Vestiarul în care se schimbă generaţiile

A trecut anul de când Grimberg, nume asociat cu colecţionarea pasională de artă, este şi pe piaţa licitaţiilor. În cazul pieţei de artă, zicerea că primul an e cel mai greu este mult mai adevărată ca în alte părţi. Deşi s-a mutat într-un sediu nou şi a reuşit să-şi menţină activitatea la nivelul elevat de la care a plecat, nu a fost un an extraordinar, nici pentru iniţiativa Grimberg, cum nu a fost nici pentru alţi jucători de pe piaţa românească de artă, aşa cum este ea, în permanentă stare embrionară, dar deja plină de toate malformaţiile şi bolile, inclusiv unele exotice, create aici, la noi, în România. Plus că şi mediul încojurător, economico-social, e destul de nociv, viciat, poluat. Şi mai ales, e ciudat.

La un moment dat, simţeam doar efectele psihologice, sub formă de teamă şi jenă, uşoare amândouă. Apoi am început să ţinem seama tot mai mult de buzunar, unde începuse să se facă loc, fizic, un loc gol ce s-a mutat, între timp, în spirit. În general, criza a făcut ca pe piaţa de artă internaţională valorile să revină cu picioarele pe pământ dar ele, valorile, au rămas aceleaşi, după numele din buletin. Doar că au ajuns la preţuri mai mici, chiar şi cu milioane bune. La noi, însă, criza a lovit şi în ierarhia valorilor, în ceea ce noi insistăm să numim cotă, deşi nimeni nu are aşa ceva pe aici. Altfel spus, unele nume sonore, moştenite aşa dinainte de 1989, au fost îngropate, în sfârşit, iar piaţa a căpătat măcar imaginaţie, dacă nu vigoare. Măcar asta are românul, imaginaţie, dacă vigoarea se reduce semnificativ şi nu mai are timp să construiască temeinic. Astfel, selecţia valorilor se face impulsiv, manelist sau prin imitare. Ce punem în locul celor cumpăraţi pe vremuri, moşteniţi odată cu culoarea acelor timpuri, dar care au dispărut odată cu colecţionarii care i-au promovat, iubit şi cumpărat? Normal, piaţă contemporană.

Din nou tinerii sunt chemaţi să salveze ţara. În 1989, activiştii lăsaţi în şomaj de Revoluţie aplaudau, cu gura şi unşi de lacrimi pe obrazul bucălat, tineretul care şi-a dat viaţa pentru o viaţă nouă. În scurt timp, în aprilie 1990 mai exact, cei care au supravieţuit au ajuns golani, iar cei care le mulţumeau la televizorul liber au chemat minerii să le reintroducă minţile în cap. Tinerii, mai ales cu instrumentele lor IT pătrunzătoare, par a fi provocat o schimbare şi la recentele prezidenţiale. E greu de determinat care este schimbarea, cert este că unii se simt datori să mulţumească iar tinerilor că au salvat naţiunea. Poate că naţiunea ar fi trebuit să se fi săturat să o tot salveze nepoţii, când o ia pe arătură, şi să le aranjeze şi lor un viitor normal. Zicerea cu sângele tânăr se referă la altceva, nu la sacrificii pentru schimbarea între ele a eşaloanelor de politicieni, indiferent de e vorba de un partid unic strâns unit sau de un partid unic repartizat pe mai multe partide de permanentă circulaţie electorală. Se va ajunge în curând ca nicio schimbare să nu se producă fără un ritualic sacrificiu de tânără generaţie. În artă, se dă cu culori.

Grimberg a vândut, în decembrie aniversar, o pictură de Liviu Mihai cu 4.750 de euro. "Anxiety" era evaluată la 1.500-3.000 de euro, dar s-a dus la numitul preţ, la căderea ciocanului. Tânărul artist s-a născut în 1980 la Slatina, a făcut Liceul de artă din Craiova şi Facultatea din Bucureşti. La pictura sa, primul lucru care îţi sare în observaţii este talentul, pur şi simplu te izbeşte cât este de talentat acest flăcău chipeş, cât de bine învârte penelul pe pânză, cu câtă relaxare savantă aşează petele şi umbrele lor de culoare. Are o simeză bine dozată şi dotată, expoziţiile sale şi participările de grup vin exact când trebuie, susţinând o creaţie de tip nou, tip pe care îl descoperim şi îl învăţăm cu toţii, în acelaşi timp. Lucrând după model, Liviu Mihai s-a făcut cunoscut, admirat de domnişoare şi invidiat de domni, cu F-line, un proiect în care a pus pe pânză o serie de vedete ale actualităţii, nume glamouroase ale sticlei de televizor care au şi venit, învăluite în nuri şi reflectoare, la vernisajul de acum doi ani. În aceeaşi vreme, se simt plenar timpii de admiraţie consumaţi în contul miticului Adrian Ghenie, atât ca artă, cât şi ca destin. Altfel spus, ca orice tânăr pictor român ar vrea să i se întâmple ceea ce se petrece cu celebrul clujean, să puncteze în marile temple ale licitaţiilor de artă cu sume ce bagă în sac, cumulaţi, ani întregi de vânzări de pictură, sculptură, mobilier, covoare, sticlă şi porţelan, aur şi bijuterii, cărţi şi diverse. În volutele colorate în relief de pe paleta lui Liviu Mihai citesc un viitor strălucit, cu simeze inspirate şi de răsunet, chiar dacă traversează Pădurea Adormită şi nu se plimbă prin Londra marilor licitaţii sau a târgurilor de renume, unde Liviu Mihai a participat şi a luat şi unul dintre premii.

Casa Grimberg şi-a propus, destul de repede după recentul său demaraj, să aducă în scenă şi arta contemporană, mai ales pe cea capabilă de dinamism şi tinereţe. Este în continuare o formulă riscantă, acest amestec de clasic prăfuit dar cu renume şi contemporan viu şi necunoscut, şi am spus-o mereu de atunci. Când ai de toate, publicul nostru ezitant preferă brandurile, invocă aşa-zisele cote, caută certitudini pe care le găseşti doar în sfaturile unor vechi pricepuţi, atât de vechi încât pagubele devin greu de suportat. E nevoie ca şi cumpărătorii să se schimbe, să vină în scenă şi tinerele concepţii despre dragostea de artă, deschise până la îndrăzneală şi un pic dicolo de ea. Am tot văzut artă contemporană sau de-a dreptul tânără în licitaţiile Grimberg, dar o singură dată preţul de adjudecare a riscat să n-aibă degete la o mână pentru miile de euro. Ba chiar, în general, au stat departe de astfel de preţuri, ce ne apar ca fiind de-a dreptul concupiscente. În februarie, fără vreo legătură cu 1 şi 8 martie, la Grimberg s-a vândut cu 5,5 mii de euro o pictură complexă de Flavia Pitiş, numită greu "Long Term Relationship". Şi a plecat pentru 3 mii de euro un zbor de păsări în cer de ninsoare ca o respirare, numită tot în engleză,"Breath", de parcă apelul la limba conaţionalilor lui Christie şi ai lui Sotheby ar garanta succesul la licitaţie. Este o lucrare de Gabriela Culic, tânără şi puternică pictoriţă, născută într-o zi de 31 decembrie, ziua când se schimbă anul şi, poate, timpurile.