VIDEO ANPC a controlat cele mai mari 3 parcuri din Bucureşti

G.B
Miscellanea / 29 martie 2022


ANPC a controlat cele mai mari 3 parcuri din Bucureşti


Comisariatrul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a realizat, astăzi, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), acţiuni de control în cele mai mari 3 parcuri din Capitală: Herăstrău, Cişmigiu şi Tineretului, conform unui comunicat remis redacţiei.

" Când mergeam prin Cişmigiu, în tinereţe, în perioada liceului, mi se părea Raiul. Astăzi, pare că este parcul miop, nu parcul adolescentului de odinioară. Trist este că, acum, cei mici ar trebui să se joace cu scuzele primăriei, probabil, nu cu echipamentele de joacă, reale pericole. Ne asumăm "vinovăţia" de a elimina riscurile la care sunt expuşi, cu toate că, cel în culpă, este altul", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Potrivit sursei citate, în total, în cele trei parcuri, au fost controlate 15 locuri de joacă, precum şi câteva spaţii destinate practicării sportului în aer liber (ex.: badchet, tenis de masă, fitness etc.). În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Asgrement Bucureşti (ALPAB), au fost constatate nereguli de către comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov, aplicându-se primele sancţiuni.

Astfel, până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate cele 15 locuri de joacă, precum şi 2 terenuri de baschet şi un tobogan gonflabil aflate în Parcul Tineretului, până la remedierea deficienţelor.

Principalele nereguli constatate de comisari au fost: utilizarea unor echipamente deteriorate, existenţa unui paviment cu denivelări, bucăţi de tartan lipsă, utilizarea unor tobogane metalice şi aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, spărturi, şuruburi ieşite în relief, lipsa unor bare de protecţie, lipsa manşoanelor de protectie din cauciuc la lanţurile leagănelor, folosirea unor mese de tenis sparte, lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă, igienizarea precară a locaţiilor, prezenţa, în zona de fitness, a unor elemente deteriorate, ruginite, fără informare scrisă la locaţie.

Verificările se află în curs, urmând a fi continuate în zilele următoare, anunţă reprezentanţii ANPC.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. oamenilor !!! se prabuses malurile in lacuri!!!! marginile lacurilor din parcuri!!!

    de cand nu au mai fost asanate lacurile si renovate / reparate? 

    Parcuri plini cu copaci uscati, infectati, bolnavi! 

    Unde este "grean deal"? 

    s c cr 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb