Va fi Draghi primul conducător al unei bănci centrale care nu a majorat niciodată dobânda?

La aniversarea a şase ani de la declaraţia lui Mario Draghi de la Londra, din 26 iulie 2012, Consiliul Guvernatorilor BCE s-a reunit într-o nouă şedinţă de politică monetară, iar pieţele şi investitorii au aşteptat cu nerăbdare clarificări privind etapele pro­cesului de normalizare a dobânzilor.

Atunci, preşedintele BCE spunea că "în cadrul mandatului nostru, BCE este gata să facă totul pentru apărarea euro, şi credeţi-mă că va fi de ajuns".

În prezentarea ultimei decizii de politică monetară, Mario Draghi a subliniat că "gradul amplu de relaxare monetară este încă necesar pentru asigurarea convergenţei inflaţiei către un nivel apropiat de 2%", însă "pentru a beneficia integral de măsurile de politică monetară, trebuie accelerate reformele structurale din ţările zonei euro, astfel încât să fie stimulate productivitatea şi potenţialul de creştere".

Din păcate, declaraţiile sale nu au avut şi nu au niciun ecou la nivelul autorităţilor din zona euro, care nu sunt interesate de reformele structurale atât timp cât pot împrumuta la costuri extrem de reduse sau chiar negative.

Întrebat dacă preşedintele american Donald Trump are dreptate când afirmă că Europa urmează o politică de slăbire a monedei unice, preşedintele BCE a susţinut că "politicile monetare diferite reflectă răspunsul autorităţilor monetare în funcţie de poziţia diferită din cadrul ciclului economic", iar "rata de schimb nu este o ţintă a politicii monetare".

Mario Draghi nu a răspuns întrebărilor referitoare la politica de reinvestire în obligaţiuni guvernamentale după finalizarea programului de relaxare cantitativă, precizând că aspectul nu a fost discutat în cadrul Consiliului Guvernatorilor.

Niciun jurnalist nu s-a "aventurat" să amintească aspectul legalităţii programului de relaxare cantitativă, în condiţiile în care subiectul tocmai a intrat în dezbaterea Curţii de Justiţie a UE (CJUE).

Şedinţa de politică monetară a BCE a avut loc la câteva săptămâni după prima audiere a plângerii referitoare la legalitatea programului de relaxare cantitativă, trimis de Curtea Constituţională a Germaniei la Curtea de Justiţie a UE.

În decizia de trimitere a cazului către CJUE, judecătorii germani au arătat că "există motive serioase" pentru a considera că programul de relaxare cantitativă "violează interdicţia de finanţare monetară a statelor şi depăşeşte mandatul BCE", după cum scrie Euobserver.

În plus, unul dintre avocaţii grupului de economişti, membri ai mediului academic şi politicieni germani care au depus plângerea a declarat că "BCE a devenit un jucător mare şi distorsionează competiţia pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale şi piaţa obligaţiunilor emise de companii".

"Relaxarea cantitativă a condus la suspendarea competiţiei libere, acest principiu fiind prevăzut în tratatele europene", a mai precizat avocatul.

Un alt avocat al grupului din Germania a subliniat că "programele BCE pun participanţii de pe pieţe în situaţia de a cumpăra fără să-şi asume riscuri", iar "acestea elimină motivaţia statelor care se împrumută prin emisiuni de obligaţiuni de a urma o politică fiscală sănătoasă".

Un avocat al BCE a precizat că programul de relaxarea cantitativă se încadrează în mandatul băncii şi "este în interesul tuturor".

Consilierii juridici ai Curţii vor publica o decizie fără caracter obligatoriu în octombrie 2018, după cum mai scrie Euobserver, iar decizia finală va fi luată anul viitor, după finalizarea programului de relaxare cantitativă.

În condiţiile în care divergenţele din cadrul sistemului automat de plăţi TARGET2 au ajuns la maxime istorice, mai ales în ceea ce priveşte soldul pozitiv al Germaniei şi cele negative ale Italiei şi Spaniei, un jurnalist l-a întrebat pe Mario Draghi despre riscurile asociate acestei evoluţii.

Preşedintele BCE a răspuns că TARGET2 este un sistem de plăţi care nu generează instabilitate, şi numai cei cărora nu le place euro sau uniunea monetară doresc introducerea unor limite sau garanţii pentru expunerile din sistem.

Aşa să fie oare?

În martie 2017, un fost membru al Consiliului Guvernatorilor BCE îi declara lui Ambrose Evans-Pritchard, de la The Telegraph, că "sistemul TARGET2 arată dezintegrarea lentă a uniunii monetare, în ciuda eforturilor lui Mario Draghi".

După cum mai scria jurnalistul britanic, "Banca Centrală Europeană a susţinut o perioadă îndelungată că dezechilibrele din TARGET2 nu sunt decât nişte ficţiuni contabile".

BCE încă mai susţine acest lucru. Inclusiv BIS (Bank for International Settlements) apreciază că divergenţa soldurilor din cadrul TARGET2 este "rezultatul benign al implementării descentralizate a programului de achiziţie a activelor financiare de către BCE".

Soldul negativ al Italiei din cadrul sistemului TARGET2, care reflectă ieşirile masive de capital, pe fondul incertitudinilor legate de rămânerea ţării în zona euro, a început aproape imediat să se reducă după declaraţia lui Draghi din iulie 2012 şi a ajuns, în iulie 2014, până la minimul ultimilor 7 ani, de circa 130 de miliarde de euro.

Faţă de maximul din august 2012, de aproape 290 de miliarde de euro, soldul negativ al Italiei din sistemul TARGET2 a înregistrat un declin de circa 55% (vezi graficul).

În aceeaşi perioadă, soldul negativ al Spaniei a scăzut cu 50%, până la 216 miliarde de euro, iar soldul pozitiv al Germaniei, care reflectat mai ales intrările masive ale capitalurilor "fugite" din Italia şi Spania, s-a redus cu 41%, până la 443,5 miliarde.

După lansarea programelor BCE de achiziţionare directă a titlurilor de stat (PSPP) şi a obligaţiunilor emise de corporaţii (CSPP) prin tipărire, dezechilibrele din cadrul sistemului TARGET2 s-au angajat, din nou, pe o traiectorie susţinută de creştere.

Soldul negativ al Italiei a ajuns la 481 de miliarde de euro în iunie 2018, cu mult peste recordul din august 2012, iar soldul negativ al Spaniei a ajuns la 398 de miliarde, un nivel cu 8,3% mai mic decât recordul de 434 de miliarde din august 2012.

În aceste condiţii, soldul pozitiv al Germaniei, care reflectă calitatea sa de creditor net, a urcat până la 976,3 miliarde de euro şi a determinat apariţia unor noi dezbateri, atât în presă, cât şi între specialişti, cu privire la implicaţiile unui default al pricipalilor debitori.

Die Zeit a încercat să-şi liniştească cititorii, spunându-le că "nu trebuie să se teamă de bomba de un trilion de euro".

Autorul, Mark Schieritz, a scris că "pasivele şi creanţele sunt cantităţi fictive", care "există doar în bilanţurile băncilor centrale, nu şi în lumea reală". Din păcate, risipirea acestei iluzii va fi foarte brutală şi dureroasă.

În partea finală a conferinţei de presă, Mario Draghi a fost întrebat, după ce i s-a amintit că "riscă să devină primul guvernator al unei bănci centrale din istorie care nu a majorat niciodată dobânda", dacă aceasta a fost "o dorinţă precisă". De asemenea, jurnalistul a dorit să mai ştie de ce "inflaţia generată de preţul petrolului trebuie combătută printr-o politică monetară convenţională", în timp ce "lupta împotriva deflaţiei şi recesiunii s-a făcut printr-o politică monetară necon­venţională".

Preşedintele BCE nu a oferit un răspuns direct, preferând să arate că "răspunsul pentru cele două întrebări poate fi acela că trăim într-o perioadă extraordinară care a urmat marii crize financiare", iar "Consiliul Guvernatorilor a adoptat o politică monetară adecvată".

Poate că Mario Draghi nu va fi primul conducător al unei bănci centrale care nu a majorat niciodată dobânda, printr-o creştere simbolică la sfârşitul verii viitoare, însă mandatul său va intra cu siguranţă în istorie prin consecinţele sale devastatoare.