VALERIU STERIU: PSD a transmis Pactul pentru bunăstare partidelor parlamentare

M.I.
Politică / 13 septembrie 2019

Valeriu Steriu (Sursa foto: Facebook)

Valeriu Steriu (Sursa foto: Facebook)

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat, vineri, că Pactul naţional pentru bunăstarea românilor, propus de preşedintele social-democraţilor, Viorica Dăncilă, a fost transmis către toate partidele parlamentare şi grupului minorităţilor de la Camera Deputaţilor, pe care le-a invitat să semneze acest document.

"În urmă cu câteva minute, PSD a transmis conţinutul acestui acord către toate partidele şi formaţiunile parlamentare, pe care le invităm să analizeze şi să semneze propunerea noastră. Am trimis, de asemenea, acest text spre informare şi către partenerii sociali, sindicate şi patronate", a spus Steriu într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al PSD, infomeză Agerpres.

El a prezentat documentul, care este adresat PNL, USR, ALDE, Pro România, UDMR, PMP şi grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

"Luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetăţenii români pentru a le reprezenta interesele, ne angajăm în faţa acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmăreşte realizarea pe termen lung a consensului politic privind menţinerea în vigoare a unui set de măsuri esenţiale pentru creşterea nivelului de trai în România. Ne angajăm în faţa cetăţenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziţie. (...) Cu privire la pensiile românilor, ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1.775 lei, creşterea nivelului indemnizaţiei minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 şi recalcularea pensiilor. Cu privire la salariile românilor, ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 şi 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educaţie de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană, acordarea de sporuri, prime şi bonusuri", se arată în textul propus de preşedintele PSD.

Pactul mai prevede, cu privire la susţinerea facilităţilor pentru IMM-uri, ca partidele să se angajeze să nu susţină modificarea sau amânarea aplicării articolelor din Codul fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de un milion de euro.

"Cu privire la sistemul de impozitare ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul fiscal

care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi independente. Cu privire la antreprenorii debutanţi, ne angajăm să continuăm aplicarea anuală a Programului Start-Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante. Modificări asupra actelor normative menţionate pot fi iniţiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătăţirii sau acordării de facilităţi suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor şi angajamentele luate în faţa acestora", se mai arată în document.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb