Un candidat propune salariu fix de 1 euro şi bonus de succes pentru viitorul Primar General al Capitalei

J.P.
Comunicate de presă / 12 august 2020

Un candidat propune salariu fix de 1 euro şi bonus de succes pentru viitorul Primar General al Capitalei

Potrivit unei analize a Consiliului Europei, ȋn ţări ca Elveţia, Finlanda, Slovenia sau Letonia, primarii şi consilierii primesc, pe lângă salarii, şi bonusuri de performanţă, de rezultate sau diferite forme de comisioane. La fel se ȋntâmplă şi ȋn unele state americane, precum California, iar ȋn Singapore, inclusiv Premierul primeşte bonus anual de succes, bazat pe progresele din economie, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Administraţia locală românească trebuie să preia din bunele practici ale altor state, precum şi ale sectorului privat, dacă vrea să devină profitabilă şi performantă. Este părerea antreprenorului Octavian Bădescu, candidat liber la Primăria Capitalei şi iniţiatorul mişcării #hailatreaba.

,,Sistemul de bonusare poate fi uşor aplicat pentru Primarul General şi la consilierii locali şi la directorii din instituţiile publice sau altor funcţionari-cheie. Ȋn acest moment, tratăm cam la fel un angajat performant ca pe unul care doarme la birou sau care vine când ȋşi aduce aminte, iar asta nu e deloc ȋn regulă. Se vorbeşte mult despre calitatea profesională slabă a funcţionarilor publici, dar nu am văzut măsuri care să genereze o schimbare ȋn bine. Companiile private, inclusiv cele mari şi multinaţionalele, folosesc bonusurile pentru a crea un mediu de lucru competitiv, pentru a motiva angajaţii, pentru a-i reţine şi promova pe cei capabili. Ȋn plus, angajatorii pot economisi astfel şi bani din fondul de salarii. Iar dacă ne uităm ce aparat stufos avem ȋn administraţie, vom descoperi că această economie nu este deloc de neglijat.

Nu trebuie să inventăm noi apa caldă (pe care oricum, ȋn Bucureşti, nu o prea avem), e suficient să ne uităm ȋn stânga şi ȋn dreapta şi să ne inspirăm de la cei care au succes", spune Bădescu.

Antreprenorul afirmă că Primarul General, ȋn calitate de manager, trebuie să fie un exemplu atât pentru angajaţii din subordine, cât şi pentru comunitate. Bădescu declară că dacă va câştiga alegerile din 27 septembrie, va propune să aibă un salariu de 1 euro, iar restul renumeraţiei să fie un bonus bazat pe rezultatele activităţii sale.

,,Când am fost numit şeful direcţiei de servicii expres din cadrul Poştei Române, am cerut Consiliului de Administraţie reducerea la minimum a salariului meu fix, la 1 euro, de la 2.000 de euro, cât era componenta fixă ȋn contractul de mandat. Iar suma maximă pe care aş fi putut să o obţin contractual (4.000 euro) să fie dependentă, integral, de rezultatele obţinute. Am fost primul şi singurul manager privat de la o companie de stat care a venit cu o astfel de propunere, ȋntr-un context dificil, ȋn care Poşta Română era pe pierdere şi am fost nevoiţi inclusiv să facem restructurări. O abordare similară ȋn privinţa propriei remuneraţii intenţionez să o am şi dacă voi fi ales Primar General, ȋntrucât primarul, ca lider ales al comunităţii, trebuie să fie un exemplu.

Primarul Bucureştiului ȋncasează net, ȋn 4 ani, ȋn jur de 130.000 euro, chiar dacă ȋşi face sau nu treaba bine. Săptămâna trecută, am aflat cu toţii din presă că Primăria Capitalei are conturile blocate, din cauza unei datorii mai vechi. E un semn clar al managementului defectuos al instituţiei, vreme de zeci de ani. Mă ȋntreb şi vă ȋntreb - cine plăteşte pentru acest lucru?", adaugă Octavian Bădescu.

Ȋn urmă cu un an, preşedintele ExpertForum anunţa că Primăria Capitalei are 45.000 de angajaţi (funcţionari, angajaţi din regiile şi companiile subordonate şi alţi bugetari), cu 2.000 mai mult decât Uniunea Europeană.

*************

Octavian Bădescu este antreprenor în sectorul serviciilor şi investitor, actualmente proprietar al companiei de consultanţă imobiliară Freedom Group. Ȋn 2007, a fondat Sameday Courier, prima companie de curierat din România, listată la bursă, apoi a activat ȋn domeniul imobiliar. S-a implicat ȋn proiecte sociale, precum cele ale comunităţii Romanian Business Leaders (RBL). Susţinător al unei pieţe libere şi al libertăţii în ansamblu, în luna martie 2020, ca reacţie la abordarea politică ȋn pandemia COVID-19, Octavian Bădescu a demarat iniţiativa online #hailatreaba şi a trimis conducerii statului o scrisoare deschisă, reunind vocile a peste 1.000 de persoane din toate mediile sociale, ce preţuiesc libertatea individuală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fix 1 euro? Ba de unde va vin ideile astea?? Pai daca are 1 euro salariu ala o sa fure cat n-au furat toti la un loc. Din contra, primarii trebuie platiti regeste, dar daca i-ai prins cu matza'n sac ii bagi direct la bulau si le confisti si toate averile. Asta lege sa fie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb