VARUJAN PAMBUCCIAN: "Ar trebui să conteze problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă"

G.B
Politică / 14 octombrie 2021

"Ar trebui să conteze problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă"

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, ieri, că speră să se ajungă la o soluţie fericită în urma negocierilor pentru formarea noului Cabinet, argumentând că ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale decât persoanele sau grupările, potrivit Agerpres.

El a calificat discuţia avută cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, ca fiind una echilibrată, necesară.

"A fost o iteraţie necesară, şi e normală, că, până la urmă, toate lucrurile se fac prin iteraţii. Sigur că s-a discutat şi despre trecut, ceea ce după părerea mea este absolut secundar, pentru că acum ce contează este viitorul şi mai ales ceea ce contează este viitorul imediat. Eu am insistat asupra necesităţii urgente de a aborda problemele reale, adică criza energetică, criza alimentară, care se prefigurează şi creşterea inflaţiei şi că, în condiţiile astea, toate lucrurile care ţin de trecut, de neînţelegeri, de tot felul de poziţii foarte colţuroase şi de chestiuni care sunt legate de persoane, pălesc. Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm. Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru", a explicat deputatul minorităţilor naţionale.

În opinia acestuia, există mai multe opţiuni, una fiind refacerea coaliţiei de guvernare.

"Dar reconstruirea ei, de fapt, dar ăsta este un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil. Şi asta nu are cum să se întâmple într-o singură iteraţie", a punctat Pambuccian.

El a adăugat că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, cu sprijin în Parlament.

"Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament - un sprijin predictibil şi pe termen lung", a argumentat Varujan Pambuccian.

Liderul minorităţilor naţionale din Parlament a precizat că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge în final "la o soluţie fericită".

"Eu cred că noi o să avem întotdeauna o atitudine de echilibru şi de construcţii, indiferent despre ce vorbim. Şi cred că asta ar trebui să fie tot timpul, adică ar trebui să conteze mult mai puţin persoanele, mult mai puţin grupările şi mult mai mult problemele reale, din lumea reală. Şi sper să ajungem, prin iteraţii succesive, la o soluţie fericită. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lucrurile în cazul în care nu am ajunge la o asemenea soluţie, pentru că sunt un optimist incurabil", a concluzionat parlamentarul.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De 31 de ani aceleasi figuri, saracul Ceausescu in 25 ani cat a stat la putere a construit o tara, in schimb astea conduc tara de 31 de ani, chipurile prin rotatie si au distrus-o, au indatorat-o, ne-au vandut cu totul, dar rezista in continuare. Aceleasi figuri obosite si pline de dispret la adresa poporului. Acum vom da tot salariul pe facturile de la energie si la gaze sau vom sta la lumanare si vom ingheta in case de frig. Asta ne-a adus UE coruptie, hotie, indatorare si un trai cat mai prost.

    1. La un semn deschisa-i calea si seapropie de cort,un batran,urat si gras,care seamana cu-n MORT.Este unul dinre CIOCLII,care au vandut aceasta TARA pe nimica la EXPORT.Astia vor sa ne conduca care par a fi ei MORTI,insa prin PROSTIE CRASA duc Romanii la MORMANT.!

    Pambuccian, RUSINEA din Parlamentul ROMANIEI !!!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb