Virusul Borna face victime în Europa

Ziarul BURSA #Internaţional #Sănătate / 10 ianuarie 2020

Virusul Borna face victime în Europa

Opt cazuri letale de maladie Borna au fost identificate recent la pacienţi cu encefalită virală inexplicabilă anterior, a anunţat o echipă de cercetători germani, precizând că şi alte cazuri ar putea fi diagnosticate cu această afecţiune.

Toţi pacienţii diagnosticaţi recent cu virusul Borna au murit între anii 1999 şi 2019 şi au locuit în sudul Germaniei, potrivit studiului. Autorii cercetării recomandă efectuarea testelor pentru identificarea prezenţei virusului Borna, sau bornavirus, în cazul pacienţilor cu tulburări cu evoluţie rapidă a sistemului nervos pentru a se putea stabili impactul real al acestui tip de infecţie la oameni. Rezervorul virusului este un mic animal sălbatic insectivor cu nas ascuţit, uneori confundat cu un şoarece, numit chiţcan de câmp (Crocidura leucodon). Maladia Borna, al cărui nume provine de la cel al unui oraş german, a fost descrisă la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este o inflamaţie a creierului şi a meningelor, non-purulentă, care afectează cu preponderenţă caii şi oile. Simptomele prezente la persoanele infectate debutează cu febră, cefalee şi confuzie şi continuă cu semne de maladie cerebrală, cum ar fi mersul nesigur, pierderile de memorie, convulsiile şi pierderea progresivă a cunoştinţei.

În noile cazuri depistate, starea pacienţilor s-a deteriorat rapid după internare şi a dus apoi la comă profundă şi deces. Cei opt pacienţi au murit în termen de 16 - 57 de zile de la internare, potrivit studiului publicat în The Lancet Infectious Diseases. Studiul a implicat 56 de pacienţi care au dezvoltat simptome de encefalită în ultimii 20 de ani. În cadrul cercetării au fost analizate mostre de ţesut cerebral prelevate de la pacienţii decedaţi. Autorii au precizat, însă, că nu s-a reuşit stabilirea unei modalităţi exacte de trans-mitere la oameni. Cu toate acestea, informaţiile disponibile în 14 cazuri demonstrează că a avut loc un contact cu animalele, în zonele rurale sau suburbane, prin desfăşurarea muncilor agricole şi a altor activităţi în aer liber. În cel puţin şapte cazuri au fost raportate contacte cu pisicile. Când aceste feline vânează, pot introduce rămăşiţe în locuinţe, la care oamenii pot fi expuşi. Chiţcani infectaţi cu acest virus se găsesc în sudul Germaniei, Austria, Elveţia şi Liechtenstein.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb