UNGARIA: Fidesz, avans de cinci puncte în faţa opoziţiei unite, în cel mai recent sondaj de opinie

G.U.
Internaţional / 29 decembrie 2021

Fidesz, avans de cinci puncte în faţa opoziţiei unite, în cel mai recent sondaj de opinie

Formaţiunea guvernamentală ungară Fidesz are un avans de cinci puncte în faţa opoziţiei unite, în cel mai recent sondaj de opinie, realizat de agenţia Median şi ale cărui rezultate au fost publicate astăzi în săptămânalul HVG, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Alianţa opoziţiei se bucură de susţinerea a 34% dintre alegători, în timp ce Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, este sprijinit de 39% dintre votanţi, de la 37% cât arăta sondajul similar realizat de Median la începutul lui octombrie.

Opoziţia a pierdut 3 puncte procentuale, de la 37% în octombrie.

Alte două formaţiuni, MKKP (Partidul maghiar al câinelui cu două cozi) şi Mi Hazank (Patria noastră) au obţinut fiecare câte 7%, mai arată noul sondaj.

Potrivit Median, opoziţia şi-a mai pierdut din susţinere după impulsul primit în urma alegerii, în octombrie, a lui Peter Marki-Zay ca lider al opoziţiei unite, dar continuă să fie în fruntea preferinţelor, înaintea Fidesz, în rândul alegătorilor cu un nivel superior de educaţie, cu situaţie materială mai bună şi până în 40 de ani.

Totuşi, sondajul sugerează că 63% dintre alegătorii unguri se aşteaptă ca Fidesz să rămână la putere după alegerile de anul viitor şi doar 23% anticipează o victorie a opoziţiei.

Pentru prima dată de la preluarea puterii, în 2010, când a avut o majoritate covârşitoare, Viktor Orban se va confrunta la alegerile legislative din 2022, ce vor avea loc probabil în aprilie, cu un front unit al partidelor de opoziţie. Din alianţa opoziţiei fac parte Coaliţia democrată, Partidul Socialist, Pardeszed (Dialog) şi LMP (Politica poate fi altfel) - ecologiste, Momentum (liberali-centrişti) şi formaţiunea Jobbik, fostă de extrema dreaptă, acum de centru dreapta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb