Vandalism pe banii noştri

M-am mirat când am văzut-o prima dată. Însă când am revăzut-o peste câteva ore, am rămas uluit. Biata fată nu se mişcase de acolo. Stătea la un colţ de stradă din Gdansk, cu un anunţ prins pe un băţ. Făcea reclamă unui prânz ieftin la restaurantul de după colţ. 12 zloţi (nici 3 euro) - nu am idee ce puteau să îţi pună în farfurie.

Imaginea era degradantă. M-am simţit prost ca om să o văd pe amărâta aceea înţepenită o jumătate de zi la colţul străzii. Şi m-am întrebat ce se întâmplă.

Ocazie cu care am constatat că ea este parte a unui fenomen masiv. Pentru a înţelege despre ce este vorba, trebuie mai întâi să vizualizăm scena. Centrul Gdansk-ului actual este, de fapt, oraşul istoric Danzig. Cândva un bogat oraş hanseatic, Danzigul a fost făcut praf în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost reconstruit prin anii '50-'60. Cu rezultate mixte, trebuie spus. Însă chiar şi aşa, este un loc uimitor. Strada centrală, macaraua medievală, primăria şi biserica Sfânta Maria atrag, pe bună dreptate, numeroşi vizitatori.

Necazul este că mulţimea aceasta de oaspeţi este o ocazie pentru mulţi alţii, lipsiţi de orice simţ al decenţei, să facă un ban rapid. Iată un exemplu. Stăteam la o terasă când am observat... câteva solniţe umblând pe stradă. Aţi citit bine. Erau câţiva tineri îmbrăcaţi în chip de solniţe. Trimişi de o firmă să facă reclamă. (Suspectez că efectul era invers. Eu unul nu voi mai cumpăra de la firma respectivă). Solniţele umane - roşii, albe şi verzi - dansau pe o muzică stupidă, printre clădirile istorice.

Întrebare: este normal? Eu cred că nu. Danzingul este, de fapt, un muzeu în aer liber. Un om normal merge acolo pentru a admira arhitectura. Pentru a înţelege ceva. Pentru a reflecta. Pentru a se reculege.

Imaginaţi-vă că sunteţi într-un muzeu. Unde doriţi. La Prado în Madrid, să spunem, admirând Las Meninas, celebra pictură a lui Velasquez. Şi deodată prin faţă vă trec cinci iepuraşi coloraţi, din burete, dansând pe ritm de rap. Iar aerul miroase a kebab. Vă uitaţi în jur şi vedeţi, în galerie, vânzători de şepci şi panouri cu reclame la băuturi răcoritoare. Aţi fi, desigur, revoltaţi.

Din fericire, la Prado cu totul alta este atmosfera. Însă centrele istorice ale oraşelor europene sunt tratate exact în maniera descrisă. Avem de-a face, efectiv, cu un gest de vandalism cultural.

Observaţi că nici nu am amintit, până acum, de situaţia din România. Aici degradarea este maximă. Dez­interesul, chiar dispreţul, pentru cultură şi pentru istorie a devenit politică oficială. Recent, am văzut un clasament al celor mai nerecomandate locuri din lume pentru vizitatori. În acest clasament al ruşinii era şi castelul Bran. Clădirea este frumoasă, spuneau autorii articolului, însă kitsch-ul din jur este inimaginabil. Sute de terase care vând mărfuri demenţiale, de la mititei la brelocuri cu chipul Elenei Ceauşescu. (Apropos, îmi poate spune cineva numele minis­trului Turismului din acest "guvern" care are, cronic, probleme cu gramatica?).

Europa este pe cale să piardă o avuţie cu totul aparte. Aproape că nu mai găseşti un loc care să nu fie sluţit. Mănăstiri, monumente, străzi, amfitea­tre: nimic nu mai este sfânt. Orice respect s-a evaporat. Orice simţ al ocaziei s-a dus.

Acum câteva săptămâni, în centrul oraşului Zamosc. Acesta are o istorie foarte interesantă. A fost gândit la sfărşitul secolului XVI, de cancelarul Poloniei, ca un oraş ideal, un fel de utopie urbană. Are o piaţă renascentis­tă splendidă, proiectată de arhitecţi italieni. Credeţi că am văzut mare lucru? În ziua respectivă era târg în piaţă. Cozonaci, genţi din plastic, de toate pentru toţi. Tarabele şi scena imensă (montată pentru un spectacol) blocau priveliştea către faţade.

La fel la Cracovia, unde una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa era ocupată cu o scenă unde se chinuiau nişte adolescenţi întârziaţi. Într-un alt colţ al pieţei era un stand... de motocros. Montaseră două ecrane electronice uriaşe care făceau imposibilă contemplarea a jumătate dintre minunile din jur.

Ce ar fi de făcut? Mi se va spune că, în fond, acelea sunt spaţii publice. Dar tocmai asta e problema. Publicul chel­tuieşte enorm de mulţi bani pentru întreţinerea acestor spaţii. Aşa că ele trebuie tratate ca atare.

Vandalismul cultural trebuie să înceteze. Centrele istorice, bisericile, monumentele - toate acestea sunt locuri ale memoriei. Regulile trebuie să fie aceleaşi ca acelea din spaţiile închise, din muzeele propriu-zise.

Pentru tot acest techno-fest de prost gust, pentru chioşcurile care vând junk-food în fortificaţiile medievale, sunt direct responsabili politicienii. Lipsiţi de educaţie şi de maniere, lor li se pare normal întregul spectacol. Cu o mână iau bani din buzunarul nostru, "pentru renovarea Centrului istoric". Şi în secunda doi, dau aprobări pentru berării care ocupă trotuarele şi pentru festivaluri de "fotbal de stradă". Totul este gândit să îmbogăţească câţiva şmecheri cărora, se vede treaba, şcoala nu le-a plăcut.