Un an irosit

Anul care se încheie pare, cel puţin la prima vedere, unul mai degrabă irosit. Pe plan intern, anul 2013 începea sub semnul victoriei clare a USL în alegerile din 9 decembrie 2012, dar şi al aşa numitului "pact de coabitare" care relativiza rezultatul alegerilor şi anunţa un an în care Traian Băsescu îşi va pregăti revanşa. Nici pe plan european situaţia nu a fost cu mult diferită, anul 2013 fiind dominat de sentimentul aşteptării prudente a unei conjuncturi economice şi politice favorabile care nu a apărut. Iar pe plan internaţional, anul care tocmai se încheie a fost dominat de temerea declanşării unui conflict militar în Orientul Mijlociu. În acest ultim caz, acordurile de la Geneva, din noiembrie, au apărut multora - nu şi autorului acestor rânduri - ca începutul unei noi epoci în relaţiile internaţionale. Iar peste toate acestea a plutit aşteptarea miracolului relansării economice, atât de bine reprezentată de febra "aurului negru"(petrol sau gaze de şist) care a cuprins aproape întreg mapamondul.

La noi, majoritatea parlamentară categorică obţinută de USL la alegerile din decembrie 2012 - care exprima profundul sentiment anti-austeritate ce a caracterizat confruntările electorale româneşti de anul trecut (alegerile locale din iunie, referendumul pentru demiterea preşedintelui din iulie şi alegerile parlamentare din decembrie) - nu a reuşit să inverseze tendinţele economice şi să puncteze politic. Cele două mari proiecte politice anunţate încă dinaintea campaniei electorale - modificarea Constituţiei şi regionalizarea - nu au putut fi finalizate, iar anul care se încheie i-a permis lui Traian Băsescu să blocheze toate iniţiativele adversarilor săi. Mai mult, încercările lui Victor Ponta de a obţine prin deschidere economică faţă de companii multinaţionale (a se vedea gazele de şist sau Roşia Montană) o relansare nu doar economică, ci şi diplomatică, mai întâi a relaţiilor cu americanii şi, prin ricoşeu, cu statele europene vestice, nu au reuşit. Dovadă, concertul anti-guvernamental de Crăciun oferit de ambasadele vestice după scandalul modificărilor Codului Penal. Situaţie ce l-a resuscitat pe Traian Băsescu care, deşi mai are mai puţin de un an la dispoziţie pentru a-şi asigura o ieşire convenabilă de la Cotroceni, rămâne încă un "jucător".

Nici Europa nu a fost mai puţin confuză. Şi nu e de mirare, câtă vreme contradicţiile "metodei Merkel" şi-au pus amprenta asupra Europei: economia socială de piaţă în Germania şi impunerea celei mai dure austerităţi ţărilor din sud. Această stare de spirit a fost în mare măsură corelată cu alegerile parlamentare germane din septembrie 2013. Deşi nu anunţau vreo schimbare spectaculoasă la Berlin, poziţia dominantă a creştin-democraţilor fiind certă, rămânea încă o oarecare necunoscută privind forma coaliţiei. Ieşirea liber-democraţilor din Bundestag a creat condiţiile formării celei de-a treia Grosse Kolition. Între timp însă, extremiştii de toate tendinţele au prosperat în toată Europa şi aşteaptă alegerile europene de anul viitor pentru a-şi face pentru prima dată după al doilea război mondial simţită influenţa la nivel european.

Pe plan internaţional, tensiunile din Orientul Mijlociu păreau să conducă spre o confruntare directă atât cu Iranul, din cauza arsenalului său militar, cât şi cu Siria lui Assad. Ambele intervenţii militare - care făceau parte dintr-o aceeaşi strategie - au fost abandonate, iar acordurile de la Geneva şi promisiunea reducerii capacităţilor nucleare iraniene i-au făcut pe mulţi să spere la o soluţie diplomatică. Între timp, dictatura lui Assad - cu sprijinul direct al Iranului şi al Hezbollah-ului libanez şi indirect, dar esenţial, al Rusiei - a continuat masacrarea civililor iar războiul civil sirian, care semăna din ce în ce mai mult cu un conflict interconfesional între şiiţi şi sunniţi, a dus la radicalizarea poziţiilor şi la preluarea iniţiativei în cadrul opoziţiei siriene de către miliţiile religioase. Lipsa de decizie a occidentalilor în cele două cazuri nu face decât să întărească poziţiile regimului lui Assad şi ale Iranului ayatolahilor. Şi nimic nu sugerează că cele două regimuri aliate ar putea deveni mai puţin periculoase pentru pacea mondială. Dar, după experienţa libiană şi volutele islamiste ale revoluţiilor din Egipt şi Tunisia, vesticii par să fi căzut în capcana wishful thinking-ului.

Şi pentru ca anul să nu pară chiar de tot irosit, şi pentru că Moş Crăciun, chiar dacă nu există trebuia inventat, povestea "frumoasă" a gazelor de şist a devenit mondială. Totul pare să depindă de această resursă ascunsă în adâncul pământului, de la relansarea economiei şi susţinerea dezvoltării până la revanşa împotriva unei Rusii devenită mult prea arogantă. În aşteptarea "minunii", proiectele de dezvoltare durabilă au fost încet, dar sigur, abandonate. Cum anii irosiţi lasă urme, anul 2014, mai mult ca oricare altul de la începutul acestei crize generalizate şi fără sfârşit, ar trebui să ofere o ieşire din impas. Să sperăm că auspiciile vor fi mai favorabile decât în anul care se încheie.