VICEPREŞEDINTE ALDE: "Bruxelles are un Fanar, doar pentru noi"

Ioana Dogaru
Politică / 5 decembrie 2015

Cătălin Benciu, vicepreşedinte ALDE, susţine într-un comunicat de presă că deşi ţara noastră a ratat de puţin o cifră rotundă, "în sfârşit, după lupte seculare, purtate cu eroism, sărbătorim 304 ani de la sosirea primilor tehnocraţi pe acest tărâm".

Cătălin Benciu a declarat: "Pentru că nu ne puteam conduce singuri, ca şi acum, sau pentru că o făceam greşit, în interesul poporului nostru, lucru inacceptabil pentru marile puteri, ne-au fost trimişi conducători profesionişti, crescuţi în ţări născătoare de ora exactă. Mai exact în cartiere, cum ar fi celebrul Fanar".

Vicepreşedintele ALDE a adăugat: "Fanarioţii au fost, deci, primul "guvern tehnocrat" de pe aceste meleaguri. Au stat 110 ani, timp în care "s-au luptat" cu corupţia şi cu nepotismul, care ucideau şi pe vremea aia. Au pierdut".

Acesta a mai precizat: "!Şi noi, doar că mai mult. De fapt, am pierdut aproape totul. Am avut nevoie de încă o sută de ani pentru a ne reveni.Pe urmă, după ce ne-am dezmeticit, singuri, ne-au fost trimise alte două rânduri de tehnocraţi, din Germania şi din Uniunea Sovietică. În ordinea asta. Ne-am revenit, cumva, după "89, e drept, într-un sfert de secol".

Cătălin Benciu mai spune: "Păi, nu e clar că ne trebuiau tehnocraţi, din nou? Au venit. Bine că sunt de dreapta, cu particularitatea că au uitat de IMM-uri, în programul lor. Mă rog, astea-s detalii.... Ciudat e că sunt aşa, un fel de hibrid. Adică avem un Petru Groza, doar că face pe preşedintele. E şi neamţ, e şi sovietic, bogat şi aproape corect, cu case multe, plus că-i place tenisul. Şi luxul. El conduce Siguranţa Statului. Avem şi o Ana Pauker, acum născută din dreapta (mă refer la familia politică, asta ca să nu iasă discuţii...), care arestează pe toata lumea, fără milă dar şi fără probe, pe acestea din urmă înlocuindu-le cu celebra frază a Anuskăi: "este de notorietate faptul că tovarăşul Ionescu face şi drege...". Avem şi un şef de guvern, insipid, al cuiva de peste hotare, soţul unei doamne din Franţa, despre care nimeni nu îşi va aminti vreodată, aşa cum nimeni nu îşi mai aminteşte miniştrii lui Ceauşescu, fiindcă nu contau. Felicitări, dragi PNL-işti, pentru că aţi tolerat asta. Ştiu, au murit oameni, într-un tragic accident. Ce facem, însă, cu cei care au murit pentru libertate? Au fost mulţi şi curajoşi. Îşi mai aminteşte cineva?".

Acesta a încheiat comunicatul de presă ironic: "Culmea prostiei!? Să fii tehnocrat şi să-ţi iubeşti ţara, în loc să-i ajuţi pe alţii s-o fure. Nicio grijă, ai noştri sunt deştepţi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb