• Update 15.07 Ponta: "Subiectul ar trebui să-l tratăm serios, nu ca nişte fraieri, nu cum îl tratează domnul respectiv"
Premierul Victor Ponta a declarat că nu îl interesează ceea ce spune liderul PDL Cluj, Daniel Buda, care i-a cerut să îşi asume "eşecul intrării în Schengen" şi să demisioneze.
"Cine e Daniel Buda? Ce zice Buda, sincer nu mă interesează, dar subiectul Schengen mă interesează şi cred că ar trebui să-l tratăm serios, nu ca nişte fraieri, nu cum îl tratează domnul respectiv", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile liderului PDL Cluj, Daniel Buda.
Premierul a declarat că România a fost respinsă să intre în Schengen în 2011, când premier era "prietenul lui Buda".
---
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia "de îndată" a lui Victor Ponta şi a Guvernului pentru "incapacitatea de a gestiona în mod coerent şi corect" interesele ţării privind aderarea la spaţiul Schengen, în condiţiile în care şi Franţa, unde sunt la putere socialiştii, a spus "nu" României, potrivit surselor de presă.
"Cer demisia de îndată a lui Victor Ponta şi a întregului Guvern pentru incapacitatea de a gestiona în mod coerent şi corect interesele României. Franţa, unde se află la putere socialiştii, prieteni ai lui Victor Ponta, au spus < Nu > intrării României în spaţiul Schengen. Este un eşec pe care Ponta trebuie să şi-l asume şi care trebuie să ducă în mod clar la plecarea acestuia din fruntea Guvernului. Dacă nici la socialiştii lui din Franţa nu are trecere, atunci cum o să aibă trecere la Merkel?", a declarat Buda.