Travelminit: Vacanţele în Romania s-au scumpit cu 12% faţă de anul trecut

E.M.
Companii / 15 septembrie 2023

Travelminit: Vacanţele în Romania s-au scumpit cu 12% faţă de anul trecut

Preţul mediu pentru o noapte de cazare s-a scumpit cu 12% faţă de anul trecut, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, rezervările au fost distribuite în patru mari categorii/zone: litoralul Mării Negre (37%), marile oraşe (21%), staţiunile balneare (20%), destinaţiile montane (8%).

Hotelurile şi pensiunile s-au aglomerat rapid pe timp de vară, motiv pentru care specialiştii platformei hoteliere online le recomandă românilor ca, pe viitor, să facă rezervări din timp, ori de câte ori este anunţată o minivacanţă, o sărbătoare sau o perioadă de concedii. În felul acesta, turiştii au siguranţa că încă mai pot găsi locuri libere la hotelurile şi pensiunile preferate, dar şi că plătesc un tarif accesibil, se mai arată în comunicat.

Cardurile au început să fie încărcate încă de la jumătatea lunii mai, ceea ce înseamnă că, pe timp de vară, a apărut şi un trend ascendent al rezervărilor cu vouchere de vacanţă, mai ales că acestea pot fi utilizate numai în România şi că nu sunt rambursabile.

Preţul mediu pentru o noapte de cazare pentru două persoane a fost de 278 de lei, cu 12% mai mult faţă de anul trecut, când preţul mediu a fost de 248 de lei.

Anul acesta pe litoral preţurile au crescut cu 9% faţă de 2022, iar la munte cu 15%. Faţă de anul trecut, preţurile au crescut, de asemenea, în marile oraşe (15%) şi în staţiunile balneo (13%).

Alegerile turiştilor au fost împărţite aproape egal între pensiuni (cu 34.81% dintre rezervări) şi hoteluri (32.79 dintre rezervări), restul procentelor fiind distribuit între unităţile mai mici, cum ar fi vile, cabane, case de vacanţă, care acoperă 21.58% dintre rezervări, şi apartamente, care au 9.29% dintre rezervări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb