Vaccinul contra gîndirii critice

Este cît se poate de clar: ca să scăpăm de blestematul ăsta de virus cu coroană şi de tot neamul lui e nevoie nu doar de un vaccin anti-covid, ci şi de unul care să ne vindece odată pentru totdeauna de pofta bolnăvicioasă pe care o manifestăm, atît de mulţi dintre noi, pentru "teoriile conspiraţiei". Din cauza lor, pentru că circulă aşa... libere... după cum le taie capul, pe net, prin media clasică şi prin bîrfa din tîrg, teoriile astea au ajuns să pună în pericol sănătatea naţională, siguranţa naţională, securitatea naţională... da ce zic eu... supravieţuirea naţională, europeană şi globală. E groasă, fraţilor!!! Dacă nu ne lepădăm de ele... de teoriile astea nenorocite care va să zică... gaia ne mănîncă. Pe toţi, pînă la unu! Şi... unde să ne lepădăm de ele? La biserică, unde te lepezi de Satana, îţi vine în gînd... doar că la bisericile noastre dacă te duci n-ai nici o şansă. Acolo îţi întăreşti credinţa în ele mai abitir decît credinţa în cele sfinte. Cu popi, cu patrafire, cu slujbe, cu predici, mătănii, icoane... tot tacîmul! Eu zic că nu mai este timp de stat pe gînduri. Guvernul, Preşedinţia, Masoneria, Visteria, Asociaţia pescarilor şi vînătorilor, a Mamelor fără copii... mă rog, cineva, o autoritate civică sau statală trebuie să ia iniţiativa şi să înfiinţeze instituţia fără de care nu ne mai putem găsi mîntuirea, nici în veacul vecilor: "Agenţia naţională pentru combaterea teoriilor conspiraţiei". Prescurtat, "Inchiziţia pe stil nou a vechii Gîndiri Critice". Un mega complex instituţional cu atribuţii, unităţi şi mijloacele necesare pentru culegerea de informaţii; pentru intervenţia rapidă şi în forţă în situaţii de urgenţă şi de necesitate a dizolvării grupurilor care au adoptat sau schimbă în interiorul lor informaţii privind teoriile conspiraţiei, la nevoie manu militari; unităţi specializate pentru investigarea judiciară şi trimiterea în judecată, în exil, sau direct în groapă, a celor ce se fac vinovaţi de grave delicte de asociere, împărtăşire, răspîndire şi comentare a teoriilor conspiraţioniste şi, desigur, de ce nu, cu unităţi carcerale şi de detenţie proprii, in house, ultraspecializate, unde păcătoşii, în afara executării pedepselor, să fie supuşi, pentru binele lor şi al societăţii, unor complexe programe de "reeducare". Evident, asta înseamnă şi unităţi psiho-medicale specializate pentru tratamentul celor la care boala nu cedează, nici măcar prin încarcerare şi tortură. Serviciul de arhivă poate să lipsească din organigramă. E mai bine să nu...! Te pomeneşti cu unii, peste treizeci, patruzeci de ani că inventează nu ştiu ce "Muzeu al durerii", de nu-ţi mai trece durerea de cap nici cu Advil Forte.

Cel de al doilea motiv esenţial pentru care teoriile astea nenorocite ajung să facă atît de mult rău în, altfel, atît de sănătoasa noastră societate, este uşurinţa condamnabilă, de-a dreptul maladivă, cu care noi, ăştia mulţi, ne lăsăm subjugaţi, ca ultimii fraieri de pe Pămînt, de farmecul subtil dar atît de toxic al teoriilor conspiraţioniste. Vrem musai să facem pe deştepţii, să fim mai cu moţ, să se uite lumea în gura noastră, să ne admire, să ne bage în seamă, să avem şi noi cele 15 minute de faimă sub reflectorul atenţiei publice la care, cică, am avea dreptul măcar o dată în viaţă. Fiţi băi, oamenilor, serioşi! Veniţi-vă-ţi în fire! Aprindeţi-vă paie în cap, vopsiţi-vă casele, părul, hainele, maşinile sau şoşonii în siclam cu sclipici, mergeţi în mîini la servici, daţi o mînă de ajutor unuia care vă duşmăneşte de moarte sau daţi un cap în gură, pe nepusă masă, celui mai bun prieten... dacă vreţi să fiţi în centrul atenţiei. Mai lăsaţi conspiraţiile că nu-i deloc a bine!

În sfîrşit, teoriile conspiraţioniste cresc şi se înmulţesc ca buruienile pe cîmpul nelucrat şi pentru că noi, ăştia de le cultivăm, suferim de un grav şi sistemic deficit. Un fel de avitaminoză. Sau deficit glicemic, ori de fier, magneziu... zinc... cadmiu... ori mai ştiu eu ce alt element din tabloul lui Mendeleev. N-avem ce trebuie şi cît trebuie! Ce anume? Nu vă spusei, n-avem încredere!!! Mai precis, încrederea noastră în autorităţi este la pămînt, prăbuşită, groggy... ce mai, knockout. Păi, bine mă... nefericiţilor... mă troglodiţilor... mă ameţiţilor... de cîte ori v-am spus eu că fără încredere în autorităţi sunteţi pierduţi? De cînd îmi tot răcesc gura şi vă zic... cu binele, cu binişorul, mai cu cearta, mai cu gîlceava... dar vă zic întruna... băgaţi mă rîtanilor la cap: fără autorităţi sunteţi nimica! Zero barat. Ele, autorităţile sunt "mama şi tatăl vostru". Cum să n-ai mă, nemernicule, încredere în Mama şi în Tata. Nu ei te-au crescut? Nu ei ţi-au dat de mîncare, te-au îmbrăcat şi te-au ţinut prin şcoli? Cum îndrăzneşti, mă loază, să n-ai încredere în ei? Ori poate numa dacă eşti bolînd, ceva?!!!

Aşa că m-am hotărît. Cum vaccinul contra teoriilor conspiraţioniste nu pare să fie o prioritate a ştiinţei medicale, este clar că n-am cum să-l apuc, să mă mai fac bine. Prin urmare, mă încolonez pe două rînduri şi mă duc singur şi de bună voie să mă leg de rugul care, odată aprins, va scăpa lumea de mine şi de răul pe care îl răspîndesc în jurul meu, mai rău decît am răspîndit eu covidul în cvintupla mea calitate de asimptomatic, simptomatic, nevaccinat, vaccinat şi lecuit trecut prin boală.

În calitate de condamnat definitiv şi înainte de fatala execuţie am şi eu dreptul, totuşi, la ultimul cuvînt. Iaca, mărturisesc! Drogul generaţiei şi al culturii profesionale în care m-am format şi am trăit s-a numit "gîndire critică". Ca aspiraţie, "gîndirea critică profesională". Unde am ajuns, e clar! În cea mai neagră fundătură! Rog, de aceea, frumos şi respectuos "generaţiile viitoare" să lămurească şi să stabilească care era drogul pe care ar fi trebuit să îl iau eu şi în ce cantităţi, în timpul bicisnicei mele vieţi, ca să cred sincer şi fără fisură în nişte autorităţi care mint sfruntat în fiecare zi şi aproape în legătură cu orice subiect de interes public, care măsluiesc în văzul lumii date şi informaţii critice despre cum merg lucrurile în viaţa de zi cu zi a societăţii, care nu ţin, niciodată, niciuna dintre promisiunile pe care le fac în gura mare şi în văzul tuturor, de azi pe mîine şi din patru în patru ani, care în loc de programe şi politici publice menite să ducă la buna administrare a zestrei sociale, la sporirea ei generaţională, de la bunuri materiale, la condiţii sociale de viaţă şi de la zestrea biologică şi de sănătate a populaţiei la zestrea culturală a naţiunii, se ocupă doar de furtul, înstrăinarea şi risipirea pe scară largă nu doar a resurselor de azi, ci şi a celor care, ipotetic, vor fi create de următoarele vreo două generaţii şi jumătate de acum înainte? Nu de alta, dar dacă tot n-am apucat să fac vaccinul împotriva gîndirii critice şi să mă lecuiesc la timp, măcar să nu poate zice oarecine c-am trăit pe pămînt doar ca să fac rău. Ori mai rău... c-am trăit degeaba!