Viceprimarul PSD al municipiului Iaşi, Mihai Chirica, va prelua atribuţiile de primar, el fiind desemnat azi prin votul consilierilor locali să îl înlocuiască pe Gheorghe Nichita, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost plasat în arest la domiciliu, transmit surse din presă.
Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale ca să îşi urmărească fosta iubită, a fost suspendat din funcţia de primar al municipiului Iaşi, vineri, printr-un ordin emis de către prefectul judeţului, Dan Cârlan. Suspendarea este valabilă pe durata arestului la domiciliu.
Primarul Gheorghe Nichita este cercetat în arest la domiciliu din 8 mai, decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a înlocuit hotărârea Tribunalului Bucureşti de cercetare a edilului sub control judiciar.
În acelaşi dosar, sunt cercetaţi, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în aceeaşi instituţie.
Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale Iaşi, instituţie subordonată Primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliţiei Locale îl ţinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.