Vara americană

Ca în fiecare an electoral după 1992 dar pentru ultima dată, cel puţin pentru o vreme, în ce priveşte prezidenţialele, alegerile româneşti se vor desfăşura în paralel cu cele americane. Dacă în 1992 alegerile parlamentare şi prezidenţiale româneşti aveau loc înaintea celor americane (27 septembrie, respectiv 11 octombrie pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale româneşti, faţă de 3 noiembrie în SUA), din 1996 situaţia se schimbă: alegerile americane anticipau, fie şi doar ca moment al desfăşurării, dacă nu ca tendinţă, alegerile româneşti (în 1996 alegerile americane aveau loc pe 5 noiembrie, faţă de 17 noiembrie în România, iar în 2000 americanii votau pe 7 noiembrie, pe cînd românii participau la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe 10 decembrie). Cum şi în 2004 alegerile americane vor avea loc mai devreme decît în România, pe 2 noiembrie, faţă de 28 noiembrie, respectiv 12 decembrie în cazul (foarte probabil) al unui al doilea tur, efectul primelor asupra celor din România nu poate fi neglijat.

Altfel decît în celelalte trei consultări electorale alegerile americane din acest an vor influenţa alegerile româneşti. În 1992 comportamentul electoral al românilor nu era influenţat nici măcar tangenţial de temele campaniei electorale americane. Primul război din Irak fusese mai degrabă un fapt divers, iar victoria lui Bill Clinton a trecut aproape neobservată. În 1996 alegerile prezidenţiale americane nu aduceau o surpriză, realegerea lui Bill Clinton era anticipată, iar interesul românilor era concentrat asupra temelor de politică internă. Dacă în 1992 şi 1996 principalii candidaţi ce se confruntau la prezidenţiale erau Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, destructurarea Convenţiei Democrate şi retragerea celui de al doilea din cursa prezidenţială au transformat tabloul politic românesc. Suspansul artificial creat de clasarea lui Corneliu Vadim Tudor pe locul al doilea la primul tur pe 26 noiembrie 2000 nu schimba şansele lui Ion Iliescu. Pe de altă parte controversatele alegeri din Florida din noiembrie 2000, stat în care Jeb Bush, fratele lui George Bush jr., era guvernator, au demitizat alegerile americane, scandalul contestării şi renumărătorii voturilor trecînd pe planul al doilea schimbarea radială de viziune ce se producea la Washington. În 2004 noul electorat, ce s-a manifestat deja la alegerile locale, mai informat, mai atent, va urmări contextul electoral american. Acţiunea militară din Irak şi implicaţiile sale asupra politici mondiale - inclusiv asupra României - au dat alegerilor prezidenţiale americane un dramatism fără precedent. Aventura militară a preşedintelui Bush şi politica sa ultraconservatoare nu pot lăsa indiferent un electorat din ce în ce mai europenizat. Devenită membră a NATO în 2004, România a secondat SUA în aventura irakiană, iar consecinţele acestei implicări nu pot fi încă evaluate. Pariul oficialilor români, mai ales al lui Adrian Năstase, pe George Bush este un risc asumat. Dacă actualul preşedinte american va cîştiga alegerile, aşa cum par a crede consultanţii lui Năstase, atunci impactul acestei victorii se va resimţi şi în România. Dar dacă John Kerry va fi învingător, politica irakiană a guvernului Năstase s-ar putea să devină un impediment.

Mai mult sau mai puţin întîmplător, vara anului 2004 este deja americanizată. De la vizita lui Adrian Năstase în America şi conferinţa de presă din Biroul Oval cu George Bush la alegerile primare din PSD sau la congresul extraordinar al partidului de guvernămînt din 27 august totul pare a indica o viziune americană. Iar în România "american" ar însemna modern şi competitiv. Formaţi în spiritul conflictului est-vest liderii actuali cred, nu din perspectivă valorică, ci dintr-o abordare "realistă" în superioritatea absolută a SUA. Sperînd într-un transfer de simpatie dinspre SUA, considerată de români ca cel mai important aliat, PSD va căuta să profite de temele, dar mai puţin de temerile, americane. Chiar congresul extraordinar se va desfăşura după regulile unei convenţii americane şi va preceda cu doar cîteva zile Convenţia Partidului Republican de la New York dintre 30 august şi 2 septembrie. Prezentate în succesiune cele două evenimente vor fi analizate în paralel, iar presa favorabilă va sublinia paralelismele (continuitate, spre exemplu). Iar după 5 septembrie va începe discuţia despre rezultatele alegerilor interne din PSD.

Deşi par inspirate din alegerile primare americane, alegerile interne nu au dimensiunea competiţională a exemplului american. Alegerile primare americane se desfăşoară mai devreme, între ianuarie şi mai în anul electoral, pe de altă parte la acestea participă alegătorii înscrişi (o caracteristică americană) iar nu membrii de partid. Campania pentru alegerile primare este publică. Ori toate acestea nu se întîmplă la PSD. Campania este controlată de conducerea locală, fiind redusă doar la întîlniri cu membrii partidului. În aceste condiţii liderii cunoscuţi şi recunoscuţi vor avea o prioritate. Spiritul alegerilor primare americane este antibirocratic. Pentru a cenzura birocraţia de partid la alegerile primare pot participa alegătorii, nu doar membrii, iar candidaţii îşi confruntă în public programele. Astfel publicul este pregătit, temele de campanie sunt experimentate din vreme. Pe de altă parte, cotele prevăzute pentru reprezentarea femeilor şi tinerilor nu pot fi respectate în condiţiile unui vot necontingentat, iar votul electronic, mai mult decît transparenţa, urmăreşte să sugereze modernitatea, un alt atribut asociat Americii de imaginarul colectiv al românilor.

Vara americană a politicii româneşti este încă o imitaţie, o operaţiune cosmetică, un experiment de imagine. Toamna va fi însă mai europeană, odată cu publicarea raportului de ţară al Comisiei europene. Iar tradiţional în România toamna se numără bobocii.