UDMR îl ignoră pe Iohannis

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Politică / 11 august 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

E foarte interesant. Şi exact aşa cum am prevăzut. Dând dovadă de verticalitate, liderii UDMR refuză să se conformeze. Şi să abjure. Şi să-l ia la bastoane pe Viktor Orban, pe motiv că acesta ar fi rasist. Şi că i-a supărat rău pe mai marii UE. Solicitarea preşedintelui este cu desvârşire ignorată. Şi chiar ridiculizată.

Nici ieri liderii coaliţiei nu s-au putut întruni. Altfel decât pe bucăţi. PSD cu PNL. Fără UDMR. Care încă lipseşte. Şi, pentru prima dată, lipseşte chiar şi de la şedinţele Guvernului. Kelemen Hunor nu s-a întors încă din concediu. Iar Tanczos Barna, ministrul Mediului, un om politic extrem de disciplinat şi de echilibrat în afirmaţiile pe care le face, a lipsit şi el. Dar a luat puţin foc la întrebările mult prea insistente ale unei jurnaliste, legate de poziţia UDMR în raport cu discursul incendiar de la Băile Tuşnad, rostit de Viktor Orban. Iritat, a explicat că nu are de făcut nicio declaraţie care să adauge ceva la cele declarate anterior de Kelemen Hunor. Şi că preşedintele UDMR nu are de dat explicaţii privind modul în care l-a aplaudat la Băile Tuşnad pe Viktor Orban. Din simplul motiv că nu a fost prezent acolo. Şi, aş adăuga eu, nu avea cum să aplaude de acasă.

Coaliţia bate pasul pe loc în ceea ce priveşte ultimatumul dat UDMR prin intermediul PNL de către preşedintele Klaus Iohannis. Care, în felul acesta, a fost lăsat în şpagat politic. În schimb, atât coaliţia în trei, cât şi Guvernul ar trebui să dezbată în mare urgenţă cu totul şi cu totul altceva. Acuzaţia explozivă lansată în spaţiul public de către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Cum a procedat statul român pe mâna ministrului Energiei, Virgil Popescu, astfel încât le-a vândut traderilor de energie electrică tot ceea ce era de vândut, la un preţ de zece ori mai mic decât cel la care, prin intermediul aceluiaşi stat, suntem astăzi siliţi să cumpărăm respectiva energie. Este o pierdere de miliarde de euro. O pierdere planificată. Cine şi-o asumă? Cine-şi asumă faptul că, în urma acestei operaţii extrem de murdare, a fost practic subminată, conform literei şi spiritului codului nostru penal, economia naţională? Fără ca Parchetul General să se autosesizeze şi să intervină.

Maurul şi-a făcut datoria. Maurul poate să moară. Maurul este Virgil Popescu şi, deşi acesta a acţionat în numele şefilor săi, trebuie totuşi să scoată de unul singur castanele din foc. De fapt, nu doar de unul singur. Fiindcă nu se mai poate şi Virgil Popescu trebuie dat afară, pentru că altfel nu mai putem vorbi în niciun caz despre un stat de drept în România, ce s-au gândit unii dintre liderii coaliţiei? Ca PNL să nu rămână în ofsaid, s-au gândit ei, nu ar fi rău să mai aibă loc şi alte execuţii politice. La paritate. Să mai fie daţi afară încă doi miniştri. Unul de la PSD - şi, în mod straniu, se agită numele lui Vasile Dîncu, probabil incomod pentru Ciolacu - şi unul de la UDMR, ministrul Sportului, care, ce să vezi, nu a memorat imnul naţional.

Oameni buni! Dacă avem o coaliţie solidă, o puternică majoritate parlamentară, un guvern cât de cât stabil până la rotativă, de ce, atunci când trebuie executat un ministru, este necesar să mai fie executaţi alţi doi, pentru ca PNL să nu se opărească? Asta este o Românie a lucrului bine făcut? Şi ce mai face până la urmă preşedintele Klaus Iohannis, după ce, iată, primeşte un asemenea afront din partea UDMR şi PSD, şi este confruntat cu o asemenea cacealma, de fapt o veritabilă bătaie de joc din direcţia liberalilor? Care doar se fac cum că îşi încordează muşchii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Faptul ca anul trecut se cumparau gazele pe BRM(Bursa Romana de Marfuri), de UAT--uri la pretul de 160 lei/MWH, iar acum aceleasi UAT-uri cumpara aceleasi gaze la 3000 lei/MWH, in conditiile in care gazele sunt aceleasi, adica gaze romanesti vandute de Romgaz la traderii straini sau baietii destepti romani, arata fara dubiu, inselaciunea si subminarea economiei romanesti de niste mizerii cu chip politic. Si cand te gandesti ca in 1989, acesti mizerabili ii strigau lui Ceauseascu ca a subminat economia nationala, in conditiile in care ala tinea resursele pentru poporul roman si nu le-a vandut pe nimic, pentru ca ulterior sa le rascumpere la preturi exorbitante, factura fiind suportata de poporul roman.

    Majoritatea politicienilor zilelor noastre sunt escroci,micinosi si distrugatori.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb