"UAMT" Oradea se menţine în topul creşterilor lunare la Bursă

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 noiembrie 2010

"UAMT" Oradea se menţine în topul creşterilor lunare la Bursă

Acţiunile producătorului de piese şi accesorii auto "UAMT" Oradea (simbol bursier UAM) se menţin în topul creşterilor la o lună. În perioada 8 octombrie - 8 noiembrie, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 24,66%, până la preţul de 0,505 lei/unitate, însă şi alte tranzacţii bursiere au adus câştiguri investitorilor.

Cu toate aces-tea, cei care s-au orientat, în intervalul analizat, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au consemnat o pierdere de 1,65%, în vreme ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o scădere de 5,70%. De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a coborât cu 2,99%, ajungând la 472 de puncte.

Randamente pozitive au putut fi obţinute, în schimb, de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "FDI Carpatica Stock" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând, în perioada menţionată, o creştere cu 6,48% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).

Mai puţin mulţumite au fost persoanele care au preferat să constituie depozite în euro la "ATE Bank" sau Banca Comercială Carpatica. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,29% din suma investită iniţial.

În schimb, tradiţionaliştii care au fost suficient de inspiraţi să-şi deschidă depozite în lei au înregistrat randamente mai scăzute. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, luni, un câştig de 0,23% din suma depusă, dacă au fost suficient de inspirate să aleagă depozitele în lei la Credit Europe Bank sau Emporiki.

Moneda naţională a înregistrat în ultima lună deprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 0,44%. Un euro valorează în prezent 4,29 lei.

Metalul galben a oferit o rentabilitate de peste 4,30%, în condiţiile în care cererea a mai revenit, preţul aurului depăşind uşor 140 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb