Vaccinul se întoarce

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 22 august 2023

Vaccinul se întoarce

English Version

Coşmarul omenirii din ultimii trei ani şi jumătate revine pe agenda acestei toamne. Pandemia şi vaccinarea au reuşit să tulbure, divizeze, izoleze oamenii în ultimii ani. Când rănile vizibile sau invizibile începuseră să se vindece, chestiunea revine în atenţie. Pentru toamna care ne bate la uşă se vorbeşte despre o nouă campanie de vaccinare, de vină fiind nişte variante nou-nouţe ale coronavirusului. După cum am învăţat, nimic nu este foarte departe în această poveste, iar faptul că se pregăteşte o campanie de vaccinare tocmai în SUA, nu reprezintă o distanţă suficientă pentru a ne scuti de semne de întrebare.

Administraţia Biden intenţionează să îi îndemne pe toţi americanii să mai facă un vaccin împotriva coronavirusului în această toamnă, pentru a contracara un nou val de infecţii, a declarat un oficial de la Casa Albă, potrivit Reuters. Oficialul a precizat că, deşi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor raportează o creştere a numărului de infecţii şi de internări în spitale din cauza virusului, nivelul general rămâne scăzut. Săptămâna trecută, Moderna (MRNA.O) a anunţat că datele iniţiale au arătat că vaccinul său actualizat COVID-19 este eficient împotriva subvariantelor "Eris" şi "Fornax" la om. Moderna şi alţi producători de vaccinuri împotriva COVID-19, Novavax (NVAX.O), Pfizer (PFE.N) şi partenerul german BioNTech SE (22UAy.DE) au creat versiuni ale vaccinurilor lor care vizează subvarianta XBB.1.5. În aşteptarea aprobării din partea autorităţilor de reglementare în domeniul sănătăţii din Statele Unite şi Europa, companiile se aşteaptă ca vaccinurile actualizate să fie disponibile în următoarele săptămâni pentru sezonul de vaccinare de toamnă.

Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul pentru Controlul şi Prevenirea bolilor din SUA (CDC) au anunţat că urmăresc o nouă variantă, BA.2.86, ce prezintă multiple mutaţii, a virusului care provoacă COVID-19. În acelaşi timp, o altă variantă, botezată Eris, începe să capete prevalenţă în rândul infectărilor din SUA şi Europa şi se constată aparent o creştere a spitalizărilor. Agenţia Reuters prezintă succint ce se ştie despre cele două noi subvariante ale tulpinii Omicron. De la sfârşitul lunii iulie au fost detectate cazuri din infectare cu BA.2.86 în patru ţări. Oamenii de ştiinţă sunt cu ochii pe această subvariantă, întrucât are 36 de mutaţii care o diferenţiază de varianta XBB.1.5, dominantă în prezent.

Până în prezent, nu există dovezi că BA.2.86 se răspândeşte mai repede sau provoacă o boală mai gravă decât versiunile anterioare ale Omicron, iar CDC a precizat că sfaturile sale privind protecţia împotriva COVID rămân aceleaşi. Infecţiile şi spitalizările COVID au crescut în SUA, Europa şi Asia, cu mai multe cazuri în ultimele luni atribuite subvariantei EG.5 "Eris", un descendent al tuplinii Omicron care a apărut iniţial în noiembrie 2021. În această vară, autorităţile de sănătate publică au documentat câte un caz de BA.2.86 în Statele Unite, Marea Britanie şi Israel şi trei cazuri în Danemarca. BA.2.86 derivă dintr-o "ramură anterioară" a coronavirusului, deci diferă de varianta vizată de vaccinurile actuale, a explicat dr. S. Wesley Long de la Houston Methodist Hospital. Acesta a precizat că rămâne de văzut dacă BA.2.86 va putea să concureze cu alte tulpini ale virusului sau dacă va putea scăpa mai uşor de răspunsurile imunitare ale organismului în urma unei infecţii sau vaccinări anterioare. Însă multe ţări au redus drastic testarea pacienţilor şi eforturile lor de a analiza genomul virusurilor care provoacă noi cazuri de COVID. În această situaţie, traiectoria BA.2.86 "nu arată bine în acest moment", având în vedere viteza cu care sunt identificate noi cazuri, a declarat dr. Eric Topol, expert în genomică şi director al Institutului Scripps Research Translational din La Jolla, California. Numeroasele sale mutaţii fac ca BA.2.86 să fie "radical diferit în structura sa" în comparaţie cu variantele anterioare, a subliniat Topol. Principala întrebare, a adăugat cercetătorul, este dacă BA.2.86 se va dovedi a fi foarte transmisibil. Medicii au raportat că pacienţii consultaţi în ultimele săptămâni, pe măsură ce varianta Eris s-a răspândit, nu sunt mai grav bolnavi decât cei pe care i-au tratat în timpul valurilor anterioare ale pandemiei. O răspândire mai largă a BA.2.86 ar provoca probabil mai multe îmbolnăviri şi decese în rândul populaţiilor vulnerabile, avertizează dr. Topol. Este prea devreme însă pentru a şti dacă BA.2.86 va provoca şi o formă mai gravă de boală.

Vaccinarea este văzută drept unica soluţie

Din cauza restrângerii pandemiei, este posibil să fi trecut un an sau mai mult de când multe persoane au fost fie infectate anterior, fie vaccinate împotriva COVID. "Vaccinul vă va oferi în continuare o mare apărare împotriva bolii şi a decesului", spune dr. Long.

Vaccinurile de rapel actualizate pentru COVID care sunt acum în curs de dezvoltare au fost concepute pentru a viza subvarianta Omicron XBB.1.5. Moderna a declarat că datele preliminare ale testelor sale sugerează că ultima sa versiune a vaccinului este promiţătoare împotriva Eris şi a unei variante înrudite numită Fornax, care a început să circule în SUA. La rândul său, Pfizer a declarat că vaccinul său actualizat COVID-19 a arătat o activitate neutralizantă împotriva subvariantei Eris într-un studiu efectuat pe şoareci.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat tulpina de coronavirus EG.5 care circulă în Statele Unite, China şi ţări din Europa, inclusiv Marea Britanie, drept "variantă de interes", dar a precizat că aceasta nu pare să reprezinte o ameninţare mai mare pentru sănătatea publică decât alte variante. Varianta care se răspândeşte rapid, fiind acum cea mai răspândită în Statele Unite, cu un procent estimat de peste 17% din cazuri, se află la originea unor creşteri ale spitalizărilor în întreaga ţară, potrivit celor mai recente estimări ale Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) din SUA. Varianta EG.5 şi a fost detectată, de asemenea, în China, Coreea de Sud, Japonia, Canada, şi în ţări din Europa precum, Marea Britanie, Irlanda şi Franţa, informează Reuters. "Dovezile disponibile nu sugerează că EG.5 prezintă riscuri suplimentare pentru sănătatea publică în raport cu celelalte linii descendente ale omicron care circulă în prezent", a anunţat OMS într-o declaraţie de evaluare a riscurilor. Este necesară o evaluare mai cuprinzătoare a riscului reprezentat de EG.5, a menţionat Agenţia. Cu toate acestea, există motive de speranţă că acest val de noi cazuri nu va fi atât de grav, spune dr. Anne Hahn, asociat postdoctoral în cadrul Departamentului de Epidemiologie a Bolilor Microbiene de la Şcoala de Sănătate Publică din Yale.

Nivelurile de virus detectate în apele reziduale în luna august sunt aproximativ la fel ca în martie, potrivit datelor Biobot Analytics. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a deplâns faptul că multe ţări nu au raportat datele Covid-19 către Agenţie.

El a precizat că doar 11% au raportat spitalizări şi internări la terapie intensivă legate de acest virus. Ca răspuns, OMS a emis un set de recomandări permanente pentru Covid, în care a îndemnat ţările să continue să raporteze datele, în special cele privind mortalitatea, datele privind morbiditatea şi să continue să ofere programe de vaccinare.

Pandemia de Covid-19 a ucis peste 6,9 milioane de persoane la nivel mondial, cu peste 768 de milioane de cazuri confirmate de la apariţia virusului. OMS a declarat epidemia drept pandemie în martie 2020, şi a pus capăt statutului de urgenţă globală pentru Covid-19 în luna mai a acestui an.

O nouă pandemie în 2028

Oamenii de ştiinţă se pregătesc deja pentru o posibilă viitoare pandemie de coronavirus care ar putea lovi în 2028, sugerând un ciclu de şapte ani, prefigurat din 2004 încoace. În acelaşi timp, cercetătorii au descoperit o nouă ţintă pentru dezvoltarea de medicamente mai eficace pentru viitoarele şi actualele coronavirusuri.

Pandemia de Covid-19 este încă aici, dar oamenii de ştiinţă se pregătesc deja pentru următoarea, dacă tendinţa îngrijorătoare va continua. Cercetătorii de la Şcoala de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern consideră că există un tipar, cu o perioadă de şapte ani, începând din 2004, de la epidemia de sindrom respirator acut sever (SARS) din China, continuând cu epidemia de sindrom respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi apoi cu cea de Covid-19, care ar putea semnala că o altă epidemie de coronavirus ar putea sosi în 2028. În ciuda acestor evaluări neliniştitoare, autorii studiului au descoperit o nouă ţintă în lupta împotriva Covid-19 şi a viitoarelor coronavirusuri. "Sperăm să nu avem nevoie de acest lucru, dar vom fi pregătiţi", a declarat Karla Satchell, profesor de microbiologie şi imunologie la Feinberg, care conduce o echipă internaţională de oameni de ştiinţă ce analizează structurile importante ale virusului. Echipa de la Northwestern a cartografiat anterior structura unei proteine a virusului numită nsp16, prezentă în toate coronavirusurile. Acest nou studiu oferă informaţii esenţiale care ar putea ajuta la dezvoltarea de medicamente împotriva viitoarelor coronavirusuri, precum şi a SARS-CoV-2. Studiul dezvăluie o zonă cheie, într-o anumită proteină care ajută aceste virusuri să funcţioneze şi să infecteze oamenii. Cercetătorii spun că dezvoltarea unor medicamente care să ţintească această zonă poate împiedica viitoarele tulpini de coronavirus să devină mortale. "Ideea este ca acest viitor medicament să acţioneze la începutul infecţiei. Dacă cineva dintre apropiaţi s-ar infecta cu un coronavirus, ai putea alerga la farmacie să iei un medicament care trebuie administrat trei sau patru zile şi, dacă vă infectaţi, boala nu va fi gravă", a explicat prof. Satchell.

Echipa internaţională a cartografiat trei noi proteine cu ajutorul tehnologiei 3D pentru a afla ce structuri sunt importante pentru aceşti agenţi patogeni. Aceştia au descoperit un "buzunăraş secret" - care posedă proprietăţi adecvate pentru legarea unui ligand - în funcţionarea internă a virusului, care îi permite să se ascundă de sistemul imunitar uman. Buzunarul specific coronavirusului se află în proteina nsp16, care este prezentă în toate tulpinile de coronavirus, nu doar în SARS-CoV-2. Acest buzunar leagă un fragment din genomul virusului, care este ţinut în poziţie de un ion metalic. Coronavirusul foloseşte acest fragment ca şablon pentru toate componentele sale virale. Autorii studiului consideră că există şanse mari de a crea medicamente care să ţintească acest buzunar şi să blocheze funcţionarea proteinei nsp16, fără a afecta funcţia proteinelor normale din corpul uman, care nu au acest compartiment.

Nsp16 este considerată una dintre proteinele virale cheie care ar putea fi inhibată de medicamente pentru a opri virusul la scurt timp după ce o persoană este expusă. Scopul este de a opri virusul din timp, înainte ca oamenii să se îmbolnăvească prea tare. Deoarece s-au făcut puţine cercetări asupra nsp16, echipa prof. Satchell a lucrat pentru a genera informaţii cheie despre această proteină şi colaborează cu chimişti care vor folosi aceste informaţii pentru a concepe medicamente împotriva proteinei. În timp ce unele dintre proteinele coronavirusului variază foarte mult, nsp16 este aproape aceeaşi la majoritatea dintre ele. Mai mult, buzunarul unic descoperit de grupul lui Satchell este prezent în toţi membrii diferiţi ai coronavirusului. Acest lucru înseamnă că medicamentele concepute pentru a se potrivi acestui buzunar ar trebui să funcţioneze împotriva tuturor coronavirusurilor, inclusiv împotriva unui virus care va apărea în viitor. Şi ar trebui să funcţioneze şi împotriva răcelii comune care este cauzată de un coronavirus. Cercetătorii preconizează că orice medicament dezvoltat în urma descoperirii de către echipa sa a buzunarului coronavirusului ar face parte dintr-un cocktail de tratamente luat de pacienţi la începutul evoluţiei bolii.

Opinia Cititorului ( 45 )

  1. Nu e vorba de nicio "conspirativita", doar că așa cum bănuiam, băieții nu se lasă.

    Terenul a fost arat pentru o nouă plandemie. 

    Adenom Prostamol ăla de la OMS va da startul la o nouă însămânțare cel mai probabil la anul. 

    Rămâne de văzut cu ce scenariu isteroid vor veni să ne surprindă. 

    Se pare că Luc Montagnier a avut dreptate. Zeama vax nu a făcut altceva decât să convingă virusul să se "salveze" prin noi tulpini și rămurele. 

    Ursula von der Pfizer e pregătită să ne inunde din nou hambarele cu zeama sigură și eficientă.

    Să vedem câți dintre noi vor mai întinde benevol brațele vânjoase pentru înțepare. 

    1. Vor intinde bratele vanjoase pentru intepare spunand zambind catre videocamera: "Nu doare".

      Oricum.se salva fiindca asa este natura acestor virusuri,sunt instabile,nici nu trebuia vaccin, au incercat si ei marea cu degetul pe spinarea oamenilor!Unii de dragul cercetarilor,altii de dragul banilor...Au vazut ca acest vaccin nu are,,succes,,la public si tot enerveaza oamenii cu el.

    Din toamna iar ne chinuie iar cu vaccinare !!!

    Nu va fi obligatorie,dar va fi musai sa o faci,altfel stai in casa ca si ursu in vizuina.Cum te prind pe afara,directia spital.

    1. Dar NUMAI daca Zelenski va fi nevoit sa faca pace,

      altfel nici nu se pune problema sa fie pandemie,

      chiar suntem luati de prosti  

    Nu este vorba ca vaccinul se intoarce. Eficienta vaccinurilor facute cu XBB.1.5 impotriva variantelor noi este indoielnica, in cel mai bun caz.

    Dar se intoarce Covidul, care de fapt nu a plecat niciodata. Decesele in exces sunt peste tot in lume din cauza infectarii cu Covid. Sechelele (denumite covid lung) afecteaza chiar si 20% dintre infectati. Sistemele circulator si cardiac sunt deteriorate semnificativ si avem o explozie de AVC-uri si infarcturi. Bolile renale sunt des intalnite. De la COVID. 

    1. De ce zici ca nu e vorba ca vaccinul se intoarce, de vreme ce vaccinul se intoarce?

      Nu e vorba despre ce e vorba?! 

      Mai e și varianta a doua, "siguranța și eficacitatea" vaxului prin efecte adverse, cum ar miocardita.

      Vinovatul nu va fi identificat oficial niciodată. 

      "Prinde orbul, scoate-i ochii " 

      Dacă băieții vor continua cu experimentul medical și social gen isterie, panică și lock-down din episodul pilot al filmului Marea plandemie, pericolul de revoltă e mare, inclusiv a celor înțepați din convingere.

      Mulți dintre ei s-au lămurit ce și cum. 

      Nu e nici un pericol de revolta. Toti viseaza revolte, prin Ucraina, prin Rusia, prin Coreea de Nord, prin China, SUA.

      Revolta e o floare rara, cultivata si intretinuta de "specialisti sociali", nu o buruiana care apare oriunde, oricand. 

      Stapanii nu au nici un interes sa creeze revolte de cele mai multe, ei doresc doar stabilitate pentru exploatarea ordonata a gloatelor. 

      Ce se urmareste cu mascarada covidiana este formarea unui paravan de zgomot care sa distraga atentia, sa mentina opinia publica ocupata, divizand'o, antagonizand'o in timp ce stapanii fac bani si se ocupa de inarmare si altele.

      Presupunand prin absurd ca ar fi vreo revolta pe undeva, candva, ea va fi spulberata de armata imediat. 

      Vor fi și posibil să scape de sub control, indiferent de scenariile apocaliptice care se vor prezenta pentru justificarea unor măsuri dure antiplandemice.

      Ulciorul nu merge de multe ori la apă.  

      Să sperăm ca în cazul în care Adenom Prostamol de la OMS va decreta încă o dată sezonul plandemic deschis, autoritățile naționale nu vor întinde prea mult coarda. Pericol de rupere.

      Spre exemplu, ce s-a întâmplat în Canada cu revolta camionagiilor și marile manifestații din Occident antilock-down, dar și împotriva înțeparii forțate, ar părea o copilărie. 

      Ce e aia "autoritati nationale"? Vechilii locali?Common man

      Am zis să sperăm.

      Oricum, se dorește ca OMS să fie tartorul care decide tot. Sponsorii lui se cunosc, în frunte cu Kill Gates.

      Totul se cam leagă. Sună conspirationist:) , dar cam asta e. 

    Din cate vad, treaba e cam asa, ori iti iei riscul cu un vaccin insuficient testat, ori iti iei riscul cu covid ul. Naspa in ambele cazuri. Am avut covid, si vreo 3 zile m-am simtit ca si cum dintr0un moment in altul as putea sa mor. culmea, mi-am revenit cand citind ca cei cu diabet sunt mai expusi, am inceput sa nu mai mananc carbohidrati. deja dupa o zi sau 2 s-au ameliorat simptomele. asta poate mai ajuta pe cineva.

    iar apoi am facut vaccinul, si la prima injectie am avut vreo 5 zile de reactii adverse. furnicaturi, si tot felul de dureri cam ca la covid. apoi mi-a trecut brusc. ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. la a doua tura nimic, m-am simtit normal. poate si-a facut deja efectul din prima sau habar n-am.

    dupa cate vad e nasol cu ambele variante, doar ca de la vaccin n-a murit nimeni. de la covid au murit destui, inclusiv bunica lu nevasta lu frate-mio. omul zice bei nu-mi fac eu vaccin cu mana mea, sa am poate reactii adeverse, pe cand covid nu-i sigur ca voi lua. si dc iau poate nu fac grav. si dc fac grav poate tot scap.doar ca asa au gandit toti mortii. nu fac recalama la vaccin, doar ma gandesc si io ce fac la toamna. 

    1. o sa iau vitamina c plus zinc zilnic si bye

      si tineti minte, am citit ca virusul are nevoie de zahar pt a se fixa cu acele spike uri de plaman sau unde se mai fixeaza. de aceea se pare ca diabeticii fac forme mai grave de covid(au mai mult zahar in sange). deci dc il luati covid ul, infometati-l(fara carbohidrati, vitamina c zinc si vitamina d). dar normal, vaccinul e sfant.

      Asa e n-a murit oficial nimeni de la vaccin si nici nu o sa moara!avem insa o mortalitate in exces,dupa ce a inceput vaccinarea,mortalitate pe care autoritatile nu vor sa o lamureasca.La prima vedere e vorba de long covid,doar ca aceasta mortalitate e mai mare exact in tarile cel mai vaccinate.acum fiecare e liber sa creada ce doreste.oricum,sper ca toata lumea sa fie ok,vaccinata sau nu.

      Pentru comentatorul 5.

      Stire BBC iun 2022: 

      "A woman whose partner died after having an AstraZeneca jab has become the first person to REC EIVE compensation over a Covid vaccine death. 

      Vikki Spit's former rock singer fiancé Zion, 48, of Alston, Cumbria, fell ill eight days after he had his injection and died in May 2021. 

      She was awarded the maximum settlement of £120,000 but said it was not enough." 

       

      "Prima persoana care a murit dupa vaccinul anti-covid si care a primit 120 000 lire compensatii"... ma rog, logodnica decedatului a primit suma. 

      Mai corect spus decat "nu a murit nimeni de la vaccin" este sa spui "mor mai multi de la infectie decat de la vaccin". 

    vaccinul nu a folosit la nimic decat la moarte subita in crestere , miocardite si alte inflamatii si boli autoimune

    1. Aceasta afirmatie este total incorecta si lipsita de fundamente stiintifice.

      Meritul vaccinului este ca a introdus o anume toleranta in organismul vaccinatului la toxina numita "proteina spike" in cazul infectarilor post-vaccinare. Nu, nu a produs imunitate decat o perioada foarte scurta de timp, de putine luni, cam 3-4. Si a redus astfel decesele cauzate de furtuna de citokine (situatie in care sistemul imunitar practic omora gazda, nu virusul). Astfel, decesele in perioada acuta, de 20-30 de zile de la infectare, au scazut mult, chiar si cu 70%. 

      Insa, ce trebuie sa stii este ca majoritatea deceselor Covid se produc dupa prima luna de la infectare, in perioada de sechele. Vaccinul nu ajuta si nu reduce aproape deloc riscul sechelelor post-infectie. AVC, infarct, miocardite... toate aceste minunatii sunt cauzate de infectia Covid, de minunata proteina spike. 

      Insa ce trebuie sa stii este ca propaganda voastra nu inlocuieste statistica care indica numar de decese mai ridicat in tarile cu grad mare de vaccinare . infectia Covid pe care o ridici la rang de catastrofa are grad de mortalitate ca si o gripa obisnuita , nr de morti a fost umflat din pix . la Covid au fost ingramaditi si cancerosii si cardiaci si altii . lumea s-a desteptat !

      Ce trebuie sa stii este ca sursele tale de informare sunt grav bolnave la cap. Nu este adevarat ca decesele in exces sunt mai ridicate in tarile cu grad mare de vaccinare. Minti ca numarul de bolnavi a fost umflat din pix. Tu, infectat de cel putin 3-4 ori, ai face mai bine sa mergi urgent la doctor si sa iti faci analize complete, ecografie cardiaca, dopler vase de sange, d-dimeri, renale (creatinina)... hai, salveaza-ti viata cat mai poti

      In October and November 2021, while some EU Member States (Romania, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Czechia, Hungary, Slovakia, Poland, Latvia and Lithuania) recorded excess mortality rates higher than 40 % (with Romania reaching 111.2 % in October), some others recorded rates below 20.0 %,o rwere even approaching a zero-excess rate

      In aceste cifre reci, romanii nevaccinati la fel ca si bulgarii, bine... nevaccinati si nepasatori fata de Covid, nestiutori, sosoci care credeau ca virusul nu exista.... au umplut cimitirele.... 

      Decese in exces in Romania in 2023, ian - iun, in % fata de media 2016-2019.

       

      -7,9 -10,6 -9,7 -6,9 -4,5 -17,3 

       

      Stii ce tari stau mai bine ca Romania. Lituania si Letonia. Tari foarte vaccinate, in care toate legile planuite de PNL si Citu, de concediere fara vaccin, de neintrat in magazine fara vaccin, unele dintre cele mai draconice legi din UE, mai putin Austria.... au fost in efect. 

       

      Letonia: 7,8 -3,6p-13,9 -3,6 -6,0 -1,9 

      Lituania: -1,5 -22,8 -6,7 -7,7 -3,7 -5,0 

       

      Lituanienii au o medie de 165 de doze la 100 de locuitori. Insa gradul de vaccinare si reducerea deceselor in exces nu pare insa sa se aplice si altor tari super-vaccinate. 

       

      Acum, dincolo de aceste cifre, interpretarile difera. Tu zici ca gradul de vaccinare. Eu zic ca nu. Nu are o legatura prea mare. Eu merg pe gradul de aglomeratie si urbanizare. Cu cat mai multe malluri, distractii in spatii inchise, cluburi, petreceri, cu atat mai multe infectari si deci decese in exces. 

      Tarile baltice, ca si Romania, sunt tari mai ruralizate, cu distanta mai mare intre oameni. Care daca beau, beau la birt in sat, in aer liber. Nu se inghesuie in cluburi neaerisite ca orasenii. 

      Prostul nu stie ca este prost , daca ai sti asta nu ai spune la cineva care este infectat de 3-4 ori dar nu stie ca-i infectat de bolnav ce este , du-te tu urgent la doctor , la psihiatrie .

      Mergi tu prin cimitire si aprinde niste lumari. Hai sa iti spun eu tie, si dacilor tai, care este statistica oficiala a deceselor in Romania.

       

      In exces fata de 2016-2019, in 2021 ian pana in apr 2022 au murit peste 86000 de romani. In exces.... cel mai probabil din cauza de Covid, chiar daca nu au fost etichetati ca decese Covid. Chiar si bolnavii asimptomatici pot dezvolta miocardite, cheaguri de sange sau rupturi de vase de sange din cauza Covid. 

       

      Din cauza acestui macel, mai mare decat razboiul din Ucraina, incepand cu ian 2023 pana in iun 2023, mor mai putini romani decat media 2016-2019, dar asta nu inseamna ca este din cauza ca nu s-au vaccinat. Se numeste efect de recolta. Moartea a recoltat atat de multe suflete in 2021-2022 incat pe termen scurt mor mai putini decat in anii trecuti. 

      In perioada ian 2023- iun 2023 au murit mai putini romani... -12 000 de decese in exces..... Compara asta cu 86 000 de romani morti in anii 2021-2022 din cauza Covid. 

      pricepi greu , tipic la analfabetii functional , aia 86ooo , ” macelul ” sint oameni care au avut fel de fel de boli si au murit fara nici o legatura cu covidul . probabil ai lucrat la c.a.p, in agricultura ca vorbesti de recolte . procentul mortilor fara alte boli , este similar unei gripe sezoniere .

      Sunt decese in exces. Nu acuza pe cineva de analfabetism functional, daca tu nu pricepi un text scris. Decesele in plus fata de anii pre-pandemici. Si in anii pre-pandemici mureau oameni de cancere, de inima, de rinichi, de cap sau de alte boli. In perioada sus-mentionata, au murit in plus fata de alti ani, inca 86 000 de oameni. Da, au murit din cauze cardiace (morti subite cauzate de infectarea cu SARS-CoV-2, au murit de cancere provocate de virus, au murit din cauze renale, AVC, etc.... multe cadouri cauzate de SARS-CoV-2).

      Diferit la SARS-CoV-2 fata de gripa sezoniera este ca afecteaza alte organe importante ale organismului mult mai intens. In fapt, ca rautate, SARS-CoV-2 se aseamana mai mult cu virusul Epstein-Barr, nu cu gripa obisnuita. 

      PS. Pentru cultura ta generala, termenul de "recolta" este un termen tehnic, statistic.

      "June 14, 2023 - After some periods with excess mortality, however, there has also been observed a decrease in overall mortality during the subsequent weeks. Such short-term forward shift in mortality rate is also referred to as harvesting effect." 

      te zbati inutil ,Soros a plecat in Asia , ai sanse mici sa mai primesti ceva .sa vii acum cand au fost devoalate toate minciunile planificate pentru acest circ numit pandemie , se numeste tupeu . Italia a fost prima care a pus botul la goloneala dar si prima care s-a trezit si a scos din statistica lor mortii cu alte boli si a ramas mai nimic . cea mai tare a fost madonna in 20 cand la un control medical de rutina i s-a spus ca a avut covid . really ? a raspuns ea .nici acum nu cred ca ai inteles !

      Ai dreptate. Nici acum nu ai inteles. O sa mori mai devreme decat ti-era sorocul. Nici macar stiinta de baza nu se lipeste de tine.

      Te zbati degeaba cu argumente foarte bune, aici sunt doar sosoci needucati care cauta sa-si justifice parerile biased anti-vaccin. Ei sunt fani mizeria asta de virus artificial de laborator, care e mult mai parsiv decat pare si poate lasa sechele si la oameni sanatosi (nu toti evident). Cunosc din nefericire destule cazuri cu sechele dupa covid, oameni relativ tineri (pana in 50 de ani) si sanatosi.

    Cine nu a inteles inca ce decizie sa ia pana acum , dupa atata noian de informatii cu privire la urmarile vaccinului covid, inseamna ca nici nu va intelege.

    Orice efort in aceasta directie e superfluu. Nu are sens.  

    Cei destinati sa traiasca vor trai.  

    Cei destinati sa moara vor muri.  

    In urma algerilor lor. 

    E o abordare darwinista care separa prostii de inteligenti.  

    Multa sanatate va doresc,  

    Al dvs niciodata vaccinat covid,  

    Ban.Cher.Vali 

    1. si aveti grija ca niste golani internationali pregatesc prin intermediul slugilor platite din zona nationala o supriza urata de Craciun 2023 !

      nu lupti, nu iti meriti Craciunul!  

      Ban.Cher.Vali 

      resemnez:

      Al dvs niciodata vaccinat covid, dar vaccinat cu toate vaccinurile comune (copilarie si adolescenta, dar nu antigripale), ... si fiind complet sanatos! Tun, de-a dreptul! :)  

      Ban.Cher.Vali  

      Dă niște detalii despre Crăciun. Care e treaba?

      Sa stii ca vaccinul tetra antigripal este, ca si produs medical, unul dintre cele mai sigure vaccinuri. Are un efect stimulator asupra sistemului imunitar. Dar nici nu prea protejeaza impotriva gripei pentru ca are un efect destul de scurt. In general, sunt mult mai multe avantaje decat dezavantaje in cazul lui.

      nu cred ca sint asa prosti , sint ultimii bani de propaganda ramasi dupa plecarea lui Soros in Asia .

      vaccinul antigripal apare la un an dupa aparitia virusului care nu mai seamana cu cel pentru care a fost facut vaccinul initial , beheee !

      "tetra" stii ce inseamna? Ca sunt patru tulpini in acel vaccin, crescute in oua si apoi impachetate in injectie. Si sunt patru alese dintre cele cu mai mare raspandire geografica in zona pentru care se construieste vaccinul.

      impacheteaza-ti ce a mai ramas in cap si arunca la gunoi .

      Virusul SARS-CoV-2 se retrage in testicule si produce impotenta.

      The replication of SARS-CoV-2 in testosterone-producing Leydig cells might disrupt testosterone production. Indeed, a recent study confirmed that patients with COVID-19 suffered hypogonadotropic hypogonadism as the disease the progressed, implying that the secretory function of Leydig cells might be impaired by the novel coronavirus.17 Testosterone is essential to preserve male fertility and to support Sertoli cell maturation and the development of Leydig cells 

      l-a tine s-a retras in cap

      Se poate retrage si in cap. La tine a facut asta deja si a produs fuzionarea neuronilon, declansarea prematura a bolilor neurologice, Alzheimer, dementa si alte bucurii.

       

      Summary: Researchers discovered viruses, including COVID-19, can induce the fusion of brain cells, resulting in malfunctions that contribute to chronic neurological symptoms. The study sheds light on how viruses alter the function of the nervous system. The findings provide a potential explanation for persistent neurological effects experienced by individuals after a viral infection, such as those seen in “long COVID” cases. 

      Key Facts: 

      SARS-CoV-2 infection leads to the fusion of neurons, a previously unseen phenomenon, affecting their firing patterns and overall function.

      The research suggests that cell fusion caused by viruses, including HIV, rabies, measles, and Zika virus, could be a major contributor to neurological diseases and clinical symptoms. 

      Daca habar nu ai de medicina,taci!Se vede treaba ca vorbesti doar sa te afli in treaba.Te-ai gandit ca pe aici isi exprima opinia si oameni care se pricep si au experienta in domeniu si nu doar asa pentru a se baga in seama?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb