Vlad Filat condamnă referendumul din Găgăuzia

V.B.
Internaţional / 5 februarie 2014

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vladimir Filat, a îndemnat, astăzi, cetăţenii şi politicienii să se solidarizeze împotriva acţiunilor în contradicţie cu interesul Republicii Moldova, în special împotriva referendumului separatist din regiunea Găgăuzia, conform unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Vlad Filat a remarcat că evenimentele din ultimul timp din Găgăuzia demonstrează că în Republica Moldova există mai multe forţe politice care doresc dezbinarea societăţii, generarea conflictelor şi promovarea separatismului. Potrivit fostului premier moldovean, după ce au promovat insistent ideea referendumului ilegal pentru autonomia găgăuză (2 februarie), aceste forţe încearcă acum să creeze noi focare de instabilitate pe teritoriul Republicii Moldova.

Domnia sa a declarat: "Este obligaţia noastră să atragem atenţia asupra acestor manifestări şi să acţionăm în consecinţă. Vin cu un apel către membrii şi simpatizanţii de bună credinţă ai Partidului Comuniştilor şi Partidului Socialist din Republica Moldova, care nu doresc dezbinarea societăţii, generarea conflictelor şi promovarea separatismului, să fie vigilenţi şi să nu se lase manipulaţi".

Liderul PLDM a precizat că acţiunile acestor "aventurieri politici" nu au nimic în comun cu interesele cetăţenilor Republicii Moldova, fiind vorba strict de "interesele înguste ale unor profitori politici".

"Vin cu un apel către autorităţile administraţiei publice de nivelul unu şi doi să se întrunească pentru aprobarea declaraţiilor publice în susţinerea Statului Republica Moldova, a parcursului european al ţării şi de condamnare a acţiunilor de dezbinare şi separatism", a încheiat Filat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb