TRANZACŢIE PUSĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII Autorităţile italiene verifică preluarea Ilva de către ArcelorMittal

Ziarul BURSA #Companii / 26 iulie 2018

Autorităţile italiene verifică preluarea Ilva de către ArcelorMittal

Guvernul italian a iniţiat o verificare oficială a planificatei preluări de către ArcelorMittal a celei mai mari oţelării din Europa, Ilva, şi ar putea anula tranzacţia dacă sunt descoperite nereguli, a anunţat ministrul Industriei, Luigi Di Maio, transmite Reuters, conform Agerpres.

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a oferit 1,8 miliarde de euro pentru Ilva şi a acceptat să rezolve problemele cu care se confruntă oţelăria, investind masiv în modernizare şi tehnologii ecologice. Preluarea Ilva de către ArcelorMittal urma să aibă loc la 1 iulie, dar Luigi Di Maio a anunţat recent amânarea tranzacţiei până în data de 15 septembrie.

Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi îl furniza producătorilor auto, de echipamente electrice şi constructorilor de nave. Guvernul italian a preluat, temporar, controlul la Ilva, pentru a supraveghea lucrările de curăţare ale acestei oţelării implicate într-un scandal de poluare.

Noul instalat Guvern de la Roma a cerut autorităţii anticorupţie din Italia să verifice tranzacţia, care a fost iniţiată de precedentul cabinet de centru-stânga şi care l-a desemnat câştigător pe ArcelorMittal.

"Avem obligaţia să verificăm faptele, în urma problemelor importante, grave, care au apărut. Credem că există condiţiile pentru începerea unei proceduri administrative care ar putea duce la anularea licitaţiei. Verificarea va dura 30 de zile", se arată într-un comunicat al biroului lui Di Maio.

Între timp, Di Maio a anunţat că se va întâlni cu directorii ArcelorMittal pentru a discuta cum poate fi îmbunătăţită oferta originală pentru Ilva.

Reprezentanţii ArcelorMittal nu au comentat informaţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb