Piaţa de bricolaj din ţara noastră trece în 2014 prin transformări importante la nivel structural, urmând să se petreacă o serie de schimbări la nivelul numelor ce o populează. Nume cu rezonanţă îşi pregătesc retragerea din România, în timp ce alţi actori principali se vor confrunta cu rebranduiri sau cu schimbări la nivelul acţionariatului.
Anul trecut, actorii principali din cadrul pieţei au obţinut rezultate oscilante, care nu au făcut altceva decât să confirme perpetuarea instabilităţii. În timp ce Dedeman, cel mai mare grup care activează pe această nişă, şi-a crescut afacerile în 2013, dar şi datoriile, companii precum Praktiker, OBI sau Ambient şi-au redus cifrele de afaceri.
• Dedeman a ajuns la afaceri de 2,67 miliarde lei
Conform datelor publicate de Ministerul de Finanţe, retailerul de bricolaj Dedeman continuă să conducă, la diferenţă mare faţă de urmăritori, piaţa din ţara noastră. Cel mai mare lanţ de magazine din segmentul de bricolaj de pe teritoriul României, care este controlat de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, şi-a crescut afacerile totale anul trecut, comparativ cu anul 2012, cu peste 200 de milioane de lei, atingând un total de 2,67 miliarde de lei. Totodată, profiturile companiei şi-au continuat trendul ascendent, atingând 288 de milioane de lei la finalul anului trecut, mai mult decât în 2012 (258,7 milioane lei) şi 2011 (205,6 milioane lei). Odată cu afacerile companiei au crescut însă şi datoriile, acestea cumulând 736,4 milioane lei la finalul lunii decembrie 2013, după ce, în 2012, acestea au însumat 702,5 milioane. De menţionat că, la nivelul anului 2011, obligaţiile Dedeman totalizau 812 milioane lei. Obiectivul declarat al companiei este de a atinge un total de 45 de unităţi până la finalul anului viitor, în 2014 ţinta fiind fixată la 40 de unităţi la nivel naţional.
• Arabesque, în continuare pe profit
Arabesque, companie specializată pe distribuirea materialelor de construcţii către companii, a avut, anul trecut, afaceri totale de aproximativ 1,5 miliarde de lei, în uşoară scădere comparativ cu cifra de afaceri aferentă anului 2012 (1,56 miliarde de lei). Profiturile companiei au atins, în 2013, 29,4 milioane de lei, în scădere faţă de cele din 2012, care însumau 42,5 milioane lei. Datoriile Arabesque au scăzut, anul trecut, comparativ cu anul 2012, până la 594,7 milioane lei, de la 673,4 milioane lei.
• Ambient, profituri de 12 ori mai mari anul trecut decât în 2012
Compania sibiană Ambient, controlată de omul de afaceri Ioan Ciolan, a obţinut, în 2013, profituri de aproximativ 12 ori mai mari decât în anul precedent. Astfel, "plusurile" Ambient au totalizat 37,4 milioane de lei la finalul anului trecut, comparativ cu cele 3,2 milioane lei înregistrate în 2012. Din punct de vedere al afacerilor totale, Ambient a totalizat 627,5 milioane de lei, potrivit datelor înregistrate la Ministerul Finanţelor. Cifra de afaceri a grupului de bricolaj a scăzut, astfel, de la cele 666 de milioane de lei atinse în 2012. În ceea ce priveşte datoriile acumulate până la data de 31 decembrie 2013, acestea au însumat 324 milioane de lei, în scădere importantă faţă de anul trecut, când acestea însumau 434 milioane de lei.
• Afacerile Praktiker continuă să scadă
Praktiker, companie intrată recent în posesia omului de afaceri turc Omer Susli, şi-a continuat trendul descendent în ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta ajungând la 574,6 milioane de lei anul trecut, comparativ cu cele 649,5 milioane din 2012 şi cele 662 milioane lei înregistrate în 2011. Probleme serioase continuă să se regăsească în rezultatul financiar obţinut la nivelul ultimilor trei ani, atunci când Praktiker a avut pierderi, cumulate, de aproximativ 226 de milioane de lei (82,2 milioane în 2011, 71,8 milioane în 2012 şi 72,4 milioane lei anul trecut). Datoriile Praktiker erau de 482,2 milioane lei anul trecut, comparativ cu cele 519,7 milioane de lei în 2012. Brandul Praktiker, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de bricolaj de la noi din ţară, va fi relansat în luna septembrie a acestui an, potrivit lui Omer Susli, noul proprietar al lanţului de magazine. Totodată, domnia sa a specificat că fosta conducere a companiei a gestionat prost afacerea, ajungând să plătească anual chirie de 24 de milioane de euro pentru 24 de magazine. Potrivit surselor din piaţă, Omer Susli ar putea fi cumpărătorul Obi sau BauMax, în cazul în care acestea decid, până la urmă, să iasă de pe piaţa din ţara noastră.
Omer Susli este un om de afaceri turc, care a preluat, în acest an, afacerea lanţului de magazine de bricolaj Praktiker din ţara noastră. Domnia sa mai controlează, la noi în ţară, companiile Romtextil SA şi Search Chemicals SRL.
• Hornbach a revenit pe "minus"
Hornbach a reuşit să-şi îmbunătăţească cifra de afaceri obţinută din anul 2012 (402,2 milioane de lei), atingând, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, 440,4 milioane lei. Cu toate acestea, compania s-a întors pe pierdere în 2013. Astfel, dacă în 2012 Horbach reuşea un profit de 3,3 milioane lei, care acoperea într-o mică măsură minusul din 2011 (32 milioane lei), anul trecut Horbach a înregistrat din nou pierderi, de data aceasta de "numai" 14,2 milioane de lei. Chiar dacă datoriile companiei au atins, la sfârşitul anului 2012, 175,2 milioane de lei, cu peste 37 de milioane mai mult decât cele 138,5 milioane înregistrate în 2011, Horbach a reuşit, la finalul anului 2013, să totalizeze obligaţii mai mici cu peste jumătate, de 82,6 milioane lei.
• OBI şi-a redus datoriile cu peste 100 milioane lei
OBI, retailer care în 2012 avea afaceri totale de 182,3 milioane de lei pe teritoriul ţării noastre, a înregistrat o uşoară scădere anul trecut, când au obţinut o cifră de afaceri de 164,2 milioane lei. Cu toate acestea, în ciuda pierderilor cumulate din anii 2011 şi 2012 de aproximativ 107,5 milioane de lei, OBI a obţinut în 2013 un plus de aproximativ 92 de milioane de lei. Datoriile OBI au înregistrat o scădere spectaculoasă anul precedent, acestea ajungând la 36,7 milioane de lei, comparativ cu cele din 2012 (149 milioane de lei). Retailerul german OBI se pregăteşte să se retragă în acest an de pe piaţa românească. "Scăderea puterii de consum a populaţiei din ultimii ani şi faptul că s-au construit puţine locuinţe au făcut ca activitatea firmelor de bricolaj să fie una slabă. Din acest motiv, retailerul Obi se pregăteşte să se retragă în acest an de pe piaţa românească", au afirmat mai multe surse pentru Mediafax. De asemenea, magazinele OBI ar urma să se retragă din piaţă începând cu data de 1 septembrie. OBI a intrat pe piaţa din România în luna noiembrie 2008, prin deschiderea primului magazin în Oradea.
• Cifra de afaceri a Mr. Bricolage a scăzut şi în 2013
Mr. Bricolage a obţinut, anul trecut, rezultate în nota celor din 2012. Astfel, afacerile totale ale retailerului de bricolaje au continuat să scadă, aceastea ajungând la 54,1 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei era de aproape 71 de milioane de lei în 2011 şi de 63,4 milioane de lei în 2012. Totodată, compania a continuat să aibă pierderi, chiar dacă mai mici ca în 2012. Anul trecut, "minusul" Mr. Bricolage a atins 5,5 milioane de lei, comparativ cu cel din 2012, care a însumat 11,3 milioane. Datoriile companiei de bricolaj s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel cu cele din anul 2012 (150,3 milioane de lei). Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, care a preluat, anul trecut, magazinele Bricostore din România, a făcut o ofertă de 275 milioane euro pentru compania franceză Mr Bricolage, cu trei magazine pe piaţa românească, anticipând încheierea tranzacţiei până la finele anului financiar 2014-2015, a anunţat, în primăvară, compania. Kingfisher, cel mai mare retailer de bricolaj din Europa, poartă negocieri exclusive cu principalii acţionari ai Mr Bricolage, vizând preluarea participaţiei de 41,9% deţinută de ANPF şi a pachetului de 26,2% al familiei Tabur, la un preţ de 15 euro pe acţiune, potrivit unui comunicat publicat joi de grupul britanic. În urma preluării, reţeaua de francizori şi afiliaţi ai Mr Bricolage ar fi menţinută, iar membrii acesteia ar primi oferte în condiţii îmbunătăţite. Finalizarea tranzacţiei va trebui aprobată de autorităţile pentru concurenţă şi va avea loc spre sfârşitul anului financiar 2014-2015, notează compania britanică.
Companiile Bicostore şi Baumax nu şi-au publicat rezultatele financiare aferente anului trecut, pe portalul Ministerului de Finanţe. În 2012, Bricostore a înregistrat o creştere a valorii afacerilor până la nivelul de 640,9 milioane de lei, raportată la cifra din 2011, care s-a situat la 611,7 milioane. De asemenea, rezultatul financiar al companiei s-a înrăutăţit, pierderile companiei crescând de la 2,9 milioane în 2011, până la 14,4 milioane de lei în 2012. Datoriile Bricostore însumau 182,4 milioane lei în luna decembrie a anului 2012. În 2013, cele 15 unităţi deţinute de Bricostore în ţara noastră au fost achiziţionate de grupul britanic de bricolaj Kingfisher. Potrivit datelor publicate ulterior în raportările grupului, Kingfisher a plătit aproximativ 75 milioane euro pentru magazinele Bricostore din România. Magazinele Bricostore vor fi transformate în formatul Brico Depot. Kingfisher a redeschis unităţile din zonele Pantelimon şi Orhideea din Capitală, în luna martie, sub marca Brico Depot, ca "depozite", termenul estimat pentru transformarea întregii reţele fiind de doi ani. Bricostore România a intrat într-un proces de transformare în Brico Depot începând din iunie 2013. Formatul Brico Depot mai este utilizat de grupul britanic în Franţa şi Spania.
Baumax înregistra, în 2012, 545,8 milioane de lei afaceri totale, companie acumulând pierderi de 98,4 milioane de lei. Baumax datora, la finalul anului 2012, 445,7 milioane de lei, comparativ cu cele de 263,8 milioane aferente anului 2011. Retailerul austriac de bricolaj BauMax, care deţine 15 magazine în România, se gândeşte serios să renunţe la operaţiunile pe care le deţine în ţara noastră, potrivit unor informaţii ale Reuters. "Vom închide (magazinele din, n.r.) Turcia. Analizăm în prezent dacă vom mai rămâne în alte ţări", a declarat Karlheinz Essl, fondator şi proprietar al BauMax, pentru postul de televiziune ORF, citat de Reuters, în luna aprilie a acestui an. Guvernul austriac a refuzat recent propunerea de a cumpăra colecţia de artă a lui Essl, evaluată la 250 de milioane de euro. Fondatorul BauMax intenţiona să folosească banii obţinuţi dintr-o eventuală tranzacţie pentru a salva o parte a companiei şi mii de locuri de muncă. Retailerul, cu aproape 10.000 de angajaţi în nouă ţări, a înregistrat o pierdere de 126 milioane de euro în 2012, după ce extinderea în Europa de Est a pus o presiune prea mare pe finanţele companiei. Ultima piaţă pe care a intrat BauMax a fost Turcia, în 2010.