Un sistem perfect proporţional

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ştiu, în zilele noastre, când mulţi au naufragiat pe bolovanii realităţii cotidiene, nu este chiar ceva "la modă". Însă gândirea politică sistematică reclamă uzul bine temperat al imaginaţiei. Aşadar, să ne imaginăm un sistem de vot pur proporţional.

Susţinătorii proporţionalismului ne propun, de regulă, variaţii ale sistemului cu liste. Cu liste blocate, cu compensare etc. Problema este că niciunul dintre acestea nu este pur proporţional. De ce? Pentru că toate au prag electoral.

Pragul acesta, de regulă cuprins între 3% şi 5%, pare mic. Dar la scara unui electorat dintr-o ţară medie, el exclude multe grupuri şi persoane de la exerciţiul autorităţii politice. Dacă priviţi la numărul de voturi pierdute datorită pragului electoral, observaţi că acestea se ridică, adesea, la peste 10% din numărul de voturi exprimate. Şi încă această cifră nu spune întreaga poveste. Unele dintre voturile date partidelor care trec pragul electoral nu sunt decât voturi tactice. Altfel spus, votăm cu partidul X pentru că suntem siguri că trece pragul, nu pentru că este prima noastră alegere. Aceasta ar fi mai curând partidul Y, însă ştim că acesta va lua, probabil, 2%.

Să construim, aşadar, un sistem pur proporţional. Adică unul fără niciun fel de prag. Nici măcar pragul natural, al numărului minim de voturi necesare unui mandat în Legis-lativ.

Un asemenea sistem pur proporţional ar fi, în principiu, foarte simplu. Fiecare votează cu cine doreşte. Absolut cu cine doreşte. La limită, alegătorul poate vota pentru el însuşi. Intră în Legislativ toţi cei care primesc vo-turi. Chiar şi un singur vot.

Înainte ca unii să îşi declare ui-mirea, trebuie să menţionez că acest sistem de vot nu a fost inventat de subsemnatul. Aici nu sunt deloc original. Sistemul aparţine lui Gordon Tullock, unul dintre titanii teoriei politice contemporane, un autor cu contribuţii fundamentale în domeniul logicii acţiunii colective. Prin urmare...

Una dintre consecinţele acestui sis-tem ar fi, desigur, o adunare Legislativă imensă. Sigur, unii dintre alegători vor vota pentru lideri politici cunoscuţi. Câţiva dintre aceştia vor aduna, probabil, sute de mii de voturi. Însă alţii vor vota pentru o puzderie de politicieni locali. Alţi alegători ar vota rude, prieteni sau vecini. În fine, unii vor vota pentru ei înşişi.

Soluţia este votul ponderat. Legis-lativul ar cuprinde 100.000 de deputaţi, însă voturile lor nu ar fi egale. Cel care a luat 50.000 de voturi populare va avea 50.000 de voturi în Legislativ, în vreme ce acela care nu se reprezintă decât pe sine nu va avea decât un singur vot.

La ce ar folosi un asemenea sis-tem? Mai înainte de orice, să ne înveţe să gândim. Sistemul descris de Tullock este unul ar "reprezentării perfecte", fără distorsiuni. Sistemele proporţionale uzuale nu reuşesc această performanţă. Ele lucrează cu "pixeli" foarte mari, generând o imagine extrem de "granulată" a corpului politic. Sistemul lui Tullock este, cumva, similar televiziunii de înaltă definiţie. Ne permite să avem un termen de referinţă pentru a judeca defectele şi limitele sis-temelor actuale. Dacă este să prelungesc comparaţia cu televiziunea, sis-temul lui Tullock poate fi folosit pentru calibrarea ecranului pe care se proiectează scenele politicului.

Un asemenea sistem ar fi practicabil. Într-o eră a comunicării de la dis-tanţă nu este nevoie ca deputaţii aceştia să se strângă sub un singur acoperiş. Ei pot delibera şi vota pe Internet. Pe Internet sunt transferate sume imense de bani în fiecare zi din milioane de conturi bancare. Îmi este greu să cred că nu pot fi transferate, în siguranţă, câteva sute de mii de voturi.

Unii autori au propus variaţii ale sistemului "delegării perfecte". De pildă cei care au sub un număr minim de voturi (să spunem 5.000) au la dispoziţie o săptămână pentru a delega aceste voturi cuiva care are peste numărul minim.

Eu cred că sistemul lui Tullock este foarte interesant în forma sa pură. Însă nu pentru a dizlocui democraţia reprezentativă în formele sale uzuale, ci pentru a extinde democraţia directă. Imaginaţi-vă sistemul lui Tullock nu ca un substitut pentru alegerile generale, ci ca o extindere a democraţiei referendare.

Un sistem politic are, printre func-ţiile sale esenţiale, aceea de a îi mobiliza pe cetăţeni. Or, democraţiile reprezentative contemporane nu strălucesc sub acest aspect. Desigur, există cazuri şi cazuri, dar se poate spune că multe suferă de apatie. Mulţi cetăţeni nu se simt reprezentaţi.

Dar ce spun eu? Mulţi nici nu sunt. Unii chiar datorită sistemului de vot. Cel într-un tur acordă mandat primului clasat. Să spunem că acesta are 40% din voturi. Unde sunt reprezentaţi ceilalţi 60%?

Ce spun eu este că un sistem de vot are şi sarcina de a mobiliza cetăţenii. De a acorda chiar şi celui mai umil semen al nostru o şansă onestă. Exact ca pe o piaţă liberă, unde multe lucruri mari şi-au avut începutul într-un proverbial garaj.