VASILE ŞTEFĂNESCU (COTAR): Platformele de ride-sharing nu fac nicio investiţie în maşini

I.M.A.
Companii / 18 iunie 2019

Vasile Ştefănescu (Sursă foto: Twitter)

Vasile Ştefănescu (Sursă foto: Twitter)

Platformele de ride-sharing nu au nicio investiţie în maşini, toate investiţiile în maşini le fac proştii, tot proştii le aduc banii, iar platformele îşi iau comisionul lor de 25% şi îl scot din ţară, a declarat astăzi pentru Agerpres preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, în timpul mitingului de protest al taximetriştilor organizat în faţa Ministerului de Finanţe.

Câteva sute de taximetrişti au participat la protestul organizat de COTAR faţă de intenţia Guvernului de a emite o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea activităţii platformelor de ride-sharing. Transportatorii autorizaţi sunt nemulţumiţi de criteriile permisive acordate şoferilor platformelor în cadrul proiectului de ordonanţă, scrie Agerpres.

"Vedem şi noi că în Europa peste tot îi dă afară, dacă nu fac fiscalizarea. Noi (Guvernul României, n.red.) în schimb le spunem că poate să vină o entitate nerezidentă în România, să îşi deschidă această afacere, mă refer la platforme, că de fapt aceste platforme nu au nicio investiţie în maşini, investiţiile le fac proştii. Proştii le aduc banii, şi ei îşi iau comisionul lor de 25%. Pai aş vrea să îmi spună şi mie cineva vreo firmă de transport din România care are profit de 25%. Asta e o glumă", a declarat Vasile Ştefănescu.

Preşedintele COTAR a enumerat nemulţumirile transportatorilor autorizaţi faţă de proiectul de ordonanţă a Guvernului cu privire la activitatea platformelor de ride-sharing.

"Am decis să ieşim în stradă în primul rând în urma declaraţiilor miniştrilor implicaţi în această ordonanţă de urgenţă, care au spus de la bun început că nu vor diferenţe şi discriminări între activitatea noastră legalizată de taxi şi această ordonanţă de transport aşa-zis alternativ, când de fapt este tot o taximetrie, cu altă denumire. Şi am văzut foarte clar că sunt discriminări şi sunt separatisme de la cer la pământ. Concret, în primul rând (proiectul ordonanţei de urgenţă privind ride-sharing permite, n.red.) maşini de 15 ani, deci s-a dus naiba cu siguranţa cetăţeanului în trafic sau cu mediul, că este Bucureştiul sau marile oraşe din ţară - sunt cele mai poluate, din contră, ne ducem cu maşina până la 15 ani pentru transportul de persoane. A doua: se merge în continuare pe această platformă pentru încasat bani online - coeficientul de 25% care se va duce în continuare în conturile din străinătate pentru aceste entităţi, nu ştim cum vor face metrologia la această aplicaţie prin GPS, cum vor face tariful, care e metoda de calcul la aceste platforme, pe când în partea cealaltă (la transportatorii autorizaţi, n.red.) este o fişă de fundamentare afişată pe site-ul ANRSC", a declarat Vasile Ştefănescu, conform Agerpres.

Acesta s-a declarat nemulţumit şi faţă de permisivitatea autorităţilor faţă de şoferii platformelor de ride-sharing, susţinând că proiectul de ordonanţă care reglementează platformele de ride-sharing introduce aceeaşi activitate, dar cu alte reguli, deşi "nicăieri în lume nu există aşa ceva".

"Vedem în continuare că la articolul 36 Guvernul recunoşte că de fapt aceste entităţi au fraudat şi au făcut venituri ilicite timp de 4 ani, pentru că Guvernul le-a dat voie. Guvernul spune prin acest articol că cei care sunt prinşi în această activitate - ilegală spunem noi - mai au termen încă 60 de zile pentru intrarea în legalitate a acestei ordonanţe. Păi nu înţelegem cum: adică cel care a fraudat statul timp de 4 ani de zile, îl mai laşi 60 de zile - hoţul strigă hoţul! - îl mai laşi 60 de zile până se dă amnistie şi graţiere? Nu mai înţelegem nimic, ne chinuim să înţelegem, credeţi-mă ce vă spun. N-am venit aici să zicem să nu mai dea ordonanţa, dar cel puţin să facă aceleaşi criterii. Adică nu e normal pentru unii să faci paradis fiscal în România, şi aşa, vrei-nu vrei, după 8-10 ore de muncă te duci şi îţi iei maşina şi faci transport de persoane, şi pentru alţii super controlaţi, super fiscalizaţi. Mai bine ia legea 38 pe care o avem pe taximetrie, trece-o în partea asta, şterge taximetria, trece VTS, şi avem legi identice, ca să avem cel puţin condiţii nediscriminatorii, concurenţă loială. Bineînţeles că ordonanţa favorizează aceste platforme. (...) Adică introducem aceeaşi activitate dar cu alte reguli? Nicăieri în lume nu există aşa ceva!", a afirmat preşedintele COTAR.

Preşedintele COTAR a adăugat că proiectul de ordonanţă al Guvernului este susţinut de un lobby puternic realizat de platformele de ride-sharing, scrie Agerpres.

"Chiar din preambulul ordonanţei se spune că s-a venit cu inovaţii. Păi, noi am venit cu inovaţia asta din 2010, dar ca nişte români proşti am respectat legea şi am ajuns în punctul ăsta. Păi noi avem platforme, aplicaţii din 2010. Dar noi nu ne-am gândit niciodată să eludăm statul, să fraudăm statul, să ne deschidem conturi pe afară să mutăm şi noi 25% din profit. Pe când alţii fac bine-mersi ce vor de 4 ani în România, şi mai mult acum, printr-un lobby, s-a ajuns la această ordonanţă. Bun, s-a ajuns, dar să o facă, frate, legal, ca la noi, nu cu jumătate de aplicare a legii. Nu este corect ca noi să rămânem super controlaţi şi super fiscalizaţi, iar Uber şi Bolt şi ceilalţi să se aplice jumătate de măsură", a subliniat Vasile Ştefănescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce aberatii! Nu am mers cu un uber vechi sau imputit, condus de un manelist ce pute a transpiratie, asa cum sunt cea mai mare parte a taximetristilor. Si cum explica asta ca uber a platit impozite la statul roman mai mari dexat toate firmele de taxi luate impreuna? Pe cine crede asta ca prosteste, cand marea majoritate a taximetristilor nu dau bon fiscal? Mafia taximetristilor se teme de un serviciu modern si civilizat, asta e adevarul!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb