iniţial, de 0,8%, pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. Mulţi oameni au început să practice pentru prima dată activităţi precum yoga, drumeţii şi alergare, sănătatea şi bunăstarea devenind priorităţi pentru consumatorii din clasa mijlocie, după perioada pandemică. Deşi acest lucru ar trebui să fie o veste bună pentru liderii de piaţă Nike, Adidas, Anta şi Li Ning, este chiar mai favorabil pentru brandurile de lux precum Lululemon şi producătorii de nişă On şi Hoka.

Vânzările Nike în China au crescut cu 4,5% în ultimul trimestru, ajungând la aproximativ 7 miliarde de dolari în anul 2023, în timp ce Adidas şi-a crescut afacerea în China cu 8% în primul trimestru. Comparativ cu alte branduri premium, Lululemon are deja o prezenţă de un deceniu în China. Compania a raportat o creştere de 45% în China în primul trimestru, a doua sa piaţă ca mărime la nivel global.

Nike - venituri în scădere

Nike a raportat joi o scădere a vânzărilor în ultimul trimestru fiscal al anului 2024, încheiat în luna mai, şi a redus perspectiva veniturilor pentru anul acesta, din cauza unui trafic redus în magazine şi condiţii macroeconomice înrăutăţite în China.

Compania a raportat un profit net ajustat pe acţiune de 1,01 dolari, depăşind aşteptările analiştilor, de 0,84 dolari, cât şi nivelul înregistrat în 2023, de 0,66 dolari.

Veniturile au scăzut cu 1,7%, ajungând la 12,6 miliarde de dolari, uşor sub estimarea analiştilor, de 12,9 miliarde de dolari. Aceste rezultate au fost puse şi pe seama scăderii cu 8% a vânzărilor directe către consumatori. În acelaşi timp, veniturile din vânzările angro au înregistrat o majorare cu 5% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Marjele brute s-au îmbunătăţit, de asemenea, cu 1,1 puncte procentuale, până la 44,7%.

În ceea ce priveşte subsidiara Converse, cunoscută pentru pantofii Chuck Taylor, veniturile au scăzut cu 18% din cauza vânzărilor slabe atât în America de Nord, cât şi în Europa de Vest. În acelaşi timp, vânzările în China au ajuns la 1,86 miliarde de dolari, depăşind media estimărilor. Încetinirea veniturilor pune presiune pe eforturile Nike de a accelera dezvoltarea produselor. În mijlocul unui val de concurenţă din partea unor companii noi, precum On Holding, şi pantofii de alergare Hoka ai Deckers Outdoor, Nike a promis să prioritizeze sporturile, produsele noi şi partenerii angrosişti. Directorul executiv, John Donahoe, a declarat că Nike va lansa noi francize în categoriile de fitness şi lifestyle în a doua jumătate a anului fiscal şi că divizia de dezvoltare a produselor Nike a adăugat noi metode pentru a accelera lansarea produselor.

Veniturile pe întregul an fiscal au fost, de asemenea, sub estimări. Compania a raportat venituri de 51,4 miliarde de dolari, uşor sub cei 51,6 miliarde de dolari estimaţi de analişti. Câştigurile ajustate de 3,95 dolari/acţiune au fost peste estimările de 3,70 dolari/acţiune.

Perspective pesimiste

Conform declaraţiei directorului financiar, Matthew Friend, rezultatele din trimestrul al patrulea al Nike "au evidenţiat provocările" care au determinat compania să "actualizeze" perspectivele pentru anul fiscal 2025. Nike preconizează venituri pentru întregul an în scădere cu procente de o singură cifră, cu prima jumătate a anului în scădere cu procente mari de o singură cifră. În martie, Nike a informat că vânzările în prima jumătate a anului se vor diminua cu procente mici de o singură cifră, faţă de anul trecut, notează TradeVille.

Tot în timpul teleconferintei, Matthew Friend a declarat că veniturile din primul trimestru vor scădea cu aproximativ 10% comparativ cu anul trecut. Analiştii prognozaseră o scădere de aproximativ 3%. Pe lângă provocările cu care compania s-a confruntat în ultimii doi ani, Nike crede că vânzările vor fi afectate de o perspectivă de consum mai slabă în China, comenzi angro moderate şi vânzări online mai slabe decât se aştepta pentru afacerea sa de lifestyle.

Preţul acţiunii Nike, în declin

După publicarea rezultatelor, preţul acţiunilor Nike a scăzut cu peste 12% în şedinţa after hours, pe fondul perspectivelor îngrijorătoare în ceea ce priveşte vânzările în 2025.

De la începutul anului până în prezent, preţul acţiunilor Nike a cunoscut o scădere de 12,5%, dar în ultimii cinci ani a marcat o dinamică pozitivă de 13,5%, preţul având o evoluţie preponderent laterală de la începutul anului, menţinându-se, însă, sub media mobilă simplă de 200 de zile încă din decembrie 2023. Un prim suport în perioada următoare îl constituie nivelul de 92 de dolari, în timp ce nivelul de rezistenţă se regăseşte în jurul valorii de 98 de dolari. De asemenea, acţiunile au pierdut 17% în ultimele 12 luni, în comparaţie cu indicele S&P 500 care, în aceeaşi perioadă, a înregistrat o apreciere de 26%. Competitorul direct, Adidas, a înregistrat o evoluţie pozitivă, de 26% în ultimul an, iar Lululemon una negativă, de -18%.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Nike

Oportunităţi

- Preţ ţintă: Analiştii de la Oppenheimer au ridicat ratingul acţiunilor Nike la "Outperform", de la "Perform", şi au majorat ţinta de preţ la 120 de dolari, de la 110 dolari, considerând că eforturile de redresare a companiei vor începe să dea roade în următoarele trimestre.

- Jocurile olimpice: Jocurile olimpice din acest an vor reprezenta pentru Nike cea mai mare investiţie din ultimii ani, conform preşedintelui departamentului de consum şi brand al companiei. Sportivi sponsorizaţi, inclusiv sprinterul american Sha'Carri Richardson şi maratonistul Kenyan Eliud Kipchoge, au prezentat echipamentele olimpice ale Nike la un show în Paris, unde brandul a dezvăluit şi 13 prototipuri de pantofi dezvoltate împreună cu sportivi.

- Euro 2024: Vânzările echipamentelor sport ar putea creşte din vara aceasta, datorită turneului de fotbal. Liderul mondial, Nike, are nouă echipe sub contract la Campionatele Europene, Adidas - şase şi Puma - patru. Astfel, cele nouă contracte ale companiei asigură o vizibilitate de 37,5% pentru toate echipele din turneu. GlobalData estimează cheltuieli de 132,99 milioane de dolari pe an pentru aceste contracte, peste cheltuielile de 112,31 milioane de dolari pe an estimate pentru Adidas.

Riscuri

- China: Brandurile de echipamente sportive premium se bucură de o creştere robustă în China, deoarece se adresează direct clienţilor lor principali, reprezentând o nouă provocare pentru brandurile consacrate Nike şi Adidas, care se confruntă cu competitori locali, pe o piaţă de echipamente sportive evaluată la 55 de miliarde de dolari. Acest trend favorizează branduri precum Lululemon şi producătorii de pantofi sport de nişă On şi Hoka, în detrimentul campaniilor conduse de celebrităţi pe care se bazează bradurile mari.

- Reducere de personal: La începutul acestui an, Nike a anunţat că va reduce aproximativ 2% din forţa sa de muncă totală, sau mai mult de 1.600 de locuri de muncă, pentru a diminua cheltuielile, pe măsură ce cererea pentru încălţăminte este sub presiune. În mai, brandul de încălţăminte Converse a anunţat că va face disponibilizări, ca parte a planului de economisire a 2 miliarde de dolari al companiei-mamă Nike.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport companie, teleconferinţă, Factset, Nasdaq, Reuters, Bloomberg, Barron's, Yahoo Finance, TradingView.

----------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. la cat de scumpe sunt produsele nike, nu e de mirare ca scd vanzarile

    o pereche de puma sau asics face exact acelasi lucru 

    1. si cele ce-s comparabile ca pret, under armour si adidas sunt mai faine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb