Vinurile produse la compania "Cotnari" din judeţul Iaşi au obţinut şase medalii din aur şi una de argint la unul dintre cele mai importante Concursuri Internaţionale desfăşurate sub patronajul OIV-Berliner Wein Trophy 2017 - ediţia de vară.
Preşedintele directoratului companiei "Cotnari", Constantin Deleanu, a afirmat că firma pe care o conduce continuă să facă cinste ţării noastre adăugând în palmares noi medalii de aur şi argint.
Deleanu a declarat, într-un comunicat de presă citat de Agerpres: "Grasa de Cotnari din anul 2000, Grasa de Cotnari 1985, Feteasca Albă 2016, Grasa de Cotnari 2008, Tămâioasa românească demisec şi Tămâioasa românească demidulce, ambele din 2016, au obţinut medalii de aur, iar Feteasca albă din 1998 a cucerit argintul. Astfel, putem spune că, lider incontestabil al vinurilor româneşti, Compania Cotnari îşi aduce din plin contribuţia la cunoaşterea şi recunoaşterea soiurilor autohtone în întreaga lume".